România a avut în luna august cea mai mare inflație din UE: 5,3%, comparativ cu 2,4% cât este media UE. Revista Profesionistă a Presei

Revista presei 16 – 20 septembrie 2024
CELE MAI IMPORTANTE
Manualul de Educație Socială de clasa a VI-a, reprezintă un ghid despre cum „să-i scăpăm pe copii de părinții lor”: referințele la identitatea românească sunt absente, elevii sunt încurajați să se considere cetățeni globali, părinții sunt etichetați drept „opresori” iar copiii drept „oprimați” a căror „misiune revoluționară” este de a țipa la părinții lor și/sau de a fugi de acasă. Mihai Neamțu, 20 septembrie
Mircea Platon, afirmă că „…deșcolarizarea a contribuit decisiv la împiedicarea transmiterii României, ca patrimoniu material și cultural, dinspre strămoși înspre urmași”. (R3Media, 19 septembrie)
Elena Lasconi, candidata USR la alegerile prezidențiale, îi consideră pe românii din diaspora trădători? „Sunt loială, nu sunt o trădătoare și iubesc țara asta pentru că cel mai simplu lucru este să-ți iei un bilet și să pleci în altă parte”. G4Media, 18 septembrie
La 9 ani de când Germania a deschis granițele emigranților pe vremea cancelarului Angela Merkel (Ziarul Financiar, 21 iulie) Germania va suspenda pentru 6 luni spațiul Schengen pentru „a reduce imigrația clandestină și a spori securitatea internă” Știri pe Surse, 16 septembrie
ÎN ACEASTĂ SĂPTĂMÂNĂ, ÎN ISTORIE
14 septembrie 1992: a fost reactivată Mitropolia Basarabiei. Basilica, 14 septembrie
16 septembrie 1438: se ratifica tratatul „Unio Trium Nationum”, înțelegerea prin care românii erau considerați „tolerați” în Transilvania, de către sași, secui și maghiari, deși erau majoritari. R3media, 15 septembrie
17 septembrie 1944: a avut loc Bătălia de la Oarba de Mureș, cea mai grea luptă purtată pe teritoriul românesc în cel de-Al Doilea Război Mondial, unde au murit 11.000 de soldați români. Active News, 17 septembrie
ANALIZE
Deși încearcă să se sustragă răspunderii (Știri pe Surse, 16 septembrie), agenția Apele Române este direct responsabilă de marile revărsări de apă din țară întrucât a avizat funcționarea barajelor care au cedat deși Curtea de Conturi a semnalat anul trecut că mai puțin de jumătate dintre barajele din țară (983 din 2013) aveau autorizație de funcționare în condiții de siguranță. (Jurnalul, 16 septembrie)
Va mai fi posibilă viața la țară? Se întrevăd mai clar semnele instaurării unui regim planetar agresiv cu natura și cu țăranii, căci după războiul cu păsările domestice, cu porcii și mai nou războiul împotriva oilor (1. Facebook Anda Andrei, 14 septembrie și 2. Active News, 14 septembrie), Ministerul Energiei s-a angajat de bunăvoie ca până în 2030, la recomandarea Comisiei Europene, să crească utilizarea surselor regenerabile în consumul de energie, ceea ce presupune, printre altele, renunțarea la sistemele pe gaz și înlocuirea sobelor pe lemne (R3media, 18 septembrie) în condițiile în care mai mult de 80% dintre românii din mediul rural se încălzesc cu lemne. (Wall Street, 17 Iulie)
NAȚIONAL
În timp ce statul este foarte generos cu refugiații din alte țări, acordând o sumă forfetară în valoare de 2.000 lei/lună/persoană (Economedia, 27 martie), elitele românești par complet dezorganizate în raport cu proprii cetățeni:
Ministrul Educației, Ligia Deca, a vizitat mai multe școli inundate din Galați și a propus ca elevii să învețe temporar în containere (Adevărul, 16 septembrie), fără să viziteze măcar o familie afectată. (Digi24, 17 septembrie)
Pentru sinistrații din Slobozia, Guvernul nu oferă mai mult decât odihnă în saci de dormit, în corturi amplasate pe câmp. Adevărul, 15 septembrie
