Reacția jurnalistului Paul Gabriel Andrei după ce contractul actorului Alexandru Arșinel nu a fost prelungit: Să vină un Nicușor Dan, o calamitate de primar, să îl schimbe pe Arșinel este strigător la cer

Înțeleg că marele nostru primar Nicușor Dan i-a luat un rol de director lui Alexandru Arșinel, iar actorul de revistă a suferit o cădere de tensiune si a ajuns la spital. Nu știu dacă e o legătură de cauzalitate între cele două evenimente, dar după o carieră de 60 de ani nu poți să îl tratezi astfel. Omul ne-a bucurat tinerețile, am râs alături de el și doamna Stela Popescu, scrie jurnalistul Paul Gabriel Andrei pe contul său de Facebook.
„Pentru cine are ceva cunoștințe în domeniu, si eu mai am ceva, într-un teatru e nevoie de oameni în vârstă, deși unii strâmbă din nas. Pe lângă rolurile pe care nu le pot juca decât oameni cu o anumita vârstă, actorii tineri au nevoie de modele, au nevoie de discuții cu actorii experimentați, au nevoie să primească sfaturi din partea unora care au trecut prin anumite etape ale vieții artistice.
Trecând peste această paranteză, Arsinel a fost toată viața un actor de "revistă". El nu a fost De Niro sau Al Pacino, poți mai degrabă să îl compari cu un Benmy Hill. A fost britanicul un actor mare? Păi pe felia lui, da, a fost uriaș.
Că fiecare om are pacatele lui, iarăși e adevărat. Însă să vină un Nicușor Dan, o calamitate de primar, să îl schimbe pe Arsinel este strigător la cer, apreciază jurnalistul.
Bine, calamitate e mult spus, de fapt nici nu poti sa spui de actualul primar că e bun sau rău. Că nu prea știm, el a reușit să ne convingă nu de calitatile sau defectele sale ci de absența lui. Pare că, deși s-a luptat vreo 15 ani să il voteze si pe el cineva, bucurestenii l-au deranjat punându-l primar. Ai impresia că el d-aia nu voia să se vaccineze, să nu mai fie nevoit să între în cladirile oficiale să facă treabă.
Traficul, poluarea, încălzirea, mizeria. Nimic din toate astea nu i se pot imputa lui, el pozează în victima administrației conduse de Gabriela Firea
Dar cine știe, poate ne vom trezi cu Tudor Chirila, Oana Pellea, Marius Manole sau Natalie Ester ca directori pe la teatre. Am merita noi bucureștenii. Sau macar 42,81 la sută. Restul tragem din cauza astora”, concluzionează Paul Gabriel Andrei.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Alexandru Arșinel Nicușor Dan
Locații: București
Subiecte: Mari actori români
Organizații: Primăria Generală București
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)