ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Aproape 2.000 de oameni au ieșit duminică în stradă, la Târgu Mureș, și au cerut autonomia așa numitului Ținut Secuiesc. Administrația Prezidențială, Guvernul și Ministerul de Externe n-au avut nicio reacție

La mitingul cu participare redusă au fost transmise mesaje din partea lui Katalin Szili (însărcinatul premierului Orban pentru problema autonomiei maghiarilor de peste hotare) și Arpad Janos Potapi (secretarul de stat responsabil pentru politicile naționale ale Cancelariei premierului Orban).

Este ultimul dintr-un lung șir de evenimente care cer autonomia teritorială a Ținutului Secuiesc și care beneficiază de sprijinul direct al unor demnitari ai statului maghiar. Marșul a fost organizat de Ziua Libertății Secuiești pentru depunerea unei petiții pro-autonomie la Instituția Prefectului – Județul Mureș.

Au mai luat cuvântul Tőkés László, președintele Consiliului Național Maghiar din Transilvania (CNMT), José Mari Etxebarria, reprezentantul Partidului Național Basc și au fost transmise mesaje din partea unor oficiali de la Budapesta, precum și un mesaj din închisoare, atribuit lui Beke István, în timp ce Dabis Attila, cel care are interdicție de a intra în România, a transmis un mesaj video, potrivit Agerpres.
 
Pe parcursul marșului prin Târgu Mureș, care a urmat comemorării secuilor executați de armata austriacă în 1854, pentru conspirație, de la Monumentul Secuilor Martiri, manifestanții au scandat: „Autonomie!”, „Să piară Trianonul!” și „Libertate pentru Beke!”, cu referire la Beke István și Szőcs Zoltán, membri ai grupării „Mișcarea de Tineret 64 de Comitate” (HVIM) din Transilvania, condamnați pentru acte de terorism de Înalta Curte de Casație și Justiție la câte 5 ani de închisoare.