ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Membrii Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au păstrat, miercuri, în deschiderea ședinței, un moment de reculegere în memoria publicistului Radu Călin Cristea, fost membru al Consiliului, informează Agerpres.

Radu Călin Cristea, o personalitate a vieții culturale din România, scriitor, eseist, jurnalist și membru al CNA din 2013, a încetat din viață, sâmbătă, la vârsta de 65 de ani. A fost una din vocile postului controversat de radio Europa Liberă și director al Muzeului Literaturii, unde a fost contestat pentru o serie de matrapazlâcuri. Cu toate acestea și-a mai spălat din păcate odată cu publicarea lucrării sale despre lingăii de la Curtea lui Băsescu.
 
Pentru cei care cunosc activitatea scriitorului doar ca membru al CNA, trebuie amintit un scandal fără precedent în lumea literară de după 1989, în care numele lui Radu Călin Cristea a fost implicat în mod barbar. Un scandal în care „elitele” românești, de la Cărtărăscu și Tismăneanu, până la Pleșu, Patapievici și Liiceanu & cooperativa de producție Humanitas s-au năspustit să sfâșie în bucăți o carte și o editură.  „Împăratul cu șapcă – Regimul Traian Băsescu și elitele sale”, cartea semnată de Radu Călin Cristea, apărută în 2017 la editura RAO. Un volum care ridica vălul de pe chipul slugarnic al intelectualilor lui Băsescu. Personaje atinse de un soi de demiurgită, care s-au făcut preș în fața președintelui comandant de nave, pentru foloase personale și de grup.
 
Ca la un semn, sub pretextul că RAO a publicat în același timp o carte a condamnatului Dan Voiculescu, personajele amintite mai sus - altfel foste angajate umile ale penalului Voiculescu, ca Tismăneanu și Cărtărescu - au cerut boicotarea editurii. Atacul lor organizat pe toate canalele nu viza însă cartea fostului patron al Antenelor (și al unora dintre lor), ci ”Împăratul cu șapcă – Regimul Traian Băsescu și elitele sale”, cartea document care tăia în carne vie atitudinea obedientă a celor care se pretind oameni de cultură. „Pentru cine ma iubeste si ma urmeaza: de-aici inainte nicio carte de la RAO!”, și-a îndemnat Mircea Cărtărescu adepții,  într-un gest fără precedent în lumea editorială. Mai mult, cartea a fost interzisă în Librăriile Humanitas patronate de omul de afaceri G. Liiceanu.
 
Jurnalistul Ion Cristoiu a fost printre puținii care au anunțat că se solidarizează cu cei de la RAO „în fața atacului huliganic" dedicând un editorial din "Evenimentul zilei" acestui subiect. Iar jurnalistul Dan Andronic a catalogat mesajul lui Cărtărăscu  „un act de un primitivism cultural inimaginabil.”

„Nu atât publicarea cărții cu pricina îi deranjează pe unii humaniști, ci publicarea cărții, în două volume, "Împăratul cu șapcă – Regimul Traian Băsescu și elitele sale” de Radu Călin Cristea. Istoria nu tocmai glorioasă a băsismului și a slugărniciei față de el trebuie uitată. Acesta este consemnul. Acesta este boicotul. Dacă tot vorbim despre cărți și moralitate, să o facem cu toate cărțile pe masă”, ieșea, în apărarea cărții lui Radu Călin Cristea, și disidentul și scriitorul Radu Tudoran.

Observatorul Cultural a publicat un fragment din cartea „Împăratul cu șapcă – Regimul Băsescu și elitele sale”, din care preluăm un pasaj pentru a înțelege de ce Radu Călin Cristea a intrat pe lista inamicilor publici ai "intelectualilor lui Băsescu".
 
”În perioada 2004-2014, ELB („Elitele loiale lui Băsescu") au epuizat, la diverse scări, procedeele notorii ale autocompromiterii morale a unui intelectual public. S-au postat, mai întîi, pe un aliniament de vasalitate față de Traian Băsescu. I s-au prosternat prin gesturi de un servilism reprobabil. Nu li s-au încurcat limbile în babilonia cerului gurii cînd l-au omagiat pe Băsescu, dedicîndu-i libații și curtenindu-l ca niște valeți care deprindeau din mers arta supușeniei obsecvioase. Unii, virili, dar timizi, au „vorbit în căciulă" (V. Streinu) în semn de protest față de insanitățile preziden­țiale. Sectanții președintelui i-au asigurat securitatea politică în momente de criză. De pildă, înaintea referendumului din 2007, după o levitație pe traseul Piața Presei Libere, Kiseleff, Arcul de Triumf, Piața Romană, Kentucky Fried Chicken, Piața Victoriei, Piața Unirii, Piața Constituției, Gabriel Liiceanu aterizează lîngă două babe, după care anunță că se socotește, alături de milioane de români, ostaticul Parlamentului: „Am ieșit în Piața Parlamentului [există doar Piața Constituției! – n.m.], pentru că, începînd cu data de 19 aprilie, consider că Parlamentul este una din puterile statului scăpate de sub control, iar pe mine, împreună cu milioane de români, mă consider de atunci în arestul celor 322, prizonierul sau ostaticul lor. Am ieșit duminică, 22 aprilie, în Piața Parla­mentului (?) nu pentru că sînt pro-Băsescu [vai, dar cine s-ar fi gîndit? – n. m.], ci pentru că [breaking news – n. m.] Traian Băsescu a clătinat vasul cu mîl și apă stătută al tranziției" (EVZ, 01.05.2007).

