„...la nivel național, în perioada 17-23 februarie au fost înregistrate 8004 cazuri de gripă sezonieră - în creștere față de cele raportate în săptămâna precedentă și de aproape 6 ori mai multe comparativ cu cele din aceeași săptămână a anului trecut” (TVR, 1 martie 2020).
 
O trecere în revistă a chestiunii pandemiei generată de CoVid-19

Cum ne situăm în real?
 
Problema pandemiei cu CoVid-19 scoate pregnant la lumină existența lucrurilor care nu se văd și care nu pot fi înțelese cu rațiunea. Cheia înțelegerii pandemiei actuale o plasăm mai degrabă în domeniul spiritualului decât al biologicului, având în vedere în conexiunile sociale, politice și de securitate, fără a diminua morbiditatea reală a fenomenului. Materialul nu își propune să nege urgența cu care trebuie să avem grijă de cei mai în vârstă. Dar să dăm cuvântul lui Vasile Băncilă, pentru a lămuri mai bine acest preambul:

„... omul se adaptează nu numai la mediul lumii fenomenale, ci și la unul metafizic, la un sens metafenomenal și că esența culturii înseamnă înainte de toate cult. Nu este aici numai o analogie de vocabular sau de sunete, ci o semnificație profundă care ține de specificul omului, indicând în fiecare caz gradul lui de spiritualizare sau de unicitate în toată Existența.” - („Duhul Sărbătorii”, p.8)

Despre titlu
 
Sufletele moarte, la Gogol, în romanul cu același nume, sunt țăranii iobagi cumpărați de Cicikov, un descurcăreț al lumii de paradă care năpădise Rusia, înfundând-o în Revoluția din 1917. E vorba nu doar de țăranii morți vânduți, ci de întrega faună urbană a Rusiei excrescută din corpul viu al țării. Din punctul acesta de vedere, mortificarea sufletului este o maladie, poate cea mai gravă maladie a ecosistemului, tipic umană, rezultat al despiritualizării sistematice și profunde, care datează de la începuturile actualului ciclu istoric lung, situat, undeva, în secolul al  XVIII-lea, în preajma Revoluției Franceze, dacă nu chiar mai înainte, când Cultul Rațiunii a alungat din templul gândirii credința.  La așa minte, panica în raport cu trupul nu avea cum să întârzie prea mult.

Rețelele bunăvoinței. Vom schița un gând despre acestea la finalului rândurilor. Acestea sunt opusul actualului sistem de facto de guvernare prin rețelele ascunse și se află la încheietura lumii țărănești cu orașul. Momentul lor este mai propice ca oricând, pe fondul îndemnurilor de a ne redescoperi pe noi înșine, casa și adevăratele loialități, singura cale de a transforma statul acasă într-o eliberare.

Cât privește rețelele ascunse, sau „guvernarea prin rețele”*:  mai înainte de anul 2000 a apărut teoria rețelelor: forme de guvernare invizibile interesate exclusiv de putere, care se folosesc de parlamente și de structurile vizibile, legitime, pentru a-și promova propria agendă, neinteresate de legitimitatea populară, și aceasta delegată unui exercițiu de relații cu publicul. (Am publicat o lucrare în care am tratat fenomenul - „Antropologia Globalizării”, 2009). Este limpede că, în țara noastră - de pildă, democrația firavă a intrat în poticneală când, o instituție care nu dă socoteală la nimeni - deși ar fi trebuit, secretă, înregistrează votul „pe tabletă” (unii spun că din 2004, alții din 2012-2014, sau din 2019), populația votantă fiind aproape cât populația țării! (Curs de guvernare, 9 iunie 2012), sau, tot în subteranele respectivei manevrări digitale a populației aflându-se și apariția neașteptată a unei salbe extinse minoritare numai bună „să iasă la vot” UDMR în județe unde nu exista până atunci (europarlamentarele din 2019, Hotnews, 28 mai 2019).  Ce mai rămâne din democrație dacă, „sus”, instituțiile sunt confiscate de coterii invizibile ale căror fire adesea ies din țară, iar „jos” singurul mijloc de manifestare al omului de rând, votul, este minge pentru serviciile secrete?

Etajele pandemiei

Pandemia aceasta este o creatură socială cu multiple componente, dincolo de aspectul său strict biologic. Astfel, putem vorbi de două planuri mari ale discuției:

1. apariția maladiei în proximitatea unor laboratoare militare
2. transformarea unei maladii în vehicul al reorganizării planetare
3. șansa trezirii unei mase critice, altfel complacentă și comod tractată la societatea de consum. 
 
Etajele acestor planuri sunt: 
 
1. Politico-militar, în care structuri militarizate, inclusiv din domeniul medical, din SUA, Canada, Marea Britanie și China apar cu precădere interconectate, pentru ca mai apoi relația dintre occidentali și partenerii lor chinezi să se rupă într-un scandal de spionaj. 
2. Al fundațiilor și organizațiilor foarte potente financiar, preocupate declarat, de „binele omenirii”- de unde până unde Fundația Bill și Melinda Gates, Centrul pentru securitate John Hopkins și Forumul Economic Mondial organizează o sesiune de combatere a unei pandemii cu corona virus, cu o lună înainte de izbucnirea acestea?
3. Big Pharma și obsesia vaccinării obligatorii, cu vaccinuri neadabtate microbiomului local și cu o serie de compuși nocivi pentru corp (mercur, aluminiu etc.). (Notăm că problema nu este utilitatea vaccinării, ci inadecvarea, ceea ce transformă vaccinarea într-un act abuziv moral, biologic, juridic și politic). Acestea au dobândit abilitatea de a se arăta mai puțin în public, dar sunt extraordinar de active în influențarea factorilor de decizie politici, teoretic legitim alese de națiunile lor, și asupra înalților funcționari bine înșurubați în sistemele naționale de sănătate. A mântui lumea printr-un vaccin, mai ales în condițiile unei panici generalizate, este o superlovitură financiară și ... de imagine. Am punctat chestiunea prin Macron (Franța) și Streinu Cercel (la noi).
4. Inconsistența spirituală și incompetența elitelor legitim alese, pe de o parte,  și slăbiciunea sufletească a populației, pe de alta, ceea ce constituie un cocktail propice pentru instituirea rapidă a unui regim de panică la nivel global.  
5. Slăbiciunile acestea se pot transforma, însă, într-un „bine nelimitat” dacă vom ști să revenim acasă. Acasă. Ar fi un șoc mondial pozitiv de această dată. Depinde de masa critică a celor ce se vor trezi. Sau în dictatură, în care masa complacentă va rămâne dominantă. 

