Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a semnat ieri la Istanbul Tomosul de recunoaștere a Bisericii Ortodoxe din Ucraina. 

Pe de o parte decizia vine forțat, cred că era nevoie de mai mult dialog și permeabilitate între Patriarhiile ortodoxe, sobornicitatea este una dintre trăsăturile de bază ale ortodoxiei. Este evidentă presiunea factorului politic care a grăbit decizia, călcând peste sinergia ortodoxă ce ar fi trebuit să primeze. Pe de altă parte este o situație delicată „pe teren”: ortodocșii ucraineni se roagă și pomenesc în fiecare duminică Patriarhia din Moscova. Dacă ai pierdut un bunic în timpul Holdomorului, foametea declanșată de Stalin în Ucraina, dacă ai participat cu familia ta în vreun fel în recentul conflict din Doneț-Lugansk este greu de mers înainte. Realitatea istorică conturează direcția în cazul deciziei de ieri.

Laboratorul ImunoMedica

Ceva similar s-a petrecut în Finlanda când a apărut în 1917, prin separare de Moscova, mica Biserică Ortodoxă a Finlandei. În Polonia după primul război mondial regimul politic al Poloniei a făcut de asemenea presiuni pentru o separare administrativă a Bisericii Ortodoxe Poloneze de Biserica Ortodoxă Rusă. Sinodul local din Varșovia a proclamat în 1922 autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze iar doi ani mai târziu autocefalia a fost confirmată de către patriarhul ecumenic Constantin al VI-lea. Patriarhatul moscovit a refuzat să recunoască autocefalia Bisericii Ortodoxe Poloneze considerând-o un amestec în treburile interne. Astăzi biserica ortodoxă din Polonia numără aproximativ un milion de ortodocși.

Pentru noi este însă importantă situația românilor din Bucovina de Nord și Bugeac, jurisdicțional aceștia nu mai aparțin în momentul de față Patriarhiei Moscovei sub care au fost protejați ca limbă de cult. În acest moment firesc ar fi ca românii din Bugeac să se afilieze Mitropoliei Române din Basarabia iar românii din Bucovina de Nord ar putea deveni eparhie distinctă în cadrul Bisericii Ortodoxe Române.