La 23 iunie 2022, Consiliul European a acordat Republicii Moldova statutul de țară candidată la aderare.

Decizia, fără îndoială, a avut la bază și o doză consistentă de emoție, cauzată de agresiunea Federației Ruse în Ucraina și de modul lăudabil în care Republica Moldova a gestionat afluxul mare de refugiați ucraineni. Însă Chișinăul nu ar trebui să se îmbete cu apă rece, căci, așa cum bine se știe, emoțiile trec repede și lasă locul judecăților raționale, care arată că Republica Moldova are de parcurs un drum lung și anevoios până la integrarea europeană.

Ca și în cazul României, una dintre condițiile puse de Bruxelles pentru aderarea la UE este reformarea sectorului justiției, pe care guvernarea pro-europeană de la Chișinău și-a asumat-o. În luna decembrie 2022, ministrul justiției moldovean, Sergiu Litvinenco (foto), declara triumfător la Forumul pentru integrare europeană că Republica Moldova îndeplinește recomandările Comisiei Europene în domeniul justiției. În realitate, lucrurile nu stau chiar așa, iar ministrul justiției a fost implicat, pe întreaga perioadă a mandatului său, în mai multe scandaluri, fiind acuzat, inclusiv de colegii săi de partid, de inactivism privind reforma, trafic de influență și susținerea, mai mult sau mai puțin tacită, a unor magistrați și procurori corupți și cu probleme de integritate.

Litvinenco este unul din vârfurile de lance ale reformei justiției, funcția pe care o deține făcându-l direct răspunzător de întregul proces. Reforma este un fenomen complex și structural, care implică o acțiune concertată din partea mai multor instituții publice cu atribuții în acest domeniu. Una dintre cele mai importante instituții din tot acest angrenaj este Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS).

De ce este PCCOCS importantă

Potrivit Legii Procuraturii din R. Moldova, PCCOCS este o instituție specializată în combaterea criminalității organizate, a terorismului și a torturii. Printre atribuțiile sale se regăsește conducerea urmăririi penale în cauzele privind infracțiunile în care urmărirea este exercitată de către organele centrale de specialitate. Mai pe înțelesul tuturor, PCCOCS este direct responsabilă de aprobarea acțiunilor întreprinse de către instituțiile statului cu atribuții investigative, precum Serviciul de Informații și Securitate (SIS) și Centrul Național Anticorupție (CNA). Practic, șeful PCCOCS are acces la date sensibile privind securitatea națională și, cel mai important, la identitatea persoanelor direct vizate de acțiunile penale, precum și la firul evenimentelor investigate.

Având în vedere că PCCOCS nu avea un șef de sine stătător, autoritățile de la Chișinău au hotărât să demareze procesul pentru rezolvarea acestei situații. Pentru ocuparea funcției s-au înscris trei candidați, Andrei Mațco, Sergiu Russu și Eugeniu Rurac. Prin urmare, la 23 ianuarie, Comisia specială de preselecție a candidaților la funcția de procuror-șef s-a întrunit în ședință deschisă pentru examinarea dosarelor candidaților, prin prisma criteriilor de eligibilitate. În urma examinării dosarelor celor trei, comisia a decis întrunirea de către aceștia a criteriilor de eligibilitate și trecerea în etapa următoare. 

Nu este un secret că Litvinenco are preferințe privind persoanele pe care dorește să le promoveze în funcții publice, cu importanță și relevanță în procesul de reformă a justiției. În cazul șefiei PCCOCS, ministrul are un preferat bine stabilit - Eugeniu Rurac, de care este legat de mai mult timp. După cum spuneam, poziția este importantă, deoarece instituția are atribuții care au o implicație directă asupra unor procese fundamentale din domeniul justiției, cu posibile efecte lesne de înțeles asupra unora dintre exponenții de marcă de la Chișinău. Astfel, în capitala Moldovei, toată lumea era convinsă că apropiatul lui Litvinenco avea cele mai mari șanse pentru a câștiga concursul, beneficiind de sprijinul direct al ministrului.