„Evenimentul 201” - exerciții de prevenție sau testarea manipulării?

Actuala molimă nu a venit de nicăieri, teza încuscririi sale cu un liliac sau cu altă vietate nevinovată fiind reală, dar insuficientă, în raport cu adâncile sale cauze umane, și ne gândim la cele mai simple: poluare, manipulare tehnologică excesivă a naturii. Unii specialiști consideră chiar că virusul acesta e cu noi de ceva vreme, grăbindu-se să adauge că nu ar fi fost produs de vreun laborator: „este improbabil ca SARS-CV-2 (denumirea oficială a Covid-19, n.n.) să fi fost produs prin manipularea unui coronavirus derivat de tipul SARS-CoV” (Nature Medicine, 17 mar 2020) . Toate asemănările acestea documentate pentru realizarea acestui material sunt  acompaniate cu „așa ceva nu se poate”, dublat apoi de orice alte ipoteze, chiar de reviste de înalt prestigiu.  Nimic cert științific, singura fiind lipsa de legătură cu manipularea umană, în speță cea militară.  

Și totuși, analiștii care nu se împacă, iată, cu certitudinea negării imixtiunii umane, au observat că:

  • în orașul în care a izbucnit pandemia în 2019, Wuhan din China, în 2017 se construia un laborator menit să studieze „cei mai periculoși agenți patogeni din lume” (Nature, 22 feb 2017)
  • Laboratorul din Wuhan a fost construit împreună cu ... americanii, mai exact, experții de la Galveston National Laboratory al Universității din Texas. Aceștia anunțau în 2018 cu mândrie: „We succeeded in transferring proven best practices to the new Wuhan facility.” („Am reușit să transferăm cele mai bune practici verificate la centrul din Wuhan”) - Galveston National Laboratory, In the News, 28 nov 2018
  • Laboratorul Galveston este finanțat de către agenții puternice guvernamentale, inclusiv de către Departamentul Apărării, cu scopul de a „dezvolta contramăsuri pentru agenți patogeni periculoși care pot fi utilizați ca arme” (https://www.utmb.edu/gnl).
 
Nu doar americanii au jucat aici un rol. Iată-i și pe englezi. Aceștia, 

 
Israelienii care au monitorizat colaborarea chinezilor cu Vestul au făcut public un frumos material și despre ...  programul canadian privind agenții patogeni, finanțat de guvernul Canadei, la care au participat cercetători chinezi.  Experții chinezi care au lucrat aici au fost, însă, expulzați, fiind acuzați de spionaj. Aceștia transferaseră în condiții improprii (grăbite?) viruși foarte periculoși în China nu cu mult înainte. Vorbim de iulie 2019.  Republica Populară Chineză participase la acest program prin experți de la: Institutul Veterinar Militar, Academia Militară a Științelor, Centrul de prevenire al bolilor din Districtul militar Chengdu, Institutul de Virusologie din Wuhan de pe lângă Academia de Științe a Chinei, Institutul de Microbiologie al Academiei de Științe al Chinei ... Nume grele. (Besa, 29 ian 2020)

  • În septembrie 2019, presa italiană arăta că, în aceeași lună, la Wuhan, a avut loc un exercițiu militar care simula o amenințare cu „coronavirus”(TG24, 20 feb. 2020). Boala a apărut în noiembrie, fiind declarată lumii de către guvern în decembrie. (The Verge, 26 martie, Live Science, 14 mar 2020)
  • În octombrie 2019, regăsim Fundația lui Bill Gates în organizarea la New York a evenimentului „Event 201 Pandemic Excercise”, alături de alte nume de anvergură globală: John Hopkins Center for Health Security, World Economic Forum. Pandemia urma să pornească de undeva, de la niște porci din Brazilia și va cauza circa 65 milioane de morți în toată lumea. Pe lângă dimensiune și rapiditatea propagării maladiei, reținem observația organizatorilor că „nicio țară nu va putea să-i facă față”, mai ales că boala are reapariții. 
  • Pe 17 noiembrie (The Guardian, 13 mar), este consemnată prima persoană infectată cu noul coronavirus în Wuhan, Republica Populară Chineză, cu puțin timp înainte de sărbătorirea Noul An chinezesc, când milioane de oameni sunt în mișcare. 
  • După ce a analizat toate acestea, și multe altele, Guvernul Majestății Sale al Regatului Unit și Irlandei de Nord nu mai consideră din 19 martie pandemia COVID-19 boală infecțioasă cu risc înalt („high consequence infectious diseases”, https://www.gov.uk/guidance/high-consequence-infectious-diseases-hcid#status-of-covid-19). Aceeași abordare o are și Suedia, care, la 1 aprilie, nu închisese școlile și nici magazinele, rezumându-se la recomandări de izolare pentru vârstnici. Da, are o mortalitate asociată mai mare decât România, scrie Digi24, fără a arăta și ponderea vârstnicilor în această țară. 

