România ÎNCĂ așteaptă confirmarea lui Zelenski pentru a începe verificarea lucrărilor de dragare pe Canalul Bâstroe
Scandalul „Bâstroe" pare că începe să se stingă. Autoritățile române așteaptă „OK-ul" lui Volodimir Zelenski pentru ca oficialii de la București să înceapă măsurătorile, scrie RomâniaTV.
Ministrul Mediului din partea UDMR, Tanczos Barna, a ieșit luni, 13 martie, cu declarații pe marginea scandalului „Bâstroe”.
„Nu am primit încă acordul scris al părții ucrainene, dar sunt convins că se vor ține de promisiune și până pe 15 martie, mai sunt două zile, până atunci ne vor trimite acordul scris, așa cum au promit într-o bilaterală care a avut loc săptămâna trecută”, a declarat ministrul Mediului, potrivit Prima News.
Ministrul UDMR a subliniat că este nevoie de un acord scris „pentru a pleca cu cele trei nave și pentru a măsura, pe lungime, adâncimile pe Chilia și apoi pentru a intra pe Canalul Bâstroe care e sută la sută pe teritorul ucrainean și ca să poată verifica adâncimile, pentru a calcula debitele, dacă s-au făcut doar lucrări de dragaj, de menținere a adâncimilor și a se sigura că nu s-au schimbat debitele în așa fel încât ele să afecteze pe termen mediu și lung biodiversitatea din Deltă.
Noi am făcut câteva secțiuni, 14 puncte am măsurat și am comparat cu datele pe care le aveam din 2017 și nu sunt modificări mai deloc pe aceste secțiuni transversale fixe, care sunt pe brațul Chilia.
Adâncimea Bâstroe nu afectează adâncimea brațului Chilia și în niciun caz în câteva săptămâni sau luni. Dacă dăm crezare declarațiilor părții ucrainene, lucrurile nu stau rău, că a făcut doar lucrări de înțeținere. Dacă se vor constata alte adâncimi la această numărătoare, pe lungime, însemnând fiecare metru din cele 170 de km, atunci lucrurile pot arăta altfel.
Ceea ce vă pot spune acum este că debitele pe Chilia nu s-au modificat semnificativ, sunt în parametri statistici pe ultimii 20 de ani. Lucrurile ttrebuie analizate în perspectivă, orice lucrare își va arăta efectele pe termen lung”, a declarat Barna, potrivit sursei citate.
Donează pentru ActiveNews!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
Cu excepția unui singur contract, ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
O HARTĂ A NEGOCIERILOR CU UCRAINA cu teritoriile care urmează să fie retrocedate României, Ungariei și Poloniei
Cum a sunat IMNUL GOLANILOR ANTI-VACCINIȘTI din Piața Victoriei, România, la Marele Protest din 2 octombrie 2021. Dr. Mihaela Secară: Sunt înconjurată în spital de vaccinați infectați. Așadar, primul cap al certificatului de vaccinare cade. VIDEO
ARAFAT: Trebuie tăiat microfonul tuturor celor care nu susțin vaccinarea. Nou derapaj grav împotriva legii supreme a statului, a drepturilor omului și legilor fundamentale ale Uniunii Europene. Nu mă oprește pe mine Constituția României 2
Dr. Damian Baciu avertizează: Refuzați cu orice preț injectarea copiilor! Nu, nu este un vaccin, este o otravă în curs de experimentare pe copiii voștri. VIDEO
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Cine erau cei cinci israelieni care dansau de bucurie la căderea turnurilor gemene - Teoria Conspirației și Documentele FBI după 25 de ani
Recomandările noastre
Călin Georgescu, premier! Singura șansă de redresare a României. Propunerea ActiveNews
Războiul bate cu putere la porțile putrezite ale României...
Istoricul Marius Oprea: Recorder e folosit de servicii, dar nu de serviciile de la noi. Recorder este o creație a KGB, actualul FSB. Legăturile fondatorului Recorder cu Securitatea - VIDEO
Ce înseamnă ”suveranism de Temu”: să susții că ești ”suveranist” și să lauzi China în același timp - adică cel mai crunt sistem antiuman existent. Semnal de la Sf. Munte Athos: În Grecia se implementează scorul de credit de tip chinezesc
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Nicolae Ciucă Tanczos Barna Volodimir Zelenski
Locații: Canalul Bîstroe România Ucraina
Organizații: Guvernul Ucrainei
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)