Pe marginea concursului de la PCCOCS au început să se vehiculeze o serie de informații și luări de poziție, care au inflamat spiritele la Chișinău. Pe de o parte, a apărut informația că, în încercarea de a asigura postul lui Rurac, în comisia de preselecție au fost introduse cel puțin două persoane (Boris Poiată și Roman Eremciuc), cunoscute ca fiind conectate cu candidatul. Totodată, relația de prietenie dintre Rurac și Dorel Musteață de la Consiliul Superior al Magistraturii reprezenta un alt atu în asigurarea succesului demersului.

Pe de altă parte, mai multe voci au criticat întregul proces, și în mod particular posibilitatea ca Rurac să câștige concursul. Procurorul Eduard Bulat, fost adjunct al Procurorului General, a solicitat „suspendarea și anularea concursului pentru selectarea candidatului la funcția de procuror-șef al PCCOCS”.

Totodată, canalele Telegram de peste Prut zvoneau că Iulian Groza, unul dintre membrii comisiei de preselecție, ar fi intenționat să invite la interviurile din 1 februarie (a doua etapă a concursului) mai mulți judecători care în trecut au fost „victime ale lui Rurac”. Ulterior, Groza a reclamat pe contul său de Facebook presiuni și tentative de intimidare, cerând anularea rezultatelor primei etape a concursului, desfășurate la 23 ianuarie. Chiar a subliniat că acest concurs este lovit de vicii, iar integritatea și credibilitatea procesului de selecție sunt grav afectate.

Sesizând că situația îi scapă de sub control, ministrul Litvinenco a făcut un pas înapoi, declarând că „trebuie identificate soluțiile juridice pentru anularea sau suspendarea” concursului. Ministrul și-a motivat declarația prin prisma „lipsei de credibilitate și riscului iminent de viciere [a procesului]”.

Cine este Eugeniu Rurac

Ca să înțelegem mai bine care sunt motivele care stau la baza relației dintre Litvinenco și Rurac, trebuie să dăm puțin timpul înapoi și să ne uităm la traseul profesional al celui din urmă. La 24 de ani, în 2011, Rurac își începe activitatea ca procuror militar, dar după un an este forțat să plece din funcție. Presa de la Chișinău, citând o informare a SIS care ar fi ajuns pe masa președintelui Maia Sandu, a titrat că, în perioada activității sale în Procuratura Militară, Rurac nu a manifestat atitudine de combativitate legală a infracțiunilor în rândurile militarilor și că acesta căuta în fiecare dosar doar interesul material.

Din 2012 până în 2015, Rurac activează „în sectorul privat”, fără a fi cunoscute prea multe detalii privind activitățile întreprinse în acea perioadă. În martie 2015, la 28 de ani, revine în Procuratură, la Drochia, prin concurs de reîncadrare, și este promovat rapid la Procuratura Anticorupție, în perioada în care instituția era controlată de fostul procuror-șef anticorupție Viorel Morari (și Vladimir Plahotniuc încă se afla în R. Moldova). În acea perioadă, se spune că Rurac s-a făcut remarcat ca fiind un bun lucrător, care avea capacitatea de a identifica, în arhive, dosarele clasate/ închise ale unor oameni de afaceri moldoveni, pe care le redeschidea sau îi amenința că le redeschide sub diferite pretexte, justificate sau nu. Procurorul Rurac renunța la demersuri doar în momentul în care primea sume consistente de bani din partea acestora sau alte beneficii materiale. Totodată, în perioada în care a activat la Procuratura Anticorupție, Rurac a fost implicat în instrumentarea unor dosare care au rezonanță în Moldova și sunt cunoscute publicului larg, dar care nu au produs rezultate, în special din cauza instrumentării deficitare:

1)    Dosarul Chiril Lucinschi, trimis spre rejudecare pentru vicii de procedură. Sentința a fost casată prin decizia Curții de Apel Chișinău din 09.07.2021.

2)    Dosarul Dorin Chirtoacă, în care examinarea cauzei a fost amânată din lipsa materialului probatoriu.

3)    Dosarul Metalferos, despre care presa de investigații din Republica Moldova a scris in extenso.