Să fi scăpat virusul de sub control? Au vrut chinezii prea mult, au depășit cadrele înțelegerii cu SUA, Marea Britanie și Canada? Din grabă, sau din lupta pentru a „pune mâna pe”, experții chinezi au săvârșit greșeli grave de mânuire a unui material biologic foarte periculos? Și tot ce-a urmat, dincolo de componenta reală a maladiei, nu este decât o acoperire al unui război geopolitic nevăzut și prost, în raport cu scopul omului pe lume? Ce a putut îndemna Republica Populară Chineză să își facă un laborator cu agenți patogeni atât de periculoși chiar în vecinătatea unui oraș cu 11 milioane de locuitori - Wuhan? Ce concepție despre lume și ordine? Își pot subordona fundațiile precum cea a lui Bill Gates structuri de forță așa încât să aibă la dispoziție o masă uriașă de oameni panicați, cărora, apoi,  să le vândă un vaccin izbăvitor, vaccinul

Virusul sosește în scena (societatea) pustiită de bani și de idei

Oricât de sceptici am fi, observăm din cele de mai sus că noua pandemie apare și se propagă în cadrul unei infrastructuri sociale. Vom observa în cele ce urmează că acestea sunt deja maladive, cu circuite financiare catastrofal reconfigurate, așa cum am văzut odată cu marea criză a derivatelor din 2008. Atunci, vectorul care a virusat lumea au fost traderii și băncile de pe Wall Street, dimpreună cu politicienii care i-au protejat la cel mai înalt nivel,  în contextul favorabil al societății supraîndatorate - tot de ei pregătit cu mulți ani înainte.

Criza de pe Wall-Street s-a repercutat în toată societatea, nu numai prin evaporarea clasei de mijloc, dar și prin slăbirea sistemică pe care a generat-o la nivelul sistemului public: educație, sănătate. Statele s-au concentrat pe salvarea băncilor, a sistemului care a generat ... criza, nu se știe prea bine de ce fiind considerate „too big to fail” (prea importante să se prăbușească), injectând sume uriașe în susținerea lor. Acele sume au trebuit luate din altă parte. Foarte multe țări au redus dramatic paturile din sistemele publice de sănătate, accelerând și încurajând privatizările în acest domeniu. Sănătatea publică a fost sistemic slăbită după 2008, chiar de către instituția care ar fi trebuit să le protejeze: statul. Așa se face că, în linia întâi, nu se află sclipitorul sistem privat, ci slăbitul sistem public (vezi și interviul prof. Vasile Astărăstoae în Active News, 30 mar 2020)

Dacă ultima criză economică a fost consecința palpabilă a tarelor de caracter ale băieților deștepți din domeniile enunțate, astăzi, vectorul este mai puțin vizibil și mai subtil, aflându-se la încheietura dintre om și natură. Criza e mai dură, e mai ... obiectivă, mai naturală,  s-a transformat. E un virus! Dar virusul acesta nu apare din senin și nici nu ajunge la om doar prin suspensiile din aer etc. Orice maladie umană are și un vehicul social.  Bogații sănătății - Big Pharma ies mai puțin la iveală decât traderii în 2008, doar medicamentele ne apără viața! Dar își lasă amprenta grea asupra societății prin diverse instituții, vectori de opinie și îndemnuri, mai cu seamă cele care privesc vaccinarea obligatorie. Prin guvernare militarizată, suspendarea drepturilor omului - pe de o parte, prin instalarea fricii pentru propria viață la nivel de masă, nici nu trebuie decât să vii cu oferta. Big Pharma se va instala ca noul Mesia, postură nepotrivită! După cum știm deja, salvarea nu e pe pământ, și au mai încercat-o și alții înainte, ne amintim de ideologia marxistă. Să nu transformăm CoVid-19 într-un cult al fricii, iar vaccinul, într-un cult al izbăvirii! E complicat să opunem cultul instrumentului - și, prin extensie, Biserica cu sănătatea. Și da, cu cât banii sunt mai mulți, cu atât mai inconsistente par a fi ideile, mai năstrușnice opozițiile (mai despiritualizată lumea). Iată ce se întâmplă cu elitele. 

Slăbiciunea elitelor. Suflete moarte?

Pornit din China de la finalul lui 2019, virusul botezat Covid-2019, un coronavirus, o formă de materie nevie straniu botezată coroană dă peste cap lumea, din februarie 2020. Scena în care poposește acest preambul al vieții, este aceea a unei lumi în care, cei aleși - pentru că cei de sus de tot, nu se văd, sunt în special faceless leaders - „lideri fără față”, inexpresivi, de regulă absenți față de problemele reale ale popoarelor lor. Lipsa de expresie trimite la ideea de neasumare, de incapacitate spirituală, de cuprindere mentală a fenomenului real.  Lideri cu bugete uriașe și armate la îndemână, dar incapabili de exprimare,  ca și cei care-i venerează, nu sunt altceva decât niște unelte. Termenul de lider-fără-față, sau lider inexpresiv, a fost lansat de „The Economist” într-o serie de articole din preajma anului 2010, referindu-se la socialismul-caviar întrupat de elitele bruxelleze, cele care au exasperat elitele britanice (nici ele străine de acest virus politic). Liderii-fără-față analizați aveau ca mantră „mai multă Europă” și sunt îndrăgostiți de privilegii financiare, în directă opoziție cu responsabilitatea și legitimitatea lor publică (de pildă The Economist, 1 iul 2010).  Tot „The Economist” utilizează sintagma și pentru corporatiști, pentru zona de management de vârf, cei care mânuiesc expresii dragi „responsabilității sociale corporative” - vestitul „CSR”, de genul „doing well by doing good”, dar sunt incapabili să gestioneze probleme reale. Lideri și manageri de top, preocupați de chestiunile „egalității de gen” și alte dileme „corecte politic” sunt printre cele mai ilustrative exemple ale acestui tip de lider: Hewlett Packard, Pepsi și Yahoo, s-au „bucurat” de câteva exemplare catastrofale în acest sens, la cumpăna deceniului trecut (vezi, de pildă, The Economist, 12 nov. 2009, 17 iun 2010). Întrepătrunderea acestora cu politica a generat un câmp de guvernare mai lipsit de consistență, de idei ca niciodată, dar tot mai sensibil la bani (The Economist, 10 iun 2010). De mai bine de cinci ani, însă, The Economist a devenit el însuși vârf de lance al corectitudinii politice și deci, n-a mai monitorizat fenomenul.

