Răspunsul BOR după ce useristul Andrei Caramitru a spus că vrea închiderea bisericilor pe fondul apariției noului coronavirus

Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, a comentat pentru Q Magazine postările lui Andrei Caramitru, dând astfel și un răspuns întrebărilor acestuia. Bănescu susține că doar cineva profund incult din punct de vedere religios și rupt total de realitatea spirituală poate sugera viclean închiderea fie și temporară a bisericilor (spitale duhovnicești), sau poate ironiza nătâng puterea vindecătoare a credinței și a simbolurilor sale.
„Biserica Ortodoxă Română a avut și are constant în contextul unor situații sociale grave, în care sănătatea publică este amenințată, o poziție subînțeles fondată pe discernământ și ferm orientată spre edificarea credincioșilor ei în legătură cu recomandările autorităților abilitate ale statului, dar, firește, și cu reamintirea limpede a învățăturii creștine despre boală și sănătate. În acest context, mesajul recent al episcopului Siluan al Italiei este unul clarisim în ambele sale registre: social și duhovnicesc.
Ierarhul a îndemnat înțelept la respectarea regulilor medicale emise de instituțiile medicale, dar, în mod firesc, și la rugăciune pentru cei contaminați, pentru familiile lor și pentru toate persoanele implicate în îngrijirea bolnavilor.
Doar cineva profund incult din punct de vedere religios și rupt total de realitatea spirituală poate fi contrariat de recomandările duhovnicești ale unui om al Bisericii, poate sugera viclean închiderea fie și temporară a bisericilor (spitale duhovnicești), sau poate ironiza nătâng puterea vindecătoare a credinței și a simbolurilor sale (ungerea cu Sfântul Mir, semnul Sfintei Cruci, Apa Sfințită etc)”, a declarat Vasile Bănescu pentru Q Magazine.
Andrei Caramitru, cunoscut pentru atacurile violente la adresa BOR și a tradițiilor creștine, spune, într-o postare pe social media, că și-ar dori închiderea bisericilor din România din motive de igienă, în contextul măsurilor luate de Guvern împotriva propagării coronavirusului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Andrei Caramitru Vasile Bănescu
Locații: România
Organizații: Biserica Ortodoxă Română Uniunea Salvati România (USR)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)