Răpirea jurnaliștilor români în Irak, subiectul unui spectacol de teatru

Un episod cu multe lumini și umbre din istoria recentă a României a devenit subiectul unei piese de teatru.
Răpirea celor trei jurnaliști români în Irak - Ovidiu Ohanesian, Sorin Mișcoci și Marie Jeanne Ion - va fi tema unui spectacol de teatru, la Muzeul Național de Artă Contemporană
Evenimentul va avea loc, vineri, de la ora 19.30, în cadrul expoziției ”Totul e regizat/ This is a set-up”, găzduită de Muzeul Național de Artă Contemporană (MNAC) din București până pe 15 ianuarie 2017, informează B1.ro.
”Trei actori, interpretând jurnaliștii români, realizează un repunere în scenă a celebrei răpiri, un eveniment despre care nu vom putea ști dacă a existat vreodată, dar despre care presa română și angajați ai SRI au speculat scenarii. Orice asemănare cu realitatea este o pură coincidență”, arată organizatorii, pe pagina de Facebook a evenimentului.
La 28 martie 2005, Ovidiu Ohanesian – reporter la România liberă, Marie Jeanne Ion, reporter și Sorin Mișcoci, cameraman, ambii de la Prima TV, au fost răpiți în Irak, alături de ghidul lor, Mohammad Munaf, cetățean american și irakian, pe post de translator. Au fost ținuți în captivitate timp de 55 de zile, iar în final au fost „recuperați” de autoritățile române, cu sprijinul serviciilor secrete românești și străine și aduși în țară.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Eduard Ovidiu Ohanesian
Subiecte: Răpirea jurnaliştilor
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)