Elitele noastre? Am tot discutat despre ele. Sistemul noii securității s-a făcut mortal de râs, la propriu, după ce un pensionar al sistemului, unul dintre primii infectați, a reușit infectarea întregului spital al MAI (Buletin de București, 13 mar ) și scoaterea acestuia din lupta cu virusul (Digi24, 18 martie), afectând alte zeci de persoane când s-a grăbit să pună el însuși în pieptul doamnelor de la ADP Sector 4 câte un mărțișor. Textul lui Petrișor Peiu este antologic:
„... de câte ori mai vorbim despre cazul în care milițianul tembel a venit pe ascuns cu amanta din Israel, reușind să infecteze un spital întreg, să ne aducem aminte de modul sinistru în care o țară întreagă slugărește instituțiile caschetei și bulanului de mulți ani încoace. Situația acelui milițian este reprezentativă pentru România: Nelu Lupu este un tânăr pensionar angajat la o primărie din București, fiul său la SRI, nora la Primărie, nevasta la policlinica MAI. Da, asta este România instituțională, ăsta este aparatul care trebuie să ne apere și să guverneze țara! Poate ne salvează acest fost comisar de amenințarea virusului, doar e și el doctor (and). O, nu, că e doctorand doar în Ordine Publică, după ce că mai [are] și master în Integrare Europeană. ... Măi, oameni buni, din fiecare patru lei din bugetul României, 1,2 lei se duc pe salariile aparatului bugetar, adică sunt "în pixul" acestor familii mafiote care conduc țara!” (în Ziare.com, 22 mar).

Infestarea deplorabilă a sistemului de sănătate de către politic este ilustrativ reprezentată de Spitalul din Suceava,  primul spital din țară închis, de unde maladia s-a răspândit mai departe, Suceava fiind primul oraș din România intrat în carantină. Cu aproape un an înainte, responsabilii fuseseră ... decorați de președinte (Europa Liberă, 24 martie, România Liberă, 1 apr.). Tot ei gestionează și importul masiv la suprapreț de echipamente de protecție medicală (Gândul, 28 mar), ignorând (total?!) producția internă (Știri pe surse, 31 mar, Ziarul Financiar, 31 mar). Sperăm că legea votată zilele acestea în Parlament privind suspendarea plății ratelor bancare își va urma cursul firesc (Active News, 1 aprilie), dar economia are nevoie de un pachet comprehensiv de suport, de recâștigarea curbei maximei posibilități productive, renaționalizarea gândirii economice, risipită la cel mai înalt nivel. Dar ce suport? Când actualii par grăbiți să ofere pe tavă marilor corporații ce a mai rămas din economia națională - am în vedere furișata, ulterior pusă în așteptare, OUG privind „desființarea reglementării piețelor de capital și de sporire a puterii directoratului” (România Liberă, 1 apr ). Opoziția, de data aceasta, s-a trezit din letargie și a inițiat un proiect de prezervare a puterii statului în propriile întreprinderi (Bugetul, 31 mar). Cu o lună înainte, ca și când ar fi fost pe altă lume, preocuparea lor erau ... alegerile anticipate și demolarea opoziției cu orice preț.

România: un prim impact economic

În aceste condiții nu avem așteptări privind susținerea economiei, a populației și a afacerilor românești.
Logica pandemiei trecută prin asemenea structuri de decizie inepte va afecta, arată Petrișor Peiu, cam jumătate din economie, ceea ce va antrena pe termen scurt o pierdere estimată a 10% din Produsul Intern Brut (Ziare.com, 22 mar.). 40% din cifra de afaceri la nivel național este realizată de comerț, o structură oricum foarte volatilă și nu foarte eficientă în raport cu dezvoltarea țării. Șomajul de aici nu va putea fi absorbit integral de celelalte sectoare ale economiei, decât dacă Guvernul va înțelege să impulsioneze industrii mai performante. Nu avem, însă,  dovezi de gândire strategică la acest nivel. Deja șomajul tehnic a ajuns la 10% din forța de muncă totală, ceea ce, teoretic, este indicatorul unei crize majore în așteptare (Mediafax, 2 apr. 2020).

Principala trăsătură a virusului este ... frica
 
Principala trăsătură a virusului este ... frica.
Pe 11 martie, Organizația Mondială a Sănătății declară infecția COVID19 pandemie, întrucât numărul cazurilor trecuse de 124.000 în peste 110 țări (Raportuldegardă, 11mar2020).  Pe 29 martie, populația afectată era în număr aproape 700 mii persoane, iar mortalitatea mondială asociată COVID19 era de 33000 persoane (worldometers.info).  Pe 3 aprilie, numărul celor afectați era de 1 milion (https://www.worldometers.info/coronavirus/). Nu este limpede cui este datoare mai mult această cifră: numărului de teste sau virusului. 
O serie de guverne au declarat stare de urgență, nenumărate localități au fost trecute în carantină, state precum România au suspendat Drepturile Omului! (în UE, doar noi și Letonia: Adevărul, 23 martie)

În acest timp, în lume, gripa sezonieră afectează circa 1 miliard de persoane și este mortală pentru circa 300-500 mii persoane, din care 60 000 în Europa, conform datelor oferite de SUA (PMC, oct 2011) și OMS (Digi24, 26 feb. 2020). Avem aici o problemă: cum explicăm această reținere și stăpânire de sine a guvernelor,  a „formatorilor de opinie”, a  Organizației Mondiale a Sănătății în fața unor pandemii mortale, care afectează un miliard, în timp ce, aceleași instituții au reacțiile acestea înfricoșate în fața unei pandemii în cu totul alte cifre, mai joase?

Gripa a făcut până acum mai multe victime decât covid-19, iar majoritatea covârșitoare a celor care au decedat „din cauza covid-19” au avut o medie de vârstă mai mult decât respectabilă, având de dus pe picioare alte maladii grave. Așa de pildă, numai în România, între 17 și 23 februarie s-au înregistrat peste 8000 de cazuri de gripă, cu 47 de decese (TVR, 1 martie). Mortalitatea pe drumurile țării noastre abandonate de elite era în 2017, dublă față de media europeană, de 99 persoane la fiecare milion, dintr-un număr total de accidentați de 10575. Adică aproape 2000 de morți (Poliția română). 
Să revenim la profilul statistic al răspândirii: la mijlocul lui martie, din circa 200 mii cazuri pe plan mondial, 93% sunt cazuri ușoare, 7% critice. Din cazurile închise, peste 85000, 8% au decedat, 92% și-au revenit. În trei luni, virusul încoronat de PR a ucis 6500 de oameni (analiza Silviu Dancu, 15 martie, Facebook).

