De-a lungul timpului, s-au dat mai multe definiții privind conținutul termenului de etică. Diferite definiții ale eticii susțin că acesta reprezintă un set inalterabil de reguli universale, altele că e ceva relativ în funcție de timp, loc și cultură, altele că e un mod de a gândi despre cum trebuie să acționeze cineva într-o situație controversată (când e greu să alegi ce este bine și drept pentru persoanele implicate), cu alte cuvinte o serie de principii, care definesc un comportament adecvat și modalități de transformare a acestora în acțiuni.

Una dintre definiții susține ideea relativismului eticii, relativism care este problematic din cel puțin trei motive. Primul ar fi acela că unele forme de relativism sunt auto-distructive, cum ar fi relativismul adevărului ("nu există propoziții absolut adevărate” – enunț care aplicat chiar asupra lui ridică probleme) sau relativismul cultural (reguli care sunt valabile numai în unele culturi și religii). Al doilea motiv este acela că majoritatea formelor de relartivism etic demonstrează mai mult decât era însuși intenția susținătorilor săi. În cele din urmă, un alt motiv ar fi acela că este dificil să fie fixat contextul în care normele nu sunt relative. De aceea Søren Holm propune ca definiție a eticii: considerații asupra modului în care trebuie să acționeze cineva în lumea reală.

În lumea reală, din dorința de a impune o metodă obiectivă de evaluare a performanței academice s-a apelat la criterii între care numărul de articole și numărul de citări a acestor articole. Au apărut baze de date, care cotează/indexează publicații, conferințe, articole, autori (Scopus sau ISI cu al său Web of Science) și s-a dezvoltat un nou domeniu – scientometria. În funcție de aceste evaluări, o persoană putea să obțină un loc de muncă, o promovare academică, accesarea unei finanțări în cercetare, o recompensă, – într-un cuvânt, recunoașterea valorii profesionale. Orice alte criterii (performanțe pedagogice, publicarea unei cărți, spirit antreprenorial etc.) nu au mai avut valoare, deoarece nu puteau fi evaluate scientometric. Acest lucru a determinat o serie de acțiuni, care sunt discutabile din punct de vedere etic.

1.Autorii sunt stabiliți în funcție de relațiile de prietenie sau de autoritate cu autorul principal și nu corespunzător contribuției la cercetare. Nu mai este o raritate să vezi autori, care publică în domenii în care nu au nici competență, nici experiență, nici expertiză. O parte importantă dintre revistele științifice nu limitează numărul de autori și, în acest mod, un articol de 3 pagini are 10-12 autori. Deși revistele științifice specifică în mod expres că trebuie dovedită contribuția științifică a fiecărui autor în parte, nimeni nu verifică acest lucru. În acest mod, un autor își crește numărul de articole publicate.
2. Citările încrucișate. În decursul timpului, se realizează un grup, care citează anumite lucrări ale unui coleg (chiar dacă nu au legătură cu articolul în cauză) pe principiul reciprocității. În acest mod simplu, "suveica” face ca numărul de citări să crească în progresie aritmetică și implicit indicii scientrometrici.
3. Referințe fantomă. Pentru a crește credibilitatea unui articol științific se apelează la citarea unor articole inexistente sau care nu au legătura cu tema cercetării. Anne-Wil Harzing, în 2017, descrie în Harzing.com (The mystery of the phantom reference: a detective story) un astfel de caz. Un articol inexistent scris de autori inexistenți și publicat într-o revistă inexistentă a fost citat de peste 1100 de ori (dintre care 400 în Web of Science și 20 în reviste de top): The Art of writing a scientific article J van der Geer, JAJ Hanraads, RA Lupton J Sci Commun, 2000. De fapt, articolul respectiv nu era decât un exemplu de citare pentru potențiali autori, care ar fi dorit să publice într-una dintre revistele Elsevier. Asta arată că peste 1100 de autori au citat articolul fără să-l citească, iar cei care au verificat nu au observat această „eroare”.
 
Cum de sunt posibile aceste lucruri?

În primul rând, din cauza absenței sau slabului control al calității lucrărilor. Orbiți de scientometrie, referenții sau autoritățile academice cad în formalism și nu mai acordă nicio atenție conținutului. În mod tacit, acceptă astfel de comportamente. Apoi, modul superficial în care se evaluează și se acreditează manifestările științifice. Majoritatea lucrărilor de acest gen apar în volumele unor astfel de manifestări indexate/cotate ISI sau Scopus. Și nu în ultimul rând, interese financiare. Se solicită frecvent taxe substanțiale pentru publicarea lucrării în majoritatea revistelor sau în volumul conferințelor. Atunci motivația principală ar putea fi nu să producă lucrări de înaltă calitate, cât să satisfacă interesele economice. De exemplu, Nature (și toată familia sa de reviste) vor solicita în 2021 o taxă de publicare de 9.500 de euro – zic ei, pentru a face accesul liber al cititorilor.

În concluzie, trebuie mare atenție înainte de a lua în considerare niveluri neobișnuit de mari de citare. Să lăsam pe cineva cu cunoștințe bibliometrice, dar și cu expertiză în domeniul analizat, să o facă. Altfel, deschidem calea relativismului etic în mediul academic.

P.S.1. Søren Holm este licențiat în medicină și în filosofie și studii religioase la Universitatea din Copenhaga. Are un master în etică și drept în domeniul sănătății publice la Universitatea din Manchester și o diplomă în economie a sănătății de la Institutul spitalesc danez. Deține două doctorate. A fost Președintele Societății Europene pentru Filosofia Medicinii și Îngrijirii Sănătății și Președinte al Asociației Internaționale de Bioetică. A fost redactor al Journal of Medical Ethics 2004-2011 și este, din 2011, editor al revistei Clinical Ethics.

Anne-Wil Harzing este professor de management internațional la Universitatea din Londra.

P.S.2. Atitudinea Suediei, în combaterea pandemiei, a fost criticată (pe bună dreptate) de ziariștii români (calificați la locul de muncă în specialiști în pandemie), dar și de Regele Carl XVI Gustaf al Suediei. În timp ce majoritatea statelor au luat măsuri ferme, dure și eficiente, Suedia nu a luat nicio măsură. Nu au recomandat nici măcar "sfânta mască”. Rezultatele se văd exprimate în mortalitatea la milionul de locuitori: Suedia – 721, Franța – 927, UK – 990, Italia – 1139, Spania – 1046, Germania – 319, Belgia – 1604, România – 751 etc. Sărmana Suedie e de compatimit (sursa woldometers, 21 decembrie 2020).

P.S.3. De sărbători, ascultați cu sfințenie și evlavie sfaturile profesorului Streinu-Cercel "Sfatul meu e să stea fiecare la casa lui, să se viziteze virtual, pe Skype, pe Zoom, pe Facebook, dar să nu fie împreună. Dacă sunt totuși împreună am un sfat: la masă să nu mănânce împreună, să mănânce pe rând. Iar dacă totuși se așează la masă împreună, să țină o mască în dreptul nasului și doar gura să fie eliberată. E o măsură suplimentară, pentru că noi nu știm dacă persoana din fața noastră este sau nu infectată, dacă este sau nu în perioada de incubație, chiar dacă și-a făcut un test rapid și a ieșit negativ”. Deci, nu cumva să fiți împreună (fizic). Să fiți singuri, pentru că singuratatea e recomandabilă pentru sănătate.