ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Cineastul Cristi Puiu a vorbit într-un interviu acordat News.ro despre „orizontul sumbru” care îl determină să se întrebe dacă nu ar fi cazul să uite cu totul de cinema. Neîncrezător că este posibil ca lucrurile să dea semne de revenire, Puiu a mărturisit că se teme că „ne îndreptăm către o formă de totalitarism”. El prevede că istoria se rostogolește către „abisul sărăciei” și că nu poate fi vorbit acum despre o salvare a culturii. Regizorul nu crede că va mai fi ceva din ceea ce lumea a fost înainte de această criză, vorbind despre modul în care lumea și-a întors fașa de la Dumnezeu și cum am ajuns să hrănim delațiunea, deși am trăit zeci de ani în comunism.
 
După două luni de la izbucnirea epidemiei de Covid-19 în țară și de la implementarea măsurilor de prevenire a răspândirii coronavirusului, Cristi Puiu se arată pesimist în ceea ce privește viitorul.

În această perioadă, spune el, „încercăm să punem laolaltă plusurile și minusurile momentului actual, să găsim o soluție și pentru noi, pentru familie, dar și pentru companie”.

„La ora asta numai de cinema nu le arde oamenilor... E atât de sumbru orizontul încât am ajuns să mă întreb dacă n-ar fi totuși cazul să uităm cu totul de cinema, noi, cel puțin, și să căutăm să ne reprofilăm, să facem altceva. Poate că pare straniu sau neașteptat, dar niciodată nu am așezat filmele mele sau cinema-ul deasupra familiei. Întotdeauna a fost prioritatea numărul unu, chiar dacă, cumva din exterior, pare altfel - e doar o părere. Și când vorbesc despre familie, nu vorbesc doar despre familia noastră, ci despre familia lărgită, care îi angajează și pe prieteni”.

Lucruri care până recent erau importante, între care și filmul, acum par că și-au pierdut sensul. „Am ajuns să îmi pun întrebări legat de planeta întreagă. Să mă întreb unde merge. Nu s-a întâmplat niciodată povestea asta în istoria planetei - economiile să se oprească toate, ca la un semnal, să nu putem vedea ce ne aduce ziua de mâine. Ajungem să reconsiderăm o mulțime de lucruri pe care până la ieri le consideram ca fiind importante. Cum ar fi filmul. Toate astea și-au pierdut sensul”.

„Mulți vorbeau despre acest avantaj - de a sta acasă, ca într-o vacanță, de a te întoarce în bibliotecă, să te apuci să citești. A durat o săptămână, două, trei, dar, încet-încet, totul se transformă progresiv într-un non-sens de talie cosmică. Nu sunt deprimat, dar dintr-o dată s-au adunat mai multe întrebări fără răspuns decât m-aș fi așteptat”.

Neîncrezător că spre finalul anului este posibil ca lucrurile să dea semne de revenire, Puiu a adăugat: „Mi-e teamă că ne îndreptăm către o formă de totalitarism pe care nu îndrăznim să îl denumim”.

„Când vom ajunge să ne gândim o să ne gândim din pușcărie la asta. Întotdeauna ajungem să privim lucrurile rele retrospectiv. Atunci când ele se întâmplă, alegem să ne întoarcem privirea de la ele și să ne spunem «Hai că nu e chiar așa de rău, totuși» sau vorba aia românească pe care o auzim la petreceri, la câte un pahar, auzeam și pe vremea lui Ceaușescu asta - la mine, în familie, tata spunea - «Când ne-o fi mai rău, ca acum să ne fie». Și ne-a fost tot mai rău către finalul anilor 1980. Și tot vorba aia funcționa, dar era în mod evident din ce în ce mai rău. Nu le amestec așa ușor, dar am memorie bună și cam știu cu ce semănau anii 1980. Nu pot să fac altceva decât să îmi doresc și să le doresc politicienilor să primească gândul bun și înțelepciunea necesară pentru a nu ne condamna pe toți la o moarte lentă, în disperare și foamete”.

Despre adoptarea de măsuri cu privire la sprijinirea sectorului cinematografic el a spus: „Cred că nici nu se poate discuta despre așa ceva, câtă vreme la orizont se profilează o criză economică majoră. Cred că nu se poate vorbi despre cinema, teatru, literatură și artă atunci când istoria se rostogolește către abisul ăsta al sărăciei și al suferinței cauzate de criza economică mai mult decât evidentă”.  

„Deja este greu pentru oameni să își ducă zilele și toată lumea stă și așteaptă câte un semn de la clasa politică, de la președintele României. Fiecare cu al lui. Și francezii așteaptă un gest de la Macron... «Hai să ieșim din asta. Gata! Am înțeles. Hai să ne întoarcem la muncă, să construim ceva stabil». Dar cred că, în virtutea felului în care s-a derulat istoria până acum, raporturile s-au păstrat neschimbate și nu cred că am ajuns în punctul în care să putem spune că deținem aceeași cantitate de informație pe care o dețin politicienii, astfel încât să ne putem permite să întrezărim ceva, o soluție pentru ziua de mâine”. 