Pe 27 martie, Active News a pus la un loc observațiile a 12 specialiști în boli infecțioase, din care spicuim:

  • „Ne speriem că un milion de infecții cu noul virus vor conduce la 30 de decese zilnic în următoarele 100 de zile. Dar nu ne dăm seama că 20, 30, 40 sau chiar 100 de pacienți care au fost testați pozitiv pentru coronavirusuri normale deja mor în fiecare zi.” - Dr. Sucharit Bhakdi, microbiolog, Germania
  • „Pacienții care au fost testați pentru SARS-CoV-2 sunt într-o măsură disproporționat de mare cei care au simptome și probleme grave. ... Singurul caz în care un grup întreg și închis a fost testat a avut loc pe vasul Diamond Princess. Rata cazurilor fatale a fost de 1%, dar aceștia erau în cea mai mare parte bătrâni ...” - Dr. John Ioannidis, Stanford/European Journal of Clinical Invesigation
  • „Italia este recunoscută pentru morbiditatea uriașă rezultată din probleme respiratorii, de trei ori mai mult decât orice altă țară europeană. ... Există un foarte bun exemplu pe care îl trecem cu vedere cu toții: gripa porcină din 2009. Acesta a fost un virus care a plecat din Mexic iar până astăzi nu există un vaccin împotriva sa. Dar cum așa? La vremea aceea nu era Facebook sau poate că era dar se găsea la începuturi. Prin comparație, coronavirusul este un virus cu PR.” - Dr. Yoram Lass, medic și politician, Israel
  • „... 85% din toate infecțiile au apărut fără ca cineva să-și dea seama de infecție. 90% din pacienții infectați au în mod verificabil peste 70 de ani, 50% au peste 80 de ani.” - Dr. Pietro Vernazza, Spitalul de boli infecțioase din St. Gallen, Elveția
  • „Italia a impus o carantină și a obținut efectul opus. Și-au umplut rapid spitalele, dar asta nu a împiedicat răspândirea virusului în timpul carantinei.” - Frank Ulrich Montgomery, adjunct al Asociației Medicale Mondiale. 
  • „Mă îngrijorează teribil faptul că aceste consecințe sociale, economice și de sănătate publică rezultate din prăbușirea totală a vieții normale – școli și afaceri închise, adunări interzise – vor fi de durată și catastrofale, probabil mai grave decât bilanțul direct al virusului. Bursa își va reveni cu timpul, dar multe afaceri nu-și vor mai reveni niciodată. Șomajul, sărăcia și disperarea vor fi o nenorocire de primă mărime pentru sănătatea publică.” - Dr. David Katz, medic, director fondator al Centrului de Prevenție de la Universitatea Yale.
  • „Principala noastră problemă este că nimeni nu va fi tras la răspundere dacă măsurile sunt prea draconice. Vor avea probleme doar dacă sunt prea puțin draconice. Astfel, politicienii noștri și cei care se ocupă de sănătatea publică fac mult mai multe decât ar trebui de fapt să facă.” - Dr. Peter Goetzsche este profesor de Cercetare Clinică la Universitatea din Copenhanga.
  • „Conform ... analizelor publicate pe site-ul Organizației Mondiale a Sănătății, dar și a declarațiilor producătorilor, numeroase testări încrucișate au arătat că testele sunt specifice. Dar la fel de adevărat este că nu au urmat procedura de omologare. Și până la omologare, suspiciunile persistă. De exemplu, virusologul Christian Drosten o consiliază profesional pe Angela Merkel, dar tot el a dezvoltat în ianuarie 2020 un test pentru virusul Sars-CoV-2 achiziționat de guvernul federal.” - prof. Vasile Astărăstoae, fost președinte al Colegiului Medicilor și fost rector al Universității de Medicină din Iași (Active News, 30 mar 2020)
  • „OMS-ul a reacționat iresponsabil. A dat mesaje panicarde, care au îngrozit populația. Au recomandat aceleași măsuri, care s-au dovedit ineficiente în pandemia din 2009. Au lăudat modelul chinezesc și au impus statelor să-l urmeze, deși știau că, dată fiind cenzura și măsurile represive ale comuniștilor chinezi, cifrele raportate nu au putut fi verificate. O paranteză. Cu câteva luni înainte ca OMS să lanseze pandemia corona, Centrul pentru Securitatea Sănătății (CHS) de la Universitatea Johns Hopkins, ( octombrie 2019), a creat pentru OMS un scenariu pentru o pandemie gripală la nivel mondial. Denumit „Eveniment 201" a fost realizat în colaborare cu doi parteneri puternici: Forumul Economic Mondial (WEF) și Fundația Bill & Melinda Gates. Scenariul prezintă o epidemie de corona, care a ucis 65 de milioane de oameni în întreaga lume. Scenariul este, în mod evident, elaborat pentru ca să ofere un substrat științific pentru privatizarea și restructurarea neoliberală a sistemului de sănătate global.” - prof. Vasile Astărăstoae (ibidem.)
 
Așadar, media de vârstă a victimelor decedate în Italia, țara cea mai afectată din Europa, este de ... 79 de ani (RFI, 16 martie 2020)! În Franța, de pildă, decesele anuale provocate de gripă sunt undeva între 7 000 și 9000, iar cele legate de cancer și boli cardiovasculare sunt circa 150 mii. Pe 29 martie worldmeters.info arată că în Franța sunt cca. 38000 de cazuri infectate cu coronavirus și 2300 decese. Problema este, arată presa franceză analizată de Mediafax (29 mar 2020) agresivitatea virusului pentru cei cu comorbidități, în vârstă, cu vârf mai ascuțit decât al gripei, dar mai ales frica și utilizarea noului virus ca măciucă politică: vestitele veste galbene, care adunau la manifestații sute de mii de oameni, sunt obligate să stea acasă.  Bancherii și statul subordonat lor, luați în vizor de demonstranți, pot fi mai liniștiți în Franța. Frica de mass-media - concluzia aceasta este cumva inexactă: cum frica de mass-media? Mass media nu are date de la guvern? 

