Putin merge în Coreea de Nord pentru prima dată în 24 de ani

Vladimir Putin se pregătește să efectueze o vizită la Phenian marți și miercuri pentru a semna - conform presei ruse - "documente importante", transmite Agerpres.
Vladimir Putin a promis să construiască cu Coreea de Nord sisteme comerciale și de securitate care să nu fie controlate de Occident și a promis sprijinul său neclintit într-o scrisoare publicată marți de presa de stat nord-coreeană înaintea vizitei sale planificate în această țară, relatează ziarul BURSA.
Într-o scrisoare publicată în Rodong Sinmun din Coreea de Nord, un organ de presă al Partidului Muncitorilor, aflat la putere, președintele rus a declarat că cele două țări au dezvoltat relații și parteneriate bune în ultimii 70 de ani, bazate pe egalitate, respect reciproc și încredere.
"Vom dezvolta mecanisme alternative de comerț și de soluționare reciprocă care nu sunt controlate de Occident și vom rezista împreună restricțiilor unilaterale nelegitime", a scris Putin. "Și, în același timp - vom construi o arhitectură de securitate egală și indivizibilă în Eurasia".
El a mulțumit Coreei de Nord pentru susținerea a ceea ce Rusia numește operațiunea sa militară specială în Ucraina și a promis sprijin pentru eforturile Pyongyangului de a-și apăra interesele în ciuda a ceea ce a numit "presiunea, șantajul și amenințările militare ale SUA".
Articolul a fost publicat la o zi după ce cele două țări au anunțat că Putin va vizita Coreea de Nord pentru prima dată în ultimii 24 de ani, timp de două zile, începând de marți.
SUA ,îngrijorate de „aprofundarea relației” dintre cele două țări
„Ceea ce ne preocupă este aprofundarea relației între aceste două țări, nu doar din cauza impactului pe care l-ar avea asupra poporului ucrainean, căci știm că rachete balistice nord-coreene sunt utilizate în continuare pentru a lovi ținte ucrainene, ci și pentru că aceasta ar putea avea o anume reciprocitate care ar putea afecta securitatea Peninsulei Coreene", a declarat purtătorul de cuvânt al Consiliului de Securitate Națională al Casei Albe, John Kirby.
Această vizită „arată până în ce punct președintele Putin și Moscova sunt dependente de acum de țări autoritare din lumea întreagă. Prietenii lor cei mai apropiați și cei mai mari susținători ai efortului de război rusesc - război de agresiune- sunt Coreea de Nord, Iranul și China", a comentat luni și secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg la Washington, subliniind că Rusia - membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU - "încalcă (de acum) sancțiunile" impuse Coreei de Nord.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

ALEGERILE ȘI PROFEȚIA TULBURĂTOARE DE LA ATHOS: Al 7-lea și cel mai cutremurător motiv pentru care nici un creștin nu poate vota cu Nicușor Dan

SISTEMUL L-A FĂCUT CÂȘTIGĂTOR PE NICUȘOR DAN. EPILOG: MACRON ȘI-A FELICITAT SUPUSUL. GEORGE SIMION RECUNOAȘTE VICTORIA CONTRACANDIDATULUI SOROȘIST

ActiveNews cere RELUAREA ALEGERILOR PREZIDENȚIALE. Surse: George Simion este adevăratul câștigător al Președinției! Ingerența serviciilor speciale ale Franței în procesul electoral din România impune ANULAREA ALEGERILOR. SUA au datoria să intervină

Bomba de la Washington: "Lovitura de stat silențioasă data de UE în România prin instalarea lui Nicușor Dan. Întrebări pe care nicio democrație serioasă nu-și poate permite să le ignore"

Bogdan Calehari: În Franța a intrat în vigoare programul EVARS. De luni, Franța a legalizat pedofilia!

7 MOTIVE PENTRU CARE NICI UN CREȘTIN ORTODOX NU-L POATE VOTA PE NICUȘOR DAN. Campanie de mii de scrisori către preoții din diaspora a candidatului progresist, necăsătorit, ”spovedit” la Biserica Catolică, susținut de Cultul Evanghelic, pro-avort și LGBT
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Externe Politic Prima pagină Știri
Persoane: Kim Jong-un Vladimir Putin
Locații: Coreea de Nord Rusia
Subiecte: vizită de stat
Organizații: Administrația de la Kremlin
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)