Protos. Dr. Sofian Costea: Susținerea pruncuciderii, a păcatului cumplit al avortului, este politica oamenilor fără Dumnezeu. Slujitorii Bisericii au datoria de a se implica pentru apărarea vieții

Iubiți prieteni, ultimile săptămâni ne-au arătat încă o dată, dacă mai era nevoie, faptul că sunt oameni care pretind că provin din medii înalte din perspectiva performanței educaționale și a pregătirii intelectuale, care, însă, atacă din păcate valoarea supremă oferită de către Dumnezeu Zidirii Sale, și anume viața.
După decizia înțeleaptă, justă și extrem de argumentată din toate punctele de vedere a Curții Supreme a Statelor Unite, care statuează în adevăr că avortul, adică uciderea pruncilor, nu se poate socoti în rândul drepturilor pentru că nimeni nu își poate aroga un așa-numit „drept de a ucide”, după această decizie a Curții supreme a SUA spuneam, toate cercurile progresiste și neomarxiste din lumea de astăzi, grupate în structuri cu denumiri pompoase au sărit să apere chipurile așa-numita „libertate” a femeii de a face ceea ce dorește cu viața pe care Dumnezeu i-a sălășluit-o în pântece, dăruindu-i marele privilegiu de a se face colaboratoarea Sa prin nașterea de prunci.
De altfel, această atitudine de a susține pruncuciderea, poziție de neconceput pentru orice portret rațional și sufletesc sănătos din perspectivă umană, o asemenea poziție cinică și crudă s-a exacerbat în ultima perioadă pentru că în Statele Unite, de exemplu, state precum New York, dar și altele au legalizat avortul până la naștere, iar dacă pruncul nu moare în urma intervenției, să poată fi lăsat să moară lent.
Nu cu multă vreme în urmă, în statul Virginia, spre exemplu, s-a discutat și posibilitatea ca femeia care a născut să poată decide uciderea copilului până la vârsta de 2 ani pentru că, în mintea îmbolnăvită de păcat a celor cu asfel de abordări, copilul nou-născut nu are până la această vârstă conștiință de sine și este dependent de mamă.
Cine s-ar fi putut gândi dacă ar fi un om cu o reflecție firească la faptul că se poate ajunge vreodată la o astfel de concepție ucigașă și lipsită de orice fel de substanță umană?
Oricum, această atitudine pro-avort este vârful aisbergului și vine într-o nefericită continuitate cu o atitudine de ansamblu a societății umane în care trăim, unde politica decizională a susținerii și implementării păcatului este mai prezentă decât oricând.
Așa-numitele parade ale diversității, de fapt parade ale devianței și ale păcatelor extrem de grave precum homosexualitatea sau dorința de a legaliza așa-numitele „căsătorii” între persoane de același sex, astfel de reprezentări ziceam care sfidează conștiința sănătoasă a oamenilor și care vor să promoveze nefirescul în locul normalității și întunericul păcatului ca substitut pentru lumină au devenit preocuparea esențială a secularismului și globalismului progresist, care conduce în multe dintre locurile lumii de azi.
Așa-numita ideologie de gen în care bărbații se cred femei și invers sau insistența cu care se dorește implementarea educației deviante în școli sunt alte puncte de pe agenda LGBT prin care se dorește negarea Creației lui Dumnezeu, oficializarea și legalizarea păcatelor care întinează întru totul conduita umană, dorindu-se astfel răsturnarea oricărui sistem de valori sănătoase pentru ca omul să devină ceea ce doresc cercurile interesate, adică un personaj dezintegrat din punct de vedere moral, cu identitate distrusă și care să nu mai aibă legătură cu Dumnezeu în calitate de Creator al său.
Nu mi-am putut imagina că într-o așa-numită Europă unită care vorbea inițial despre respectarea identității specificului național și a credinței fiecărei națiuni, se va veni cu astfel de măsuri care șochează orice minte întreagă și orice inimă sănătoasă din perspectivă morală. Din nefericire și România este vizată din plin de agresivitatea izvorâtă de la cel rău cu care este atacată fibra celor mai sănătoase principii și prin care se dorește demolarea a tot cea ce avem mai sănătos și mai de preț.
Credința creștin-ortodoxă este stâlpul pe care s-a sprijinit acest popor de aproape două milenii, dar iată că se dorește știrbirea valorilor esențiale ale acesteia.
