Putin a băgat pisica la coteț: Rusia își retrage de mâine în bazele permanente trupele care au participat la exerciții militare în districtele de sud și de vest

Rusia a ordonat comandamentului forțelor sale armate ca trupele să revină în bazele lor permanente începând de vineri, după exercițiile militare aflate în desfășurare în Crimeea și Marea Neagră.
„Trupele și-au demonstrat capacitatea de a asigura o apărare credibilă pentru țară. De aceea am decis să încheiem activitățile de inspectare în districtele militare de sud și de vest”, frontaliere cu Ucraina, a declarat ministrul rus al apărării Serghei Șoigu, citat de EVZ.ro.
Șoigu a subliniat, totuși, că armata trebuie să fie pregătită să răspundă rapid în cazul unei evoluții „nefavorabile” a situației în apropierea exercițiilor Defender-Europe, desfășurate de NATO.
Cu toate acestea, declarația lui Shoigu nu a clarificat câte trupe suplimentare au fost mutate în Crimeea, nici nu a indicat dacă toate vor fi trimise înapoi la bazele lor permanente.
În prezent, potrivit NATO, prezența trupelor rusești în zonă este mult mai puternică decât în 2014, atunci când Rusia a anexat peninsula, scrie Euro News.
Este, de asemenea, simptomatică așa-zisa retragere cu o săptămână înainte de Paști, care nu dă garanții că situația va rămâne la fel de calmă după Sărbători.
Președintele Zelenski a promulgat legea privind convocarea rezerviștilor pentru serviciul militar
Țara care se teme cel mai mult de manevrele militare desfășurate de Rusia este Ucraina, vecina noastră. Emoții ar putea avea și Republica Moldova, care are trupe ruse staționate pe propriul teritoriu, în regiunea transnistreană. Însă Chișinăul are, momentan, neliniști de natură politică și pandemică, nerămânându-i timp pentru alte pregătiri.
Cu totul alta este situația la Kiev. Președintele Volodimir Zelenski a promulgat legea ce permite convocarea rezerviștilor pentru serviciul militar fără a decreta mobilizarea, a comunicat miercuri administrația prezidențială ucrainiană.
Legea a primit girul parlamentului în martie 2021 și permite o înmulțire semnificativă a cadrelor din armată în contextul escaladării tensiunilor cu Rusia.
„Aceasta va face posibilă suplimentarea rapidă a unităților militare ale tuturor forțelor de apărare cu rezerviști, crescându-le astfel semnificativ combativitatea în timpul agresiunii militare”, a transmis președinția de la Kiev.
Volodimir Zelenski l-a chemat marți pe omologul său rus Vladimir Putin să se întâlnească în regiunea Donbas pentru discuții vizând încetarea conflictului în această zonă și atenuarea tensiunilor între cele două state vecine. Vladimir Putin nu pare să fi răspuns invitației lui Zelenski, fiind ocupat marți să poarte discuții telefonice cu președintele...Cubei, potrivit paginii sale de Twitter.
ACTUALIZARE: Putin a răspuns joi invitației lui Zelenski de a discuta problemele din regiunea Donbas, dar nu în Ucraina, ci la Moscova, relevă ȘtiripeSurse.
Întrebat despre o propunere a lui Zelenski de a se întâlni în Donbas, Putin a răspuns că, „dacă este vorba să discutăm despre relațiile bilaterale, atunci, bineînțeles, suntem pregătiți să-l primim la Moscova pe președintele ucrainean oricând consideră că este oportun”.
Ucraina, aliații săi occidentali și NATO au acuzat Rusia de masare „provocatoare” de trupe la frontiera estică a Ucrainei și în Crimeea. La rândul său, Rusia a denunțat „activitatea provocatoare” a Statelor Unite și NATO în regiunea Mării Negre. Discursul despre pericolul extern pare a fi identic de ambele părți: toată lumea arată cu degetul peste graniță, în tabăra cealaltă.
„Rusia dorește relații prietenoase cu întreaga lume. Dacă cineva vede acest lucru ca pe o slăbiciune, trebuie să știe că răspunsul nostru va fi rapid și puternic”, a scris Putin, miercuri, pe Twitter. „Avem suficientă răbdare, responsabilitate și bun simț. Sper că nimeni nu va trece de linia roșie. Depinde de noi unde este ea desenată”, a adăugat președintele rus, într-un stil deopotrivă conciliant și insinuant.
Președintele ucrainian scrie pe Twitter, la rândul lui, că „reducerea trupelor la granița noastră reduce în mod proporțional tensiunile. Ucraina este mereu vigilentă, dar salută orice pas făcut în direcția descreșterii prezenței militare și a dezescaladării situației din Donbas. Ucraina dorește pace. Suntem recunoscători partenerilor noștri pentru ajutorul acordat”. Asta după alte postări în care îi mulțumea Papei Francisc pentru rugăciunea lui pentru pace în Donbas, dar și secretarului general al ONU, Antonio Guterres, pentru discutarea provocărilor actuale - accesul echitabil la vaccinurile Covid și pacificare & reconstrucție în Donbas. Câteva postări mai jos, Zelenski își face curaj alături de omologul său georgian privind aderarea la NATO și integrarea în U.E.
De partea cealaltă a baricadei, președintele Joe Biden se preocupă de subiecte precum vaccinarea (un subiect care îl frământă și pe Putin, ce-i drept), schimbările climatice, imigrația la granița mexicană, cazul asasinării lui George Floyd, prima dronă care a zburat pe Marte, job-uri pentru popor și sloganul „build back better”. Nici o vorbuliță despre Rusia și Ucraina pe contul de Twitter al POTUS. Poate doar vizita premierului Japoniei la Casa Albă, prilej cu care părțile și-au exprimat sprijinul puternic pentru securitatea comună.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Joe Biden pisica Vladimir Putin Volodimir Zelenski
Subiecte: Exerciții militare Război Ucraina
Organizații: Administrația Prezidențială din Ucraina Armata Rusiei Casa Alba NATO Președinția Rusiei Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)