Poporul? Cum se propagă virusul ultramediatizat prin popor?

Răspuns foarte rapid, observând tipul de încredere și nivelul acesteia. Românii par a avea multă și foarte multă: 79% în Raed Arafat, 60% în Streinu Cercel și 45% în Biserica Ortodoxă (Cotidianul, 31 mar 2020). Majoritatea celor intervievați au mai multă încredere în „oamenii sistemului” decât în Biserică. Este un fapt. Nici nu contează că Arafat a propus închiderea bisericilor din 8 martie (Ziare.com, 8 martie). La așa coerență socială așa și penetrarea panicii. Desigur, sondajele sunt relative, după cum pot fi și ... „subiective”.  Ne amintim, însă, Referendumul pentru Familie la care au participat circa 3,7 milioane de oameni, din care 92% au spus DA la ticăloasa întrebare „Sunteți de acord cu legea de revizuire a Constituției României în forma aprobată de Parlament?” - adică au făcut un efort și au priceput că era vorba despre prezervarea Familiei de când este ea pe lume (vezi materialul subsemnatului din 11 nov 2018). Ce treabă are credința în familie cu virusul?! Termenul mediu este credința. Familia este parte a ecosistemului credinței și, după cum vom vedea, antidotul fricii este ... credința. Cu asemenea ponderi vedem dintr-o dată mai bine pârtia fricii în populație!

Cornel Nistorescu, unul dintre cei mai respectați jurnaliști, scrie un editorial pornind de la observația unui scriitor: „criza coronavirusului nu ar exista fără criza sistemului” (Cotidianul, 31 martie). Într-adevăr, virusul este o „realizare” a sistemului de securitate (?!) iar impactul său psihologic, disproporționat, datorează mult inconsistenței elitelor, dar și slăbirii dramatice a credinței noastre - fricilor crescute pe individualism, comoditate și egolatrie, „a bunăstării viclene” (Ilie Bădescu). Academicianul Ilie Bădescu avertizează că încercarea de a închide Biserica este sortită eșecului, subliniind dimensiunea nevăzută a acesteia, pandemia actuală fiind mai cu seamă o patologie noogenică, sufletească. Nu în ultimul rând, apariția pandemiei are loc ca urmare a gravelor dezechilibre din natură apărute ca urmare a rupturilor dintre noosferă (spiritualitate) și antroposferă (fapta omului) (Evenimentul Zilei, 22 martie).

„Vremurile în care trăim sunt vremurile pe care le-am construit. Au fost născuți pruncii doar omenește, nu și duhovnicește” - ne spunea recent unul dintre cei mai respectați duhovnici ai zilelor noastre, părintele Nicolae Tănase, de la Valea Plopului. Criza a pătruns la nivelul facerii omului de către om, a ajuns în sânul familiei.

De care frică? Puțin studiu de caz despre aspectul indus și despre constricția aplicată instituțiilor care gestionează fricile. Puțin Heidegger

Frica nu e neapărat un lucru rău. Ea poate fi naturală sau ... indusă, rezultat al propagandei, al manipulării. Frica este una dintre emoțiile de bază (dimpreună cu furia, dezgustul, bucuria, tristețea și surprinderea), parte a mecanismului de pregătire a corpului pentru a face față unui pericol major iminent, fără să gândească. Insul fuge, se chricește, țipă, se încordează, lovește, respiră sacadat, de la caz la caz. Frica naturală păzește bostănăria, vorba poporului, fiind o reacție de protecție a integrității persoanei. Dar, lăsată neîndrumată, decuplată de conștiință, sau lăsată în grija uneia needucată, devine periculoasă. În opera sa capitală, „Ființă și timp”, Heidegger (p.195 și passim) face un întreg excurs privind diferența dintre frică și grija-de-aproapele, pe prima considerând-o privativă, un drum închis, care deschide, însă, calea manifestării ideologiilor, ale atacurilor simbolice care  depersonalizează, transpunând lumea sub domnia , „impersonalului 'se'”(p.251). Cert este că frica paralizează insul și colectivitățile, le împiedică să gândească, comunitatea spărgându-se în acte individualiste, numai bune de a fi prelucrate/preluate/manipulate ideologic. Societatea intră sub zodia neautenticului, a înstrăinării, și, fragilă, așteaptă ordine. Dar înseamnă aceasta ordine? Heidgger precizează că nu, dimpotrivă. În raport cu ființa, această „ordine” nu poate fi decât un eșec.   

Părăsindu-l pe Heidegger, noi știm că instituția care gestionează cel mai bine frica este ... Biserica. Fără antrenamente speciale de tip militar, fără pastile, Biserica este instituția care, dimpreună cu alte atribute, are rolul de regulator al fricii și al circulației nebuloaselor inconștientului prin cap și lume: este instituția credinței. Singura instanță de care trebuie să se teamă creștinul este Dumnezeu. Oricât de paradoxal ar părea,  Biserica este în acest fel garant și educator al libertății (libertatea e în opoziție cu ... frica). Chestiunea devine cu atât mai interesantă dacă avem în vedere aspectul invizibil al societății, fără de care legile n-ar avea nicio valoare: ne referim la atitudinea de respect față de legi, în lipsa cărora s-ar alege praful de tot. Unii își ancorează respectul în gândirea rațională. Alții mai pun nădejdea într-una, aceea a credinței.
...
 