Paradele LGBT, organizate sfidător chiar și în zile de mare însemnătate pentru creștinii ortodocși, ca de exemplu, 14 august - Prohodul Maicii Domnului și 1 octombrie - Acoperământul Maicii Domnului, au sigur menirea de a lovi cu brutalitate ca o manifestare specifică a neobolșevismului în tezaurul valorilor perene ale acestei țări. Iată că trăim într-o Europă care nu menționează în documentele sale decizionale niciun cuvânt despre credința în Dumnezeu și valorile creștine, dar susține pervertirea oricărei valori cu care Creatorul a împodobit Creația Sa.
Ca o concluzie extrem de tristă la tot cea ce am menționat, mă simt nevoit să spun că din punctul meu de vedere această agresiune flagrantă, violentă, fără precedent susținută pe toate canalele de comunicare și îmbrăcată în haina manipulării și a denaturării adevărului împotriva valorilor creștine, va continua pentru că toți cei care vor să lupte cu Dumnezeu, nu au liniște dacă nu îi slujesc cu și mai mare putere „tatălui minciunii”, cum foarte bine Mântuitorul Hristos îl numește pe diavol. Sunt convins că toți cei cu interese majore în această industrie a uciderii pruncilor, a avortului vor face toate eforturile pentru a anula dreptul la viață și a ocroti legal pe mai departe pruncuciderea atât în Statele Unite, cât și în Europa și dacă s-ar putea în toată lumea pentru că astfel de personaje supuse ateismului și dezumanizării nu mai au nicio remușcare și niciun fel de scrupule, urmărind doar atingerea propriilor scopuri mai ales în privința îmbogățirii din perspectivă materială și a distrugerii a tot cea ce este mai sfânt și mai scump în om.
Evident că este și vina noastră, a celor care prin pasivitate ne asumăm complicitatea cu răul și riscul de a răspunde la trecerea dincolo ca și cei care implementează elemente abominabile în această lume, pentru că știm bine, conform regulilor esențiale ale dreptului, complicitatea se sancționează la fel ca și săvârșirea propriu-zisă a unui act infracțional.
Pentru păcatul cumplit al avortului, evident că, în primul rând, va răspunde cea care și-l asumă, dar totodată vor răspunde și cei care ocrotesc legal uciderea pruncilor, dar și cei care determină și conving femeile cărora Dumnezeu dorește să le ofere vocația de mamă, să săvârșească pruncuciderea.
Este sigur faptul că această propagare a răului va continua pentru că într-o lume din ce în ce mai fără Dumnezeu nu ne putem aștepta la altceva, dar avem obligația de a reacționa ferm, de a protesta vehement și de a ne situa hotărât împotriva oricărei inițiative sau decizii care dorește să pună la îndoială opera celui mai mare Filocalic, care este Dumnezeu.
Nu ne mai putem permite să răspundem filosofic și abstract unui atac fără menajamente împotriva vieții și a valorilor sănătoase, pretextând doar că susținem inițiativele frumoase în adevăr, dar fără a avea reacția necesară prin care să cerem anularea răului și a deciziilor care păgubesc extrem de grav viața celor care doresc să trăiască după voia lui Dumnezeu.
Biserica lui Hristos trebuie să răspundă exigenței întemeiate care reiese din sondajele de opinie, mai ales din ultima perioadă prin care oamenii doresc să vadă o atitudine mai prezentă în planul comunicării și un răspuns mai decis la toate problemele grave care se ivesc în societatea de azi.
Este limpede că slujitorii bisericii nu au dreptul să rămână pasivi în raport cu problemele oamenilor și pe lângă ceea ce am menționat până acum, probleme precum creșterea extrem de puternică a costului vieții, a facturilor și tendința de sărăcire a populației sunt elemente care trebuie să ne îngrijoreze și să întindem o mână pentru a-i ajuta pe cei nevoiași, dar să le și spunem celor care conduc aici pe pământ că nu le este îngăduit să facă tot ceea ce vor cu bogăția pe care Dumnezeu a dăruit-o pentru ca fiii Săi să trăiască așa cum se cuvine și nu să fie umiliți.
Așadar, să Îl rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dăruiască înțelepciune, credință mai puternică și putere pentru a aduce atât în viața noastră, cât și a celor din jur binele, lumina și adevărul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Opinii Prima pagină Știri
Persoane: Dacian Cioloș Joe Biden
Subiecte: Activism LGBT avorturi Europa avorturi in Romania LGBT
Organizații: Parlamentul European
Tip conținut: Opinii
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)