Coșmarul că Băsescu ar putea s-o șteargă de la Cotroceni după referendumul din 2007 le determină pe ELB să se înghesuie, care pe la televiziuni, care prin gazete, să instruiască electoratul cum să voteze împotriva demiterii președintelui. ELB imploră poporul să voteze pentru Băsescu. E unul și același popor „intolerant, xenofob, violent-și-laș, retractil, agitat-și-abulic…" (Patapievici). Sau: „… poporul incult" ce „va vota ani la rînd, ca salvator, pe cel care nu va face decît să-l îmbolnăvească mai rău" (Liiceanu). ELB speră că poporul se va deștepta instantaneu din „fatalitatea prostiei" (Traian Radu Ungureanu – TRU) în momentul votului, așa că îi trasează sarcini precise:

H.-R. Patapievici:  „Trebuie, prin urmare, să ne opunem demiterii președintelui Traian Băsescu: Votul este NU" (EVZ, 19.05.2007).

Andrei Pleșu: „Voi vota contra suspendării!" (EVZ, 19.05.2007).

TRU: „Rezultatul referendumului va anun­ța o noutate istorică. Citiți cu atenție inițialele. Națiunea unită – NU" (Cotidianul, 14.05.2007).

Vladimir Tismăneanu (VT): „Votul împotriva suspendării lui Traian Băsescu este unul pentru onoare și verticalitate, pentru franchețe și adevăr" (EVZ, 19.05.2007). E nostim să citești cum ELB îl invocă pe Raymond Aron ori se lasă asociate cu Spectatorul angajat (1981). Tismăneanu și ai săi cad însă pe capete în toate capcanele intelectualilor îmbarcați politic, așa cum îi definea R. Aron.

Aurelian Crăiuțu: „Marea eroare a intelectualilor care se angajează în politică, a arătat Aron, este aceea de a adopta o atitudine romantică, profetică și doctrinară față de fenomenul politic, acompaniată uneori de o considerabilă doză de metafizică iresponsabilă. Cel mai adesea, critica intelectualilor nu este una tehnică, de detaliu, ci una ideologică și sentimentală ce tinde să ignore sau să distorsioneze faptele pentru a le ajusta unor doctrine cu presupusă validitate universală" (revista 22, 27.07.2005).

„Distorsionarea faptelor" de către ELB m-a urzicat mai ales în episoadele cînd minciuna netedă servea predării unor lecții de justiție morală. Așezînd față în față realitatea de fapt și reflectarea ei în comentariile ELB, ai senzația ciudată că aceste elite nu erau contemporane cu ele însele. Strînse ciuci în jurul celor doi guru, Liiceanu și Pleșu, prea dedicați autoreflec­ției pentru a se mai ocupa de „antrenoratul" discipolilor, după „modelul paideic" de la Păltiniș, ELB au dovedit o remarcabilă solidaritate de grup: au gîndit omogen, partizan politic și zdrumicînd, în haite, orice animăluț străin reperat pe teritoriul lor. Ne-au trecut prin fața ochilor multe fițe de cuconet care, privindu-se în oglinda propriului ego, și-a trăit fortissimo emoțiile, impudorile, vanitățile. Interbelicii măcar ardeau la flacără mare, iar catastrofa experienței lor politice a avut forța unui cataclism spiritual plătit cu vîrf și îndesat. Antenele ELB n-au captat viitorul care nu le-a atras niciodată – ceea ce, iarăși, deconcertează, pentru că au recepționat o țară aflată în fuleu ambițios după intrarea în NATO și încheierea negocierilor de aderare la UE. România se oferea sieși ca o foarte bună oportunitate. ELB nu le era nici cald, nici rece. Plimbau mielul. Le păsa mai mult de-o grămadă dacă ne amintim că, în 02.01.2007, în Cotidianul, a doua zi după semnarea documentelor de aderare a României la UE, Cătălin Avramescu se întreba ca un blambete: „Cum ieșim din UE?".