Una dintre știrile cele mai ignorate ale zilelor pe care le trăim este cea legată de dl. Musk, mai precis dl. Elon Reeve Musk, care a devenit în această lună cel mai bogat om din lume.

Dl. Musk este fără îndoială un om cu multiple talente, a fost cel care a creat PayPal, a construit rachete spațiale, a fondat o companie numită Neuralink, o firmă cu care ne-a îngrijorat atunci când am văzut porcușori cu sârme implantate în creier ce ne-au fost prezentați a fi viitorul luminos al nostru și al copiilor noștri căci ideea acestui proiect este de a implanta dispozitive informatice în creierul uman pentru a ne ajuta să interacționăm cu restul dispozitivelor informatice care ne înconjoară. Firma care l-a făcut pe dl. Musk să fie cel mai bogat dintre pământeni este însă Tesla, o firmă care ar trebui să facă bani din vânzarea de mașini electrice. Ar trebui să fim entuziasmați că cel mai bogat om este din nou un semen de-al nostru a cărui companie chiar face ceva palpabil, chiar face produse ce pot fi atinse, mașini susceptibile de a ne face viața mai bună, că omul cel mai bogat din lume nu este doar un speculant financiar sau acela dintre noi care facilitează bârfa electronică. Totuși, când ne uităm în jurul nostru pe stradă, nu prea vedem mașini Tesla, de fapt oamenii care trăiesc în orașe de provincie nu au văzut niciodată vreuna. Mă număr printre acești oameni, trăiesc într-un univers populat de Dacia papuc – automobilul meu personal – nu într-unul în care există mașini precum Tesla.

Percepția mea de deplorabil, snob proprietar de automobil proletar, ce trăiește într-un colț de provincie este confirmată de datele statistice. Pur și simplu compania domnului Musk nici măcar nu apare în datele statistice deși este mai valoroasă decât cele mai mari nouă companii producătoare de mașini luate la un loc. Cu alte cuvinte deși Tesla are o cotă de piață de sub 1% este mai valoroasă decât primii nouă cei mai mari producători de automobile laolaltă. Simt nevoia să repet această idee sub o altă formă tocmai pentru ca oroarea să fie bine înțeleasă de cititorii acestui text. Deși 99% dintre noi preferăm să cumpărăm mașinile produse de alte companii, Tesla care produce mai puțin de 1% din totalul automobilelor noastre, valorează mai mult decât companiile care produc 99% din ceea ce înseamnă piața auto.

Dacă Tesla nu face bani din vânzarea de mașini Tesla face totuși bani din extorcarea celorlalte companii auto vânzându-le așa numitele certificate verzi, genul de ”afacere” făcută posibilă de intervenția guvernamentală în economie. Totuși nici chiar cu subvenția dată de guverne cetățenilor pentru a cumpăra automobilele produse de dl. Musk, Tesla nu produce suficiente mașini și nu are suficiente venituri provenite din extorcare pentru a-l propulsa pe dl. Musk pe primul loc între miliardarii lumii în care trăim. Dacă ne amintim că în anii trecuți o altă companie producătoare de nimic și-a propulsat proprietarul pe prima poziție între oamenii bogați ai lumii în care trăim începem să bănuim că mecanismele prin care aceste companii private se finanțează cu ajutorul bursei sunt problematice, începem să înțelegem că bursa și-a pierdut rolul inițial, că nu mai este pur și simplu o piață pe care se tranzacționează acțiunile companiilor membre.

Dacă un fabricant de automobile chiar fabrică automobile și chiar trăiește din asta, dl. Musk trăiește din orice altceva dar nu din vânzarea mașinilor pe care le produce deși compania care l-a făcut să fie cel mai bogat dintre pământeni este una care ar trebui să se ocupe cu fabricarea automobilelor. Dl. Musk nu este bogat pentru că firma dumisale produce automobile ci pentru că Tesla este o companie listată la bursă. Dacă dl. Zuckerberg poate trăi dintr-o companie care facilitează bârfa electronică este bine pentru domnia sa și un semn al decăderii noastre dar faptul că proprietarul unei firme ce produce nimic a fost luni și ani buni de zile cel mai bogat om din lume nu înseamnă decât că mecanismele bursei au luat-o complet razna după cum au luat-o razna și în cazul domnului Musk etc. Este suficient să ne uităm la oamenii foarte bogați care-și fac banii din companii listate la bursă, să privim în jurul nostru și să înțelegem că nu le regăsim produsele în propriile case. Ceva este putred pe bursă iar putregaiul are legătură cu băncile centrale, cu modul în care băncile centrale emit în mod nerestricționat monedă fiduciară.