4)    Dosarul Ion Druță, actual deputat PAS, fost președinte al Curții Supreme de Justiție, instrumentat prost și cu încălcarea dreptului la apărare al învinuitului.

5)    Dosarul Domnica Manole, în care Rurac a retras ulterior acuzațiile, fără să respecte procedurile legale și fără să anunțe conducerea Procuraturii Anticorupție.

Pe fondul instrumentării defectuoase a dosarelor amintite anterior, Rurac demisionează din procuratură, iar din toamna lui 2021 este angajat subit pe funcția de șef al structurii de apărare a regimului constituțional din cadrul SIS. Nu sunt cunoscute foarte multe detalii privind modul în care s-a produs angajarea fostului procuror anti-corupție în SIS și, mai ales, numirea acestuia direct într-o funcție de conducere. La momentul respectiv, când a fost chestionat în legătură cu subiectul, Alexandr Esaulenco, fostul director al serviciului moldovean a invocat secretul de stat. Dar pentru că angajarea a avut loc după câștigarea alegerilor de către PAS, putem să presupunem rezonabil că o contribuție a avut-o și cineva important din noua guvernare – presupun că Litvinenco.

Pe durata perioadei petrecute în SIS, numele lui Rurac a fost vehiculat pentru numirea în funcția de adjunct al directorului serviciului moldovean de informații și securitate. Cu toate acestea, numirea nu s-a mai produs, Rurac fiind obligat să părăsească instituția după un an, din cauza încălcării repetate a legii în acțiunile pe care le întreprindea. După plecarea din SIS, Rurac a fost mutat la CNA, o altă instituție cu importanță majoră în sistemul juridic din Moldova. În presa de la Chișinău, numele lui Rurac a fost vehiculat și în cazul scandalurilor apărute în ultima perioadă pe marginea conturilor de Telegram prin care se scurg informații sensibile și se desfășoară atacuri la adresa unor adversari, fiind considerat drept artizanul unora dintre ele și fiind acuzat că a obținut, fără a avea mandat, date despre aceștia în perioada în care activa în SIS.

În concluzie, oamenii care îl cunosc pe Rurac în diverse contexte profesionale și personale îl caracterizează cu aceleași cuvinte: nimeni nu neagă că nu este un profesionist care înțelege „sistemul” și știe să se apropie de oameni; principala problemă a tuturor este scopul pentru care Rurac acționează, care de cele mai multe ori implică urmărirea unor interese personale și mai puțin „binele public”. Un alt aspect bine cunoscut în ceea ce îl privește pe Rurac este că are un lifestyle luxos, care depășește cu mult veniturile sale oficiale, în pofida declarațiilor de avere, care îl prezintă ca fiind un om cu un nivel de trai mediu.

Pe marginea averii nejustificate a procurorului s-a discutat în presa din Republica Moldova și pe canalele de Telegram din România, încă din septembrie anul trecut, când a circulat intens o fotografie cu Eugeniu Rurac deschizând portiera unui Mercedes S-Classe Coupe, autoturism în valoare de peste 100.000 de euro, cu numărul de înmatriculare „GUR 010” (foto). După apariția pozei, Rurac a depus un denunț la PCCOCS, legat de episodul fotografierii sale, acuzând un judecător, un avocat, dar și un ofițer SIS cu funcție de conducere că l-ar fi filat în mod ilegal. Totodată, în încercarea de a se justifica, Rurac a afirmat că mașina nu îi aparține și că i-a fost împrumutată de o rudă.

Într-o perioadă marcată de războiul din Ucraina și împărțirea lumii în două tabere, Rurac, etnic ucrainean, reușește să își „vândă” cu abilitate conexiunile pe care spune că le are la Kiev pentru a se face util. Există zvonuri că ucrainenii au un interes deosebit în promovarea acestuia într-o funcție cât mai relevantă la Chișinău, care să le ofere acces la informații sensibile (probabil că la Kiev nu a fost bine primit numărul de înmatriculare al autoturismului din fotografie - GUR este acronimul Serviciului de Informații al Armatei ucrainene dar și anagrama cunoscutului GRU).

Și totuși, care este legătura acestui personaj controversat cu Sergiu Litvinenco?