Soluția care rămâne clar valabilă, în opinia lui, este transparența.

„Noi, ăștia mulți, suntem exact în aceeași poziție ca întotdeauna - încercăm să refacem un puzzle de un milion de piese. Nici măcar politicienii nu dețin toate piesele și asta este evident, dar au mai multe decât noi. Eu nu prea văd, chiar dacă mi-aș dori să îmi imaginez, să îmi alimentez optimismul în mod artificial, că va mai fi ceva din ceea ce lumea a fost înainte de această criză. De asta mi-e greu să cred că ne vom întoarce vreodată spre cinema”.

De la acceptarea diferențelor la „celălalt” ca potențial inamic a fost un mic pas. „De cel puțin 200 de ani ne credem deștepți, credem că putem face ceea ce trebuie pentru ca fericirea să domnească sub soare. Și de 200 de ani dăm din războaie în războaie, din crize în crize, până în punctul în care, acum, l-am transformat pe aproapele nostru în inamic potențial. Distanțare socială. Este ireal! Până mai ieri vorbeam despre acceptarea diferențelor. Acum am rezolvat și asta. Celălalt este inamic potențial. Îți poate da boala sau tu i-o poți da lui. Cred că, din păcate, bezna e mai adâncă decât vrem noi să credem. Probabil că trebuie să plătim pentru păcatele noastre. Dacă ar fi să spun ceva cu sens despre momentul actual asta ar fi. Nimic nu e întâmplător”.  

Pandemia ca un război

În prezent este mai limpede ca niciodată că informația reprezintă putere, a spus el, iar în războiul pe care îl presupune pandemia oamenii propun diverse ipoteze pe baza unor informații care nu limpezesc lucrurile, dimpotrivă.

„Nu cad bombe, dar este un război. Pe de altă parte, în vreme de război, oamenii ieșeau în stradă și se îmbrățișau după bombardament. Aici nu există această posibilitate de a te îmbrățișa. Și vorbim despre acest coronavirus ca despre o ciumă, se vehiculează tot felul de idei, care mai de care mai abracadabrantă. E adevărat că cel care deține informația deține puterea. Dacă nu era clar până azi, cred că azi e foarte limpede. Suntem ținuți în casă, în beznă, croșetăm tot felul de ipoteze, bizuindu-ne pe informațiile care ne parvin prin mass-media și tot felul de canale alternative, dar în loc să se limpezească lucrurile, ele devin tot mai confuze. Este paradoxul erei informației. Informațiile sunt la tot pasul, poți să afli tot ce vrei, dar ajungi să fii mai tâmpit decât ai fost vreodată, pentru că devine aproape imposibil să le pui cap la cap pentru a obține un enunț cu sens”.

El a continuat: „Oamenii sunt liberi să aleagă. Pentru unii veghează Big Bang-ul, pentru mine veghează Dumnezeu. Și nu e ca și cum m-aș simți curat. Nu. Sunt la fel de păcătos, chiar mai păcătos decât toți ceilalți. Nu cred că are altă noimă povestea decât asta. Pentru că timp de decenii, secole, omul și-a întors fața de la Dumnezeu, pentru că s-a socotit stăpânul universului. Ăsta este poate păcatul cel mai mare”.

Efectul oricărui vaccin, a mai spus Puiu, „o să fie doar unul psihologic”. „Mi-e teamă că așa stau lucrurile, că povestea este puțin mai amestecată, iar noi trăim în inerția formulei lui Cioran care spunea «descoperirea vieții omoară viața». Așa e. Oamenii vor trăi cu frica în sân că viața e amenințată. Aia nu e viață. Cei mai mulți dau impresia că nu realizează grotescul situației... Ca și cum moartea nu ar fi existat până mai ieri. Oamenii mor în continuare de fel de fel de boli. Ce se întâmplă cu oamenii suferinzi acum că acest coronavirus a ocupat avanscena?...”.

Este nevoie de dialog la nivel național, a subliniat Puiu, și de renunțarea la delațiune.

„Trăim într-o lume care s-a răsturnat peste noapte cu fundul în sus. Și încă eu, noi, nu o ducem atât de rău, dar mă gândesc că acum sunt oameni care au probleme majore. Din ce să culegi dacă nu ai sădit? E foarte grav ce se întâmplă. Cumva nu e de mirare că lucrurile se petrec la noi așa cum se petrec în alte părți, pentru că întotdeauna Principatele au respectat deciziile luate la Moscova sau la Înalta Poartă sau la Viena. Dintr-o dată este liniște și nimeni nu realizează că e o eroare. Este foarte important ca oamenii să fie protejați, dar înainte de asta trebuie definit foarte clar ce înseamnă această protecție și cine ia deciziile și în baza căror date, iar specialiștii - medici, economiști și ceilalți - trebuie să fie invitați să își spună opinia pro și contra. Nu există planuri, totul a înghețat. Hrănim delațiunea, și nu doar în România. Clasa noastră politică a trăit sub comunism. Cum să se întoarcă la oroarea aia a delațiunii, s-o valideze? Nu înțeleg”.

