Publicistul creștin Costion Nicolescu, misionar al dreptei credințe, a plecat la Domnul - Mesajul Patriarhului

Costion Nicolescu, prieten sincer al clericilor și mirenilor lucrători în via Domnului și trăitor jertfelnic al adevărului evanghelic, a plecat astăzi la Domnul, după o suferință grea, purtată cu discreție, transmite Doxologia.
Scriitor, iubitor al isihiei și cercetător pasionat al ethosului românesc, Costion Nicolescu a fost un om care a trăit cu adevărat credința și a transformat-o într-o punte de dialog între generații.
Dumnezeu să-l odihnească în pace și lumină veșnică!
Mesajul de Condoleanțe al Patriarhului
12 iunie 2025
Un misionar mirean al credinței creștine - Domnul Costion Nicolescu (1946-2025)
Am primit cu durere vestea trecerii din această viață a domnului Costion Nicolescu, teolog, etnolog, scriitor și publicist creștin, mărturisitor misionar al dreptei credințe prin cuvinte și fapte luminoase.
Spirit filocalic și trăitor în lumina Învierii, cu delicatețe spirituală și înțelepciune socială izvorâte din profunzimile tradiției românești, Costion Nicolescu a adunat în candela sufletului său comori din frumusețile Ortodoxiei, pe care le-a dăruit semenilor săi prin cărți, studii, articole și conferințe. A fost un apostol mirean al dreptei credințe, discipol al Sfântului Preot Mărturisitor Dumitru Stăniloae și un fiu ascultător al Bisericii într-o societate aflată în schimbare socială și culturală.
În aceste clipe de tristă despărțire, adresăm condoleanțe familiei îndoliate, prietenilor și tuturor celor care l-au cunoscut și prețuit ca om și scriitor creștin.
Ne rugăm Domnului Iisus Hristos, Biruitorul morții, să așeze sufletul robului său Costion întru lumina, pacea și iubirea Preasfintei Treimi.
Veșnica lui pomenire din neam în neam!
† DANIEL
Patriarhul României
INTERVIU DOXOLOGIA:
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Șucăr la Elysée: Brigitte i-a făcut o nouă scenă lui Emmanuel (VIDEO)

Mădălin Pribu: Nu te lua de persoanele peste 50 de ani

Președintele Dan sesizează la CCR legea ”anti-legionară” a lui Vexler printr-o gravă retorică periculoasă și chiar ticăloasă: FALSUL că publicistica lui Mihai Eminescu ”conține idei și concepții antisemite” și că Scrisoarea III e ”xenofobă”. RUȘINE!

DE LA FLACĂRA VIOLET LA ȘLAPII VIOLET! Ion Cristoiu se întreabă unde este Nicușor Dan în plină criză. A fost găsit: În pijama și șlapi violet! FOTO

Profeția lui Petrache Lupu despre vremurile de azi: Țara o să fie trădată de cei care o conduc iar banul o să fie singura religie. Hoții or să fie domni și curvele, doamne! Războiul o să ne bată la ușă și disperarea își va găsi sălaș în sufletul românilor

”Ce folos, ce folos, o viață fără de Hristos?” - Imagini extraordinare cu Sfânta Maică Elisabeta, pustnica din Rarău, născută pe 29 iulie 1970 și plecată la Domnul pe 5 iunie 2014, și mărturiile colaboratorului ActiveNews, comandorul Ștefan Popa. VIDEO
Recomandările noastre

Președinția, Diplomația și Guvernul, dominate de anti-americani care îi desconsideră pe Trump, Vance și Musk. Ateul Radu Burnete, umbra lui Nicușor Dan și partenerul Elenei Calistru, abonată USAID: ”America nu e administrația Trump, refuz să cred asta!”

MANUELA HĂRĂBOR: SĂ SPUI CE GÂNDEȘTI A DEVENIT UN ACT DE CURAJ. Actrița prigonită, la Pe Drept Cuvânt cu avocatul Florentin Țuca - VIDEO
Secțiuni: Biserica Cultură Prima pagină Știri
Persoane: Costion Nicolescu
Locații: România
Subiecte: decesul unei personalități
Organizații: Patriarhia Română
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)