Reforma justiției și… nu prea

Primele apariții în spațiul public ale lui Rurac s-au produs prin prisma legăturii pe care o are cu Olesea Stamate (foto), actualul șef al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlamentul de la Chișinău. Un apropiat constant al acesteia, existând zvonuri că între cei doi ar fi existat o relație amoroasă (sau poate încă există), Rurac a fost în centrul unor scandaluri generate de Stamate, pe vremea când era ministru al justiției și consilier prezidențial – este suficient să reamintim episodul punerii sub acuzare a Domnicăi Manole, președintele Curții Constituționale.

La rândul său, Litvinenco, care are o relație bună cu Stamate, a început, după preluarea funcției de ministru al justiție, să îl susțină pe Rurac în vederea ocupării unor funcții de conducere în diverse organe din procuratură, chiar și atunci când nu îndeplinea condițiile legale pentru numirea în funcție. Amintim doar episodul tentativei lui Rurac de a candida pentru funcția de adjunct al șefului CNA, cu sprijinul și susținerea fostului procuror-șef anticorupție Morari și a tandemului Litvinenco-Stamate, fără însă a reuși acest lucru. Soluția de compromis a fost numirea sa în funcția de șef interimar al Direcției Generale urmărire penală a CNA, fără a susține concurs.

Susținerea lui Rurac de către Litvinenco este un gest rațional din punctul de vedere al ministrului justiției, care, din nevoia de „a livra” pe subiectul reformei justiției, încearcă să se înconjoare de personaje care se portretizează drept competente și bine conexate. Principala problemă este că susținerea unor astfel de personaje, precum Rurac, a cărui moralitate și integritate ridică semne de întrebare, nu va aduce niciun beneficiu public, dincolo de urmărirea unor vendete personale, controlarea sistemului juridic și blocarea reformei reale. Totodată, alegerile lui Litvinenco ridică semne de întrebare inclusiv asupra calității morale și capacității profesionale ale ministrului, căci, după cum spune proverbul „cine se aseamănă se adună”.

Este bine cunoscut faptul că una dintre principalele strategii folosite de Litvinenco pentru a-și ascunde incapacitatea în „a livra reforma” constă în lamentațiile frecvente față de colegii de partid și guvern, că nu poate controla și înțelege procesele din domeniul justiției fără Rurac și alții ca el. În plus, reușitele lui Litvinenco din poziția de ministru al justiției sunt greu identificabile și cuantificabile, niciun expert în ale justiției de la Chișinău, darămite un cetățean rând, neputând spune cu certitudine care sunt principalele merite ale acestuia sau cum și-a pus amprenta asupra reformei sistemului.

Lipsa progreselor privind reforma justiției va fi decontată într-un final de guvernarea de la Chișinău, și nu într-un mod pozitiv, deoarece va atrage indubitabil următoarele: scăderea gradului de încredere al europenilor în capacitatea de guvernare a PAS, reducerea finanțărilor și, nu în ultimul rând, o lipsă de încredere din partea segmentului pro-european, cu efecte asupra viitoarelor momente electorale.

Cert este că, pentru a reforma justiția, este necesar ca procesul să fie implementat de persoane asupra cărora nu există dubii privind integritatea și moralitatea, ceea ce cu siguranță nu se poate înfăptui prin inșii cu care Litvinenco s-a înconjurat, Eugeniu Rurac fiind doar unul dintre aceștia.

Propunerea unei persoane ca Rurac în funcția de șef al PCCOCS va reprezenta întotdeauna un regres major în reforma justiției, o pată greu de șters de pe obrazul Maiei Sandu, un semn de întrebare la adresa integrității lui Litvinenco și un semnal care categoric va rezona negativ la București și, mai departe, la Bruxelles.

Indiferent de deznodământul procesului de numire a șefului PCCOCS, faptul că s-a ajuns până în acest punct arată că doamna președinte de la Chișinău Maia Sandu a pierdul hățurile reformei justiției și luptei împotriva corupției, promisiuni cu care a câștigat alegerile.

Vești bune pentru mafia oligarhilor gen Plahotniuc sau Șor, vești proaste pentru oricine susține o Moldovă mai aproape de UE.