Realitatea TV, datorii considerabile la bugetul de stat. Victor Ponta acuza postul că nu-și plătește obligațiile bugetare restante în schimbul unor servicii aduse opoziției

Postul de televiziune Realitatea TV, aflat în insolvență, are datorii de peste 104 milioane lei la bugetul statului, informează cotidianul.ro.
Potrivit sursei citate, în aproape șase ani de insolvență, societatea care deține postul de televiziune, unde se produce seară de seară Rareș Bogdan, nu și-a achitat vreo datorie către stat și a reușit să-și facă unele noi.
În 2015, totalul datoriilor către buget era de 92,63 milioane lei. În decursul unui an, până la 31 decembrie 2016, această sumă a crescut cu 14 milioane lei, la peste 104 milioane lei. În euro, această sumă înseamnă peste 23 de milioane. Cea mai mare datorie a Realitatea Media SA este către bugetul asigurărilor sociale, peste 45 milioane lei, obligațiile restante la bugetul de stat depășesc și ele 41 milioane lei.
„Nu știu ce probleme au cei de la CNA și cei din alte televiziuni cu stadiul evoluției insolvenței Realitatea TV. Nu asta este discuția, noi rămânem în picioare, orice ar fi, și nu vom ceda. Am trimis astăzi pe fax toate ordinele de plată, așa cum ne solicitase doamna Gubernat (n.r. - Monica Gubernat, membră CNA). Colega mea a trimis absolut toate ordinele de plată, când am plătit, pentru că știu, stau la cotitură. Nici măcar nu știu dacă cineva a pus-o pe doamna Gubernat", a declarat Rareș Bogdan în emisiunea „Jocuri de Putere" de joi, 16 februarie 2017.
Poate că datoriile Realitatea Media SA nu fac obiectul unei discuții la CNA, dar cu certitudine ar trebui să fie obiectul unei îngrijorări din partea ANAF, comentează Cotidianul, deoarece la asigurările pentru șomaj televiziunea are de plătit aproape 2 milioane de lei, iar la asigurările de sănătare, suma datorată se ridică la 16,6 milioane de lei.
În urmă cu doi ani, Victor Ponta acuza postul că se bucură de susținere politică în schimbul unor servicii aduse opoziției de atunci și, din acest motiv, nu-și plătește obligațiile restante la buget.
Fostul premier a transmis o scrisoare deschisă, pe Facebook, copreședinților PNL cu privire la situația televiziunii Realitatea TV, companie aflată în insolvență, cu datorii foarte mari către bugetul de stat.
„Azi, 8 septembrie 2015, se împlinesc exact 4 ani de când SC „Realitatea Media" SA a fost declarată în stare de insolvență. La momentul declarării insolvenței, datoriile către Bugetul de stat consolidat erau în sumă de 36,04 milioane RON. La 4 ani de la acel moment, respectiva societate nu doar că nu a plătit nimic din datorie, dar a acumulat, în plus, 56,59 milioane de RON (neplătind nimic din datoriile curente pe care orice altă firmă sau persoană fizică le achita conform legii). În total, datoriile actuale către Bugetul de stat consolidat sunt azi de 92,63 milioane RON (peste 20 milioane Euro) și în fiecare zi se acumulează noi sume!
ANAF a întreprins toate măsurile legale posibile (cerere faliment la Tribunalul București Secția a VII-a civilă, sesizare penală la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, sesizare CSM), însă toate acestea au rămas fără efect concret până în prezent, fiind „în lucru" (ceea ce evident că arată o disfuncționalitate în activitatea judecătorului sindic responsabil).
În toată această perioadă însă, reprezentanții SC „Realitatea Media" SA au afirmat public că se bucură de „protecția" PNL, deoarece sprijină activitatea partidului dvs. și critică activitatea Guvernului și a celorlalte formațiuni politice. Precizez că activitatea editorială a postului de televiziune aparținând respectivei societăți îmi este total indiferentă, fiind atribuția Consiliului Național al Audiovizualului să verifice aceste aspecte legale”, se arăta în scrisoarea lui Victor Ponta.

Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Rareş Bogdan Victor Ponta
Locații: România
Subiecte: Televiziuni România
Organizații: ANAF CNA Realitatea TV
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)