ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Locuitorii satelor din regiunea Cernăuți, Bucovina de Nord, îi plâng pe militarii români care au murit luptând de partea Armatei Ucrainei în războiul declanșat de ruși pe 24 februarie. Unii dintre decedați, bărbați foarte tineri, cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, trimiși pe front în luptele de la Kiev, Nikolaev, Harkov sau din alte localități situate la capătul celălalt al Ucrainei. Sute de oameni, copii și adulți, îngenunchiază pe marginea drumurilor atunci când trece cortegiul funerar însoțit de fanfara militară și preoți cu prapuri în mâini. Deși localnicii și soldații flutură steaguri ucrainene, slujba de înmormântare se oficiază în limba română.  
 

Trimișii speciali ai AGERPRES, Cristian Lupașcu și Alfred Schupler, au surprins astfel de scene, joi, la marginea orașului românesc Storojîneț, unde a fost înhumat Vladimir, un tânăr de 20 de ani, care a murit în urma unor confruntări militare cu armata rusă într-o suburbie a Kievului. Deși a fost răpus de ruși pe 7 martie, el a ajuns acasă abia în cursul dimineții de joi, 24 martie, când a și fost înmormântat.

Vladimir este al șaselea tânăr din Storojîneț care este ucis în războiul declanșat cu exact o lună în urmă. Valul de morți a îndurerat întreaga comunitate, care îi plânge pe cei decedați. VIDEO:  

 
„Până acum au decedat șase soldați. Al șaselea este cel mai tânăr. Are 20 de ani. Pentru părinți este o mare supărare, pentru că mor așa de tineri. Ei mor pentru noi, pentru Ucraina noastră. Este o tristețe mare, o tristețe foarte mare. Foarte greu putem trece peste asta. Era de neconceput că se putea întâmpla așa ceva”, a declarat primarul din Storojîneț, Igor Grigorevici Mateiciuc.

Când a murit Vladimir, tată său, Bogdan, se afla de asemenea pe front, la Poltava. El a fost nevoit să se întoarcă de pe front pentru a participa la înmormântare, după care se va întoarce la război și nimeni nu garantează că nu va avea și el soarta fiului său.

„Nu are nici un sens acest război, pentru că se omoară frate pe frate, se omoară ortodox pe ortodox, ceea ce se pare că în istoria omenirii nu a fost niciodată. Ne rugăm și nădăjduim și cerem ca frații noștri români să se roage ca Bunul Dumnezeu să dea pace în Ucraina și în toată lumea, să nu moară copii nevinovați”, a afirmat, la rândul său, protopopul de Storojîneț, Vasile Covalciuc.

Un alt tânăr român din nordul Bucovinei, Marin Melnikov, a decis, de unul singur, la doar 21 de ani, să meargă la război alături de Armata Ucraineană, lăsându-și cei 3 frați în grija mamei, Stela Melnikova. Doar că avântul tineresc a fost curmat de realitatea tragică. Trimis în mijlocul luptelor de la Nikolaev, băiatul a fost ucis de ruși.

Sicriul cu trupul neînsuflețit a fost adus acasă, la Vancicăuții Mari, acolo unde consătenii îndurerați l-au petrecut pe ultimul drum.

„Mai rău decât să fie război în țară nu este pe pământ. Mai dureros decât războiul nu există. Mai ales când îți moare copilul pe front. Nu găsesc cuvinte (...) Doar mamele ca mine pot să înțeleagă asta. Să pierzi un fiu...", a declarat mama îndoliată.
 
Și Alexei Anichitoi, născut în 1990, originar din Tărăsăuți, un sat locuit preponderent de etnici români, a fost ucis pe front după ce a slujit ca tunar-operator în Armata Ucraineană.

„Regiunea Cernăuți a mai pierdut un fiul! Pe front a murit militarul superior Alexei Anichitoi, originar din Tărăsăuți, un sat locuit preponderent de etnici români.
Militarul, născut în 1990, a servit ca tunar-operator la unitatea militară A2582, comunică Centrul Regional Teritorial de Recrutare și Sprijin Social Cernăuți.
Bunul Dumnezeu să-l odihnească în pace și să-i așeze sufletul în rândul celor drepți!”, a scris pe 14 martie contul de Facebook Valea Prutului - Regiunea Cernăuți.
 

Soldații din Armata Ucrainei care mor pe front sunt înmormântați cu onoruri militare, fiecare familie greu încercată primind „o diplomă de onoare și durere” din partea președintelui. Un gest pe cât de frumos, pe atât de inutil, pentru că nu-i poate întoarce din pământ pe tinerii uciși în floarea vârstei sau pe tații care își lasă familiile în urmă.