Revenind la cele lumești, trebuie să spunem că, în raport cu problematica drepturilor omului,  Partidul Național Liberal - aflat la guvernare, și statul român, prin separarea poporului de Biserică, odată cu interzicerea explicită a participării acestuia la Liturghie, vor avea de suportat rigorile angoasei colective mult timp de aici înainte și, chiar consecințele legalității parțiale a deciziei din perspectiva drepturilor fundamentale inalienabile - dreptul la credință (Cătălin Raiu în HotNews, 29 martie 2020). Poporul s-a retras în munți în calea năvălitorilor cu tot cu altarele, nu pentru că era prostovan, ci, pentru că în fața zecilor de mii de turci, fără cruce se duceau de mult și de tot în robie.  Nici comunismul nu a reușit închiderea totală a Liturghiei. Mai mult, ortodocșii se simt cu precădere vizați, după campania deșănțată împotriva lor cu ocazia Referendumului pentru susținerea familiei din 2018. Campania de defăimare are ramificații astăzi în zona așa zisei „drepte intelectuale”, care cere nici mai mult nici mai puțin decât praful de pe toba Bisericii - confiscarea bunurilor acesteia, susținătorii ideii uitând, desigur, că Bisericii nu i s-au restituit proprietățile confiscate de către regimul comunist. Ar fi o confiscare la confiscare - dacă vrem să fim glumeți cu caragialescul personaj. Demonstrația că minunea e cu capul în jos o face elegant istoricul Marius Oprea în Mediafax, pe 24 martie. Una peste alta, Biserica poate fi legitim văzută ca o cetate asediată. Acesta este un câștig în războiul etichetării de astăzi, numai să aibă cine să-l fructifice. Nădăjduiesc că tot mai mult popor va percepe angoasa separării de Sfântul Altar și, în felul acesta, va reuși să se așeze chiar mai bine în lume, să-și iasă din frica comodă de care a dat dovadă la Referendumului pentru Familie, când, a arunca cu pietre în Dragnea era mai comod decât a gândi mai departe. Angoasa, arată Heidegger, este starea afectivă fundamentală care permite ființei să fie în lume în modul ei cel mai propriu (p.454). 

Mai întâi mass-media. Mai în spate, Big Pharma
 
Propagatorii fricii sunt instituțiile vizibile (mass-media) și invizibile - acestea din urmă prin lideri de opinie în poziții cheie în sistemul medical (vezi mai jos Streinu Cercel), și, în final, (prin) liderii guvernelor. Iată ce scrie un reprezentant al Big Pharma despre unul din pionii săi în România, citat de Rise Project (18 iunie 2018)

„Streinu-Cercel e un asset (trad: bun de valoare) care-și merită banii. Îl plătești pentru pacienții din spitalul lui, îl plătești pentru numărul pacienților din toată țara, îl plătești să nu scadă numărul de pacienți pe țară, ci să îl crească, dar îl plătești și să vorbească despre marfa ta. El este ceea ce noi numim un KOL, esențial în acest business. Adică un Key Opinion Leader (trad: lider cheie de opinie). Dacă ce ai tu în portofoliu e recomandat de Streinu-Cercel, atunci medicii au încredere și prescriu.” (ibidem.)

Pe de altă parte, marile concerne producătoare de medicamente sunt învinuite fără dovezi directe, prin intermediul celor acuzați direct de conspirație contra interesului public, șefi de state ca președintele Franței, Macron (Active News, 28 martie, Asia Times, 28 martie), care s-a opus până de curând tratamentului la îndemână și ieftin cu clorochina. 

La noi, RiseProject a scos la lumină încrengăturile de interese între Streinu Cercel, personaj cheie în fenomenul Covid19 din România și Big Pharma.

În ceea ce-l privește pe Raed Arafat, practic omul cheie al reacției României la pandemie (România liberă 3 apr) aflăm că „va coordona achiziții medicale pentru țările UE”, la propunerea comisarului pentru gestionarea crizelor, Janez Lenarčič (Libertatea, 1 apr.). (Avem, iată, încă un român integrat în administrația strategică a sistemului UE, dimpreună cu Kovesi, la Parchetul European.)

Frica prin spectacol. Gândirea magică
 
Gândirea magică este o etapă în maturizarea umanității, caracterizată prin credința în fetișuri, în antropomorfizarea obiectelor și ființelor neumane (conferirea de trăsături omenești fenomenelor meteo,  roboților, pisicilor etc.). Lumea se închină fulgerelor, zeilor, zodiilor, „semnelor”, toate acestea având templul lor, cu sacerdoțiul aferent. Chiar dacă astăzi slujitorii diverselor temple apărute nu poartă costumație specială, arată comportamente speciale și caută mai mult sau mai puțin recunoaștere socială pe măsură. Ei sunt gardienii „standardelor comunității” (la Facebook, de pildă), sau „miliția spirituală” (la noi).  Mișcarea #rezist a început la noi prin 2015, în chiloți - aceasta era costumația atunci, după care a trecut la luminițele cu telefoane etc., toate în numele templului, numit de ei, „anticorupție” (vezi ProTv, 14 ian 2015, Cotidianul 8 martie 2017).

Am fost deja pregătiți să primim acest misterios Covid19 de seria de filme distopice hollywoodiene din ultimii 10 ani și mai bine, în care lumea se prăbușește îngenunchiată de boli misterioase, fiind salvată de eroi cu mintea limpede și inimă mare, oameni de acțiune. Deci, știm să ne comportăm, știm să ne fie frică, știm că trebuie să stăm cuminți în case, știm să primim „noul”. Suntem obișnuiți cu frica. E suficient să deschizi televizorul: de la filme, la știri, subconștientul e excepțional de bine fezandat în fiecare seară, pe toate canalele, când e mai pregătit să primească „food for thought” înainte de culcare. Dar este suficient pentru a construi lumea nouă? 

Semnele noii ordinii mondiale. Imperiul noii gândiri magice (a fricii)

Noua ordine începe prin reșaparea vechii ordini transnaționale?

