Record istoric la importurile de alimente în 2016, unul dintre cei mai buni ani agricoli ai României

Deși 2016 a fost unul dintre cei mai buni agricoli pentru România, am reușit să stabilim un adevărat record istoric, importând produse de câteva miliarde de euro.
România a stabilit un record istoric la importurile de alimente, anul trecut: valoarea acestora a atins aproape 6 miliarde de euro, potrivit Institutului Național de Statistică. Și asta în condițiile în care 2016 a fost unul dintre cei mai buni ani agricoli, informează TVR.
Una dintre explicații ar fi aceea că producția locală nu a reușit să satisfacă cererea internă de consum.
De asemenea, cifrele arată că inclusiv necesarul de consum al familiilor din mediul rural a depășit producția din propria grădină.
Conform INS, in vreme ce importurile au fost de 5,8 miliarde de euro, exporturile au atins o valoare de doar 4,8 miliarde de euro.
Deficitul comercial, de un miliard de euro, este și el un record pentru perioada post-decembristă.
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Deranj mare la Budapesta, după ce noile manuale turcești de istorie pentru liceu conțin hărți medievale în care Ungaria nu apare deloc pe hartă

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!

Olivia Steer: Și eu mi-am pus problema că dîrele albe din urma avioanelor ar fi fum de motor. Dar nu era “fum de motor”, ci cu totul altceva. Ce? Nu știu

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Patrioata Simona Halep și-a schimbat țara cu Franța ca să plătească taxe mai mici
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Secțiuni: Agricultură
Locații: România
Subiecte: Agricultură
Organizații: Institutul Național de Statistică (INS)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)