ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Raed Arafat a declarat că restricțiile înăsprite de el și membrii Guvernului Cîțu pe 25 martie nu vor fi anulate în ciuda protestelor care au loc zilnic în București și în alte orașe de joia trecută până astăzi.

„Nu s-a pus problema să relaxăm din cauza protestelor. Proteste au fost și în alte țări și ați văzut că și în celelalte țări măsurile lor au continuat. Este de înțeles de ce protestează o parte din lume. Este acest sentiment că nu mai putem, că nu mai merge, că de ce măsurile continuă și nu s-a rezolvat problema. E foarte greu să explici oamenilor comportamentul unor astfel de patogeni, cum se comportă, cum este situația.

Adică noi nu putem să vedem numai o voce care acum vine și îți spune: "să nu luați măsuri, că nu mai vrem măsuri, că noi nu mai vrem, nu mai vrem mască, nu mai vrem nimic", și să neglijăm faptul că e foarte multă lume care știe care e situația, care așteaptă să se vaccineze, care dorește să iasă din această situație, dar făcând-o, să zicem, conform recomandărilor sanitare și care o să vină să ne întrebe: "de ce nu ați făcut nimic să preveniți situația la care am ajuns?". Deci aici este balanța la care trebuie să ajungem și să luăm în considerare părerea experților”, a declarat Raed Arafat, vineri, la TVR, citat de DC News.

El nu a precizat la ce experți se referă și nici conform căror studii a hotărât că virusul se transmite mai ușor pe timp de noapte decât pe timp de zi, fie că vorbim de ora 23, de ora 22 sau, mai nou, de ora 20.