Rafila are în vedere introducerea serului anti-HPV în Programul național de vaccinare, astfel încât să fie inoculat în massă, iar nu la cerere, ca până acum. Infertilitatea se numără printre posibilele reacții adverse. VIDEO

Dacă vaccinarea în massă cu serul experimental Covid nu le-a ieșit conform planului, guvernanții se reprofilează și împing înainte vaccinul anti-HPV, care ar trebui să prevină cancerul de col uterin, dar printre ale cărui reacții adverse s-ar număra și infertilitatea. Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila (PSD), a declarat miercuri că autoritățile din domeniul sănătății iau în calcul să reintroducă vaccinul anti-HPV în Programul național de vaccinare, ca un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere. Adică trebuie administrat în massă, iar nu opțional, tuturor femeilor, încă de pe băncile școlii.
El a fost întrebat care este situația cu vaccinul anti-HPV în prezent.
„Noi avem un program pe care l-am crescut serios. Am reușit să facem acest vaccin pentru public și am făcut-o ca și profesioniști, nu neapărat ca reprezentanți ai Ministerului Sănătății, în timp. După eșecul campaniei din anul 2008, lucrurile au intrat în normal și, pe măsură ce această solicitare și interes pentru vaccin vor rămâne, ne gândim să-l reintroducem în Programul național de vaccinare ca și un vaccin care nu mai trebuie administrat la cerere. În momentul de față, părinții acestor fete care sunt eligibile pot să solicite medicului de familie să fie înscrise pe o listă și Ministerul Sănătății a făcut mari eforturi în acest sens”, a răspuns Alexandru Rafila într-o conferință de presă la Palatul Victoria, potrivit Agerpres.
Rafila a spus că vaccinul anti-HPV se găsește greu pe piață din cauză că la nivel mondial ar exista o cerere foarte mare pentru acest produs.
„Și există chiar strategii de vaccinare cu ceva mai puține doze pentru țări unde incidența cancerului de col uterin este mare, tocmai datorită acestei cereri. Vaccinurile nu sunt o resursă nelimitată și trebuie să ai o politică pe termen mediu, cel puțin, încât producătorul să poată să îți aloce deja o parte din producție. Nu avem, nu putem interveni în zona privată de comercializare a acestui vaccin, ne preocupă programul de sănătate publică”, a mai precizat ministrul Sănătății.
Declarații la finalul ședinței de Guvern. VIDEO:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Alexandru Rafila
Locații: România
Organizații: Guvernul României Ministerul Sănătății PSD
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)