Rectificarea bugetară a fost adoptată. Parlamentul a votat majorarea pensiilor cu 40%

PSD, cu sprijinul UDMR, a impus la vot în Parlament majorarea pensiilor cu 40%, și nu cu 14 la sută, cât decisese Guvernul.
Astfel, marți, cu câteva zile înainte de alegeri, rectificarea bugetară a fost aprobată de deputați și senatori, principala modificare adusă de parlamentari proiectului Guvernului fiind revenirea la majorarea punctului de pensie cu40%. PNL și USR au votat împotrivă, potrivit Agerpres.
Proiectul pentru aprobarea OUG privind rectificarea bugetară a fost aprobat cu 242 de voturi „pentru”, 147 „împotrivă” și 11 abțineri.
Deputații și senatorii au fost de acord cu eliminarea amendamentului referitor la limitarea la 40% din PIB a datoriei publice conform metodologiei UE, pentru sfârșitul anului 2020.
Liberalii au anunțat că vor ataca la CCR decizia Legislativului.
De asemenea, tot la propunerea PSD, s-a decis suplimentarea cu 5,635 milioane de lei a bugetului Camerei Deputaților, pentru achiziționarea de echipamente necesare dotării birourilor parlamentare din teritoriu, la schimbarea legislaturii, precum și suplimentarea cu 67 milioane de lei a bugetului Ministerului Agriculturii, pentru finanțarea Programului de realizare a sistemului național antigrindină și de creștere a precipitațiilor.
Totodată, s-au aprobat majorarea din acest an a salariilor de bază pentru personalul didactic de predare, așa cum este prevăzut în lege, suplimentarea bugetului Ministerului Economiei cu 400 de milioane lei, pentru Programul Start-Up Nation, și a bugetului Secretariatului de Stat pentru Culte cu 20 de milioane de lei pentru continuarea lucrărilor la Catedrala Mântuirii Neamului.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Subiecte: Pensii 2020 Rectificare bugetară
Organizații: Parlamentul Romaniei Partidul Social Democrat (PSD)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)