Rareș Bogdan îl vrea pe Iohannis la șefia Consiliului European: ”I se potrivește cel mai bine”
Europarlamentarul Rareș Bogdan a declarat, chiar în timp ce toți liderii PPE sunt la Congresul de la București, că în opinia sa, președintele Klaus Iohannis ar fi potrivit pentru a deveni președinte al Consiliului European, scrie Știripesurse.
”Imaginea președintelui și respectul de care se bucură la Bruxelles și Strasbourg este unul uriaș. Emmanuel Macron îl consideră unul dintre liderii marturi și foarte echilibrați ai Europei, același lucru se întâmplă la Washington, la Roma, la Londra sau la Berlin. Acest atuu trebuie folosit de România care, datorită contextului internațional, în primul rând pe zona de securitate, are un atuu și un avantaj de a impune un om cheie la nivelul pozițiilor din Parlamentul European, Comisie, Consiliu sau NATO. Cred că acest lucru trebuie exploatat și acest moment să fie unul în care un lider român să ajungă într-o poziție foarte importantă”, a declarat în emisiunea România Politică de la Prima News europarlamentarul Rareș Bogdan, potrivit News.ro.
El a precizat că în opinia sa poziția care i se potrivește președintelui Iohannis este cea de președinte al Consiliului European.
”Domnia sa, din punctul meu de vedere, dacă ar fi să conteze votul sau opinia mea, i se potrivește cel mai bine poziția de președinte al Consiliului European. De ce? Pentru că are 9 ani în Consiliu, are cea mai mare experiență dintre toți liderii, pentru că PPE are 13 șefi de stat și de guvern din Consiliu”, a arătat eurodeputatul.
Rareș Bogdan a mai spus că a venit momentul ca ”România să joace”. ”e o fereastră de oportunitate”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Începe prigoana fermierilor. Deși demisă, Diana Buzoianu vrea închisoare pentru utilizarea apelor subterane și de de suprafață, cum a fost în Cazul Lungulețu
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Dr. Geanina Hagimă: ȘOC ȘI GROAZĂ. Cine sunt personajele care au injectat serurile experimentale Covid în populația naivă
Roland Cătălin Pena: Nicușor Dan ne-a vândut azi la Kiev teritoriile ocupate în urma Pactului Ribbentrop-Molotov, condamnat chiar de UE
Profesoara Roxana Chereji din Baia Mare a murit de cancer galopant la numai 42 de ani
Profeția Sfântului Paisie Aghioritul din anii 1991-1992: Din Siria va începe al treilea război mondial. Turcia va fi căsăpită de ruși și sfâșiată. Marile orașe vor deveni ruine. Cei care vor participa la acest război se vor pierde
Recomandările noastre
Emisiune Excepțională: Academicianul Ioan Aurel Pop la Florentin Țuca: Un stat care condamnă Delictul de Opinie și impune Cenzura este un STAT TOTALITAR. Regimul a alunecat pe panta DICTATURII. Trebuie SĂ OPRIM aceste lucruri! - VIDEO
Mirabela Grădinaru și copiii ei în pericol de percheziție! Cazurile RAPCEA, RONCEA și TOCIU sau cum funcționează răzbunarea prin Justiție și Servicii a Sistemului infiltrat de agenți ai unor Rețele Străine denunțate cu precizie de CSM
Secțiuni: Prima pagină Știri
Persoane: Klaus Iohannis Rareș Bogdan
Subiecte: Alegeri Anulate
Organizații: PPE
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)