Război Israel-Liban: Atac cu dronă israeliană în sudul Libanului, soldat cu două persoane ucise și alte trei rănite
Două persoane au fost ucise luni și alte trei rănite, inclusiv un copil, în urma unui atac israelian cu dronă executat în afara orașului Shaqra, din sudul Libanului, a anunțat apărarea civilă libaneză, potrivit Rador Radio România.
Serviciile de urgență nu au precizat dacă victimele erau luptători sau civili. Aceasta a fost prima lovitură letală israeliană asupra Libanului după atacul de sâmbătă din Înălțimile Golan care, potrivit Israelului, a fost un atac cu rachetă al Hezbollah soldat cu moartea a 12 tineri. Hezbollah a negat implicarea în acel atac.
Pe același subiect:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Liviu Alexa l-a prins pe Marcel Boloș în fundul gol pe un site de gay. Există o ”mafie a homosexualilor” în funcții publice în România?
Vedeta Digi24 Ionela Năstase a aflat întâmplător că are cancer. ”A fost mișto 2021. M-am vaccinat (de trei ori, chiar), nu am facut Covid și asta-i mare realizare, nu?”
Ioan-Aurel Pop interzice conferința ”Covid-19 & Convergența bio-digitală” la care urma să participe geneticiana de renume mondial Alexandra Henrion-Caude: ”Nu trebuie să tolerăm așa ceva”. Rogobete a făcut plângere la Parchet contra medicilor organizatori
Părintele Teologos de la Sfântul Munte Athos dezvăluie secretele din spatele EDUCAȚIEI SEXUALE impuse în școlile din România. Planul satanist care a fost elaborat acum exact 100 de ani - VIDEO
Lovitura de Stat din România face pui în UE
JD VANCE A CONDIȚIONAT PREZENȚA TRUPELOR SUA DIN ROMÂNIA DE ”ÎMPĂRTĂȘIREA UNOR VALORI COMUNE”: Nu ai valori comune dacă ți-e atât de frică de propriul popor încât îl reduci la tăcere sau anulezi alegerile pentru că nu-ți place rezultatul, ca în România
Recomandările noastre
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Război în Orient Știri
Persoane: Benjamin Netanyahu
Subiecte: Război Libia
Organizații: Armata Israeliană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)