Chiar dacă nu a fost lipsit de păcate și de vicii, iar credința i-a fost adesea impregnată de elemente păgâne, țăranul român nu a practicat homosexualitatea. Instinctul sau natural, nepervertit de tot felul de idei ucigatoare de suflet, l-a îndemnat întotdeauna spre femeia menită a-l însoți în această viață plină de ispite și a-i dărui urmași.
 
Ceea ce s-a întâmplat zilele trecute la Muzeul Țăranului Român nu constituie doar o ofensă la adresa familiei (în mod pleonastic denumită tradițională). Doi mari oameni de cultură, Ernest și Horia Bernea, tată și fiu, au făcut din acest muzeu un adevarat templu al civilizației arhaice românești, iar difuzarea în incinta instituției a unui film care promovează homosexualitatea reprezintă ca atare un sacrilegiu.

Ceea ce ma revoltă în primul rând nu este atitudinea acestei minorități, care în numele respectării Drepturilor Omului caută să își impună chiar și în cele mai nepotrivite locuri și prin mijloace nu tocmai pașnice ideologia, ci nonșalanța cu care o parte a acelor lideri de opinie în jurul cărora se conturează societatea civilă, numește acest sacrilegiu act cultural, iar pe oponenții lui extremiști, fundamentaliști, habotnici.
 
Uitându-mă la portretele din fotografie peste care s-a asternut acea liniste patriarhală specifică personajelor biblice, mă întreb ce-ar spune acești bătrâni dacă ar vedea cum le este batjocorită memoria? Ar mustra, ar acuza sau poate doar ar rosti în șoaptă acea poezie interzisă la fel ca și autorul ei de cenzura comunistă și secularistă, «Ridică-te Gheorghe, Ridică-te Ioane» ?