Găsește lăudabil felul în care s-au comportat românii în această perioadă și respinge faptul că președintele i-a mustrat pe oameni. „Dacă aș fi un oficial aș spune: «Vă salut. Există această nație pe care mă pot bizui». S-au comportat bine, dar am auzit și chestia aia de Paști că au fost niște cazuri. Cum poți să vorbești despre asta? La ce te-ai fi așteptat? Și, în situația asta, tu să îți permiți acest lux de a-l trage de urechi pe ăla și ăla pentru că... de bine fac oamenii asta sau de rău? Nu se poate. Cred că suntem în situația în care toleranța și înțelegerea trebuie să fie la cotele cele mai înalte. Ba mai mult, trebuie să spui «Și mie îmi este greu. Și nu îmi este greu pentru că mi-e greu, ci pentru că vă văd pe voi cât de greu vă este și nici nu vreau să mă duc să văd dacă aveți ce pune pe masă copiilor». O să fie din ce în ce mai greu. Nu există niciun fel de propunere viabilă. «Să ne protejăm». Ce? O viață mizerabilă? E grav dacă ești iresponsabil și nu ai grijă de cei din preajma ta. Asta a fost grav mereu și a fost mereu amendată. Dar nu poți spune că oamenii au fost iresponsabili pentru că au fost două, trei cazuri. Nu trebuie trași de urechi oamenii pentru că îndură un regim câinesc. Mie mi se pare că oamenii răspund cât se poate de corect și de responsabil”.

„De ce nu invită la dialog președintele Iohannis? De ce nu bate la toate ușile? De ce nu îi cheamă pe specialiști? De ce nu pune pe masă acest program de dialog social? Discuție, dezbatere, solidaritate”, sunt întrebările și unele dintre răspunsurile lui.

Cineastul a accentuat faptul că relațiile interumane vor fi transformate complet odată cu această criză. „Problema numărul unu o reprezintă faptul că frica pe care s-a pedalat în tot acest interval a intrat în celulele românului. Autoritățile nici nu mai trebuie să se îngrijească. M-am întâlnit de câteva ori, cu ocazia cumpărăturilor, cu diverși prieteni față de care am păstrat distanța. Nimeni nu știa ce trebuie făcut. Dintr-o dată, relația era falsificată. O să dureze foarte mult chestia asta. O să devină un mod de viață”.

Dacă pentru unii perioada de izolare a reprezentat un impuls spre lucru, spre creație, în cazul lui Cristi Puiu nu a funcționat la fel.

„Aveam câteva scenarii suspendate, dar nu m-am putut întoarce la ele. Mai degrabă am făcut ordine în lucruri. Aveam un scenariu suspendat de ceva vreme legat de momentul 1944, post 23 august, dar mi-e foarte greu să... Pentru că mi-e foarte greu să cred că lucrul ăsta va mai fi posibil vreodată”.

Pornind de la ideea secvențelor romantice cenzurate prezentată în lungmetrajul „Cinema Paradiso”, Puiu a afirmat: „Cum imaginezi un contract cu un actor care știe că într-o secvență trebuie să își sărute nevasta? Cum ar face el asta dacă frica îl stăpânește? Tai, nu mai există. Cinema-ul planetar se va transforma exact în povestea «Cinema Paradiso» din rațiuni care nu vor ține de reticențele morale ale comunității, ci de spectrul ăsta al bolii, de frică. Ce poți face și cu atâția oameni pa platou? Îți imaginezi un film cu un singur personaj. Și câte d-astea poți să faci? Unul, două, trei. E ireal”.

Legat de lansarea în cinematografe a celui de-al șaselea lungmetraj al său, „Malmkrog”, pentru care a fost recompensat cu trofeul pentru regie al secțiunii Encounters de la Berlinala de anul acesta, Cristi Puiu a afirmat: „Nu cred că o să se mai întâmple chestia asta. Sincer. Fără glumă. Chiar dacă vor porni cinematografele încet, cum se va duce lumea la cinema, dacă frica plutește? Cred că povestea cu cinema-ul va reveni mult mai târziu și doar atunci după ce modelul chinezesc va fi importat și toată societatea va fi ținută sub control. Lucru pentru care unii se vor bucura foarte mult, iar alții se vor spânzura. Mi-e teamă că ăla este modelul, oricum circulă în toate direcțiile. Acel episod din «Black Mirror» îl vom trăi și îl vor trăi urmașii noștri. Iar cei care se vor naște în lumea aia nici nu o vor mai considera anormală”.