Un prim semn: slăbiciunea Uniunii Europene. Caracterul de suprastructură prea săracă în conținuturi a reieșit pregnant în evidență prin lipsa de reacție cuprinzătoare și efectivă, pe măsura mărimii aparatului ei funcționăresc, al prestigiului ei ideologic, dar mai ales al respectului pe care-l solicită, în fața pandemiei. O întreagă generație de intelectuali a fost bine hrănită cu textele „europenizării” țărilor lor și cu „mai multă Europă”, iar produsul lor este o întreagă generație de funcționari ineptă la scară continentală. Petrișor Peiu: „De fapt, oamenii ăia se luptau cu Trump și fetișizau China chiar în toiul nebuniei din Wuhan. Dacă Uniunea Europeană (cu zecile ei de directorate generale și agenții și cu cei 27 de comisari plătiți mai bine decât cei mai bine plătiți cercetători în biologie) ar fi funcționat cu adevărat atunci când a izbucnit epidemia în China, toate granițele Uniunii s-ar fi închis, toți cetățenii statelor membre ar fi fost repatriați și carantinați două săptămâni, cea mai mare parte a lucrurilor care ne isterizează astăzi nu s-ar fi întâmplat...” (Ziare.com, 22 mar). Cert este că ultimul Consiliu European din 26-27 martie dă lovitura de grație ideii de „solidaritate europeană”, esențială infrastructurii invizibile a „Uniuni Europene”. Atunci olandezii și germanii au îngropat ideea „corona-bondurilor”, a sprijinului financiar acordat statelor UE cele mai afectate de noua criză, marcând o resurgență neașteptată a naționalismului economic (vezi Dungaciu în RGN, 3 apr.). Aceasta în condițiile în care criza economică izbește agresiv la ușile economiilor europene, cu o constricție previzionată de până la 10% din PIB**. Măsurile Băncii Centrale Europene de a asigura „o anvelopă de 750 miliarde de euro” pentru cumpărarea de bonduri private și publice din țările afectate nu vor fi suficiente (ECB, 18 martie). Globalizarea se va reconfigura, poate chiar fără ceea ce știm că este astăzi Uniunea Europeană, devenită agenție a puterii germane, la rândul ei subordonată rețelelor corectitudinii politice. Acest lucru nu ne bucură, nu dorim o Europă măcinată de competiții războinice. 

Să ne întoarcem, însă,  la virusul nostru și la încărcătura lui social-politică. Dacă înlocuim frica cu noua ordine, atunci lucrurile se simplifică. Putem citi în altă cheie acum „frica guvernelor”: guvernele devin instrumente ale propagării fricii colective prin intermediul mass-media. Ne putem întreba. Voluntar sau nu? Răspundem. Contează? Până la urmă, obsesia controlului, care prinde tot mai mult contur este la rândul ei o meteahnă, nu o soluție. Componente ale instaurării unui control cvasicomplet asupra societății există deja. Vor fi ele retrase? Să sperăm. 

Până atunci, iată o listă de natură să ne pună pe gânduri: 

  • Gordon Brown, fost prim ministru al Marii Britanii,  citat pe 26 martie în The Guardian, cere „guvernare globală pentru a gestiona cronavirus” („Gordon Brown calls for global government to tackle coronavirus”)
  • Suspendarea drepturilor omului de către țări ca România, pe tăcute, armata #rezist - apărătoarea cu monopol asupra statului „de drept”, UE, „ambasadele”, presa dominantă n-au zis nimic, sau aproape nimic. (Adevărul, 23 martie)
  • Comisia Europeană va solicita operatorilor de telefonie mobilă date despre abonați pentru a-i putea monitoriza (Evenimentul Zile, 26 mar. 2020)
  • Supravegherea în detaliu și în masă, prin intermediul telefoanelor, camerelor video, tranzacțiilor,  deja se întâmplă în Israel, Singapore, China, Hong Kong și Coreea de Sud, ceea ce ridică semne de întrebare chiar și presei corecte politic, inclusiv pentru lipsa oricărei garanții că guvernele vor renunța la aceste practici odată cu sfârșitul crizei (CNBC, 30 martie)
  • Vaccinarea obligatorie neadaptată specificului local - care se întrevede, după descoperirea unui antidot pentru virusul ultra mediatizat, pe fondul fricii generalizate și a obligativității prin mijloace de stat. În Parlamentul României chestiunea este chiar pe ordinea curentă. 
  • Imunitatea cerută de către cei care au tangență cu „aprovizionarea de criză” și, după toate semnalele, la costuri umflate - cazul Streinu Cercel. (Libertatea, 27 martie)
  • Întărirea controlului social își asociază fenomene mai subtile, de mult prezente, dar acum mult potențate: propagarea aversiunii față de diferite categorii de populație, față de vârstnici și săraci în special, față de diasporeni, în particular, la noi. Nervozitatea crescută a populației generată de blocarea în case va crește ura ca expresie a fricii, combustibil util nu atât eliberării insului, cât supunerii lui. (vezi analiza lui Adrian Pătrușcă din Evenimentul Zilei din 29 martie)
  • Închiderea bisericilor - aici e o mare problemă, un ultim etaj în slăbirea edificiului social, după ce statul de drept oricum era foarte erodat  (vezi, de pildă, „Societatea supravegheată vs. Capitalism (românesc)” din 11 aprilie 2018). Credința este principalul garant al libertății omului de a gândi cu capul lui, al libertății. Închiderea bisericilor este o realitate. Separarea poporului de cler și de Sfântul Altar este încă una. Urmează Biserica? Să sperăm că nu. 
  • Faptul că stânga globalistă agresivă este hotărâtă să „dezvolte” maladia, de pildă openDemocracy „demonstrează”  că, pentru a gestiona actuala criză „e momentul să abolim familia” (24 mar. ). Noul mesianism este anunțat de un virus antropomorfizat: „...humankind has well and truly entered the time of corona.” (ibidem). Nu contează fracturile de logică, ilaritatea de tip „școală de partid” a mesajului, contează ce vor oamenii aceștia, resursele pe care le au la dispoziție și virulența de care sunt în stare, mai ales atunci când sunt conectați la dispoziție serviciile secrete, bulanul jandarmeriei, administrația fiscală și mare parte din universități. 

Va urma