Explicația anomaliei de mai sus este primitivă. Banca centrală din SUA a creat din nimic 3,5 trilioane de dolari doar în timpul crizei medicale începute anul trecut. Dacă acești bani pătrund în economia reală inflația rezultată va face ca puterea de cumpărare a cetățeanului de rând să scadă în mod semnificativ. Tocmai pentru a evita acest deznodământ banii sunt pompați înspre bursă unde aceștia sfârșesc în conturile unor personaje precum dl. Musk sau precum dl. Zuckerberg tocmai pentru că companiile acestora sunt în mare măsură deconectate de la economia reală, riscurile ca moneda nou creată să ajungă pe piață provocând astfel inflație fiind minimale. Aceasta este explicația pentru care cei mai bogați dintre pământeni s-au îmbogățit în acest din urmă an cu peste un trilion de dolari. Din această perspectivă așa numita pandemie nu este o criză medicală ci doar un gigantic transfer de avuție.

Să recapitulăm cele de mai sus: banii nou tipăriți ajung la bursă și se acumulează în conturile unor companii fără activitate practică tocmai pentru a nu ajunge în economia reală unde noua monedă va produce inflație.

Dacă americanii preferă să-și finanțeze afacerile prin intermediul bursei în Europa sau Japonia acestea sunt finanțate prin intermediul sistemului bancar, aceasta fiind una dintre diferențele importante dintre americani pe de o parte și europeni și japonezi pe de cealaltă parte. Iar dacă pe bursa bursa americană constatăm distorsiuni vizibile datorate excesului de monedă fiduciară la fel se întâmplă și în Japonia sau Germania. Aflăm că Banca Centrală a Japoniei – BOJ – a devenit principalul acționar al companiilor japoneze, practic BOJ a devenit proprietara majoritară a economiei japoneze. Mă întreb dacă mai putem vorbi de capitalism în aceste condiții. În Europa așa numitele fonduri europene sunt vehiculul prin care ni se confiscă proprietățile pentru care am muncit din greu căci ce altceva este cumpărarea de bunuri de către companii corecte politic cu bani nou tipăriți primiți de la Bruxelles?

Discuția de mai sus nu are consecințe doar departe de noi, în lumea rarefiată a economiei americane și a celei bruxelleze. Toate cele de mai sus sunt foarte relevante pentru modul în care ne vedem de viața de zi de zi. Căci peste noapte devenim competitori cu companii cu resurse aparent nelimitate, cu firme ce-și trag seva din banii tipăriți din neant undeva departe de micile noastre afaceri. Munca chibzuită, depusă corect și cinstit se demodează, devine profitabil să devenim scribi de proiecte europene, devine rațional și profitabil să ne ignorăm clienții pentru a ne putea concentra atenția asupra adevăraților stăpâni ai tiparniței de bani de la Bruxelles.

Este important să avem în vedere cele de mai sus atunci când povestim de privatizarea companiilor deținute de stat, discuție pornită de guvernul socialisto-comunist al domnului Cîțu. Dacă un liberal clasic nu poate justifica în vreun fel faptul că statul deține vreo companie, un liberal clasic nu poate justifica vinderea companiilor pentru care cei dinaintea lui și el însuși a muncit din greu pe nimic decât dacă dezastrul este stratosferic, dacă sunt datorii etc. Dar ce un liberal clasic nu poate vreodată justifica este vinderea muncii celor dinaintea lui pe nimicul de rit nou, mai precis pe bani nou tipăriți căci asta nu înseamnă decât un transfer socialist de proprietate. În condițiile în care s-au tipărit din nimic 1,8 trilioane de euro cum am putea vinde companii care au active reale către deținătorii acestor bani? Un liberal clasic ar înțelege că moneda a fost coruptă, că aceasta nu are valoare intrinsecă, că nu trebuie să aștepte timpuri mai bune pentru a face tranzacții monetare mai importante. Un liberal clasic ar vinde ce are de vândut prin intermediul monedei naturale pe care omenirea a folosit-o dintotdeauna, ar vinde ce are de vândut pe aur și nu pe monedă fiduciară. Iar dacă se consideră liberal aceasta este calea de urmat și pentru dl. Cîțu.

Și mai ales un liberal clasic ar sta departe de banii nou tipăriți, ar sta departe de ceea ce falsificatorii de bani ajunși la putere numesc fonduri europene scoțând țara pe care o conduce din această înșelătorie păguboasă pentru orice om cinstit.

Desigur dl. Cîțu va vinde pe nimic - adică pe monedă fiduciară - ce dorește să vândă arătându-ne din nou că conduce un guvern socialisto-comunist și nu unul liberal. România nu se va alege cu nimic, la câteva luni distanță vom contempla evanescența banilor proveniți din privatizări așa cum am făcut-o de nenumărate ori până acum căci evanescența este principala proprietate a monedei fiduciare.