Academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca, vorbește, într-un interviu publicat de Ziarul Lumina, despre regăsirea conștiinței unității, cedarea suveranității, rolul Bisericii în lumea de azi, dar și despre cel mai important proiect pe care l-ar dori realizat cu ocazia Centenarului Unirii.

„Aș vrea să ajung să-i văd, măcar pentru o clipă – în ziua de 1 Decembrie 2018 – pe toți românii fericiți de românitate, de rudele care să-i înconjoare, de casa-casă și de masa-masă, de copii și de nepoți, de părinți și de bunici și de câte toate! Să-i văd pregătiți de Nașterea Domnului și de renașterea poporului nostru”, mărturisește profesorul și istoricul Ioan-Aurel Pop.

„Fiecare stat din cadrul Uniunii Europene, acest organism politic, a cedat din suveranitatea sa națională odată cu intrarea lui în această structură. În ce fel poate fi armonizată reducerea de suveranitate cu tendința de păstrare a identității naționale?

Da, întotdeauna, intrarea (benevolă sau forțată) în astfel de entități internaționale a însemnat și cedarea unor prerogative ale suveranității. Cum intrarea noastră s-a făcut spre binele românilor și la cererea României, ar fi fost de așteptat ca cedarea firească de suveranitate națională – acolo unde este cazul – să fie armonizată cu nevoia de conservare a identității noastre. Dar nu cred că factorii responsabili români s-au gândit vreodată serios la acest aspect, sau, dacă s-au gândit, nu reiese că au și aplicat soluții în acest sens. Am impresia că multe instituții românești au cedat din suveranitatea noastră chiar fără să trebuiască și fără să li se ceară. De aceea, opinia publică românească are adesea sentimentul că ne conduc alții, din centre situate în afara României, sau că unele instituții românești apără interesele altor țări, companii multinaționale, ONG-uri”, declară  rectorul Universității Babeș Bolyai din Cluj Napoca.

1918- „ora astrală” a românilor

„În acest an s-au împlinit 140 de ani de proclamarea Independenței de Stat și parcă ne-a fost jenă să pomenim de asta. Doar Academia Română, în frunte cu membrul său de onoare, Patriarhul României, spre cinstea Bisericii Ortodoxe Române – a sărbătorit evenimentul, prin cinci comunicări științifice, cum i se cuvine celui mai important for de erudiție din țară. Unii nici nu au înțeles ce s-a petrecut acolo, deplângând lipsa de fast, de saluturi sforăitoare, de strălucire, de politicieni, de blițuri, de televiziuni. Academia noastră a făcut, de fapt, ceea ce îi revenea ei într-un concert care nu a mai avut loc: și-a interpretat partitura în mod impecabil. Dacă instituțiile de stat au obturat tocmai ziua Independenței de Stat nu este vina Academiei! Sper să nu se întâmple la fel și în 2018, deși semne de haos, de repudieri răutăcioase, de intelectualisme cosmopolite și de pudori antinaționale sunt destule. Anul 1918 a fost „ora astrală” a românilor, cel mai mare act din toată istoria poporului nostru, atunci când ne-am regăsit cu toții sub aureola noțiunii și realității de Țară Românească”.
 
  Românii fericiți de românitate 

Întrebat care este cel mai important proiect pe care și l-ar dori realizat cu ocazia Centenarului Unirii, academicianul Ioan-Aurel Pop spune:

„Aș vrea să văd realizat un proiect pentru prosperitatea spirituală a românilor, pentru împlinirea confortului lor sufletesc. Trebuie să fim convinși că „la început a fost cuvântul”. Dar asta nu se poate face fără prosperitate materială, pentru că oamenii nu pot trăi doar cu aer și cu idei. Cel mai mare plan pe care l-aș vedea realizat ar fi legat de școala românească. Popoarele care prețuiesc și organizează bine educația sunt salvate pentru posteritate, pot viețui cu demnitate, au șansa viitorului. Dacă, în cinstea Centenarului Marii Uniri, îi vom convinge pe români că cei mai buni dintre ei trebuie să fie profesori (sau și profesori, măcar pentru o parte din viață), atunci generațiile viitoare vor fi bune, bine pregătite, și nu mediocre sau slabe, vor prețui viața și țara. Aș vrea să ajung să-i văd, măcar pentru o clipă – în ziua de 1 Decembrie 2018 – pe toți românii fericiți de românitate, de rudele care să-i înconjoare, de casa-casă și de masa-masă, de copii și de nepoți, de părinți și de bunici și de câte toate! Să-i văd pregătiți de Nașterea Domnului și de renașterea poporului nostru. Aș vrea ca, la Crăciunul din 2018, „când se strâng străinii pe la case/ și lumini se-aprind din pomii lor”, să nu ne pătrundă frigul prin oase și să nu ni se mai facă dor de casă, ci să fim cu toții acasă, să ne bucurăm de casa noastră, de patria noastră, cu cei dragi în jurul meselor, cu cozonacii aburinzi, cu zvonul de colinde peste tot … Dacă aș putea, aș face un asemenea proiect și l-aș aplica. Dar nu pot. Și atunci aș vrea să putem sărbători secolul trecut de la Marea Unire așa de frumos și de demn, încât să spună ceilalți europeni că „nasc și la România oameni”. Aș vrea să-i văd pe cei risipiți și răpiți acasă, pe cei înfometați sătui și pe cei însetați plini de sevă, pe toți pătrunși de dragostea de oameni și de dragostea de românii noștri. Iar să revărsăm dragoste în jurul nostru, și nu ură, se poate, fiindcă dragostea nu are hotare”.