Putin ar putea rămâne la putere până în 2036. Noua lege îi permite să candideze pentru încă două mandate

A fost adoptată legea care ii va permite lui Vladimir Putin să rămână în fotoliul de la Kremlin până la 83 de ani! Putin, care și-a început cariera politică în 1990 în orașul Sankt- Petersburg, dar a devenit Președintele Rusiei în anul 2000, ar putea să rămână în funcție pentru încă 12 ani de la încheierea mandatului actual.
Noua lege îi va permite actualului Președinte să mai candideze pentru încă două mandate de 6 ani, asta după ce îi expiră mandatul curent, care se va încheia în 2024. Potrivit vechii constituții, timpul petrecut la Kremlin, în conformitate cu legea, ar fi trebuit să se încheie în 2024, dar noua revizuirile a constituției pe care rușii au aprobat-o prin vot anul trecut , îi va permite lui Putin să candideze din nou.
Deși este la putere de mai bine de două decenii, deputații au fost de acord să voteze ca limita de două mandate consecutive să nu se aplice celor care ocupau postul de șef al statului înainte de intrarea în vigoare a noilor prevederi aduse Constituției.
Putin ar putea avea concurență în 2024 din partea lui Dimitri Medvedev, care a ocupat fotoliul de la Kremlin în perioada 2008-2012, dar și din partea oricărui cetățean care a împlinit vârsta de 35 de ani și a locuit pe teritoriul țării de cel puțin 25 de ani, fără să aibă cetățenie sau viză de ședere permanentă în alt stat.
Aleksei Navalnîi, cunoscutul combatant al lui Putin, și-a exprimat considerentele față de această revizuire care i-ar permite lui Putin să-și prelungească timpul la Kremlin până în 2036, numind întreaga procedură drept "o minciună uriașă", a relatat evz.ro, potrivit agerpres.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Vladimir Putin
Locații: Rusia
Subiecte: Președinte pe viață
Organizații: Președinția Rusiei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)