România a avut în luna august cea mai mare inflație din UE: 5,3%, comparativ cu 2,4% cât este media UE, pentru a șasea lună consecutiv. Știri Diaspora, 18 septembrie
Deși a păgubit CFR cu 4 milioane de lei, Gruia Stoica este considerat omul de afaceri al anului 2024 de către Business Review Awards (Ora Nouă, 6 martie). Acesta este apărat în procesul pentru paguba produsă CFR-ului de un angajat al său care este în același timp și jurist CFR. (Club feroviar, 17 septembrie)
În timp ce datoria publică crește, serviciile (SRI, SIE, SPP) primesc aproape 200 de milioane de lei în plus în urma rectificării bugetare. Hot News, 19 septembrie
Chiar dacă ANAF a identificat nereguli grave la prețurile de transfer din șantierul naval Damen Mangalia (aprox. 55 milioane de euro nejustificate) statul din România, acționar majoritar, nu a intervenit în niciun fel, lăsând astfel interesul public să fie prejudiciat. Național, 18 septembrie
PNL creează o lege specială pentru președintele în funcție, ca după terminarea mandatului să devină senator. Acest lucru se întâmplă la mai puțin de 4 luni înaintea alegerilor parlamentare și după o serie de refuzuri de a fi acceptat la șefia NATO sau în vreo poziție importantă în arhitectura UE. Romania Liberă, 18 septembrie
Un membru al Guvernului a declarat că România plătește „toate costurile” pentru energia trimisă în Ucraina și Republica Moldova, deși prețul din estul Europei a devenit de trei ori mai mare decât în țările din Vest (Hot News, 13 septembrie)
ROMÂNII MINORITARI DIN ROMÂNIA
În cadrul conferinței „Respectarea drepturilor minorităților naționale din România”, organizată la Senatul României, au fost prezentate dificultățile cu care se confruntă comunitatea românească din Harghita, Covasna, Mureș. Vocea TV, 16 septembrie
Olimpiu Floroian, președintele PNL Covasna, denunță administrația din Sfântu Gheorghe pentru gestionarea inadecvată a învățământului comunității românești, subliniind întârzierile și relocările cauzate de lucrările nefinalizate la Colegiul Național Mihai Viteazul. Covasna Media, 18 septembrie
MINORITĂȚI ETNICE
Alexandru Ghișa, unul dintre cei mai cunoscuți experți în relațiile româno-ungare: „Să știți că după 1940-1945, lucrurile nu s-au schimbat prea mult cu privire la Transilvania. Să nu rămânem cu ideea că Transilvania e la România și că nimic nu se poate întâmpla. După părerea mea, anul 1940 se poate repeta oricând”. Ziarul Făclia, 14 septembrie
Deși în România ar fi putut să existe preocupare în domeniul filmografiei, de a aduce la lumină epoca voievodală, în locul nostru, Ungaria a finanțat realizarea uneia dintre cele mai scumpe producții TV despre Iancu de Hunedoara (Corect News, 18 septembrie). Probabil nu se va menționa faptul că Iancu a mai avut un frate, pe nume Radu, iar tatăl lor, Voicu, a fost primul guvernator român al Transilvaniei.
Ungaria a dispus înființarea unui institut de cercetare ,,pentru protecția suveranității” însărcinat cu realizarea unor analize și cercetări menite să identifice și să combată amenințările la adresa identității Ungariei. Hirado, 17 septembrie
COMUNITĂȚI ISTORICE
După cca. 25 de ani, școlile cu predare în limba română din regiunea Odesa vor funcționa în sfârșit după programa românească tipărită la Cernăuți. Buc Press, 16 septembrie
Preotul parohiei „Sf. Ioan Teologul” din satul Roșcani, raionul Anenii Noi a aderat la Mitropoliei Basarabiei. Până acum peste 60 de parohii au părăsit mitropolia subordonată Rusiei. TVR Info, 13 septembrie
Un film documentar despre drama românilor din ținutul Herța în timpul războiului din Ucraina, a fost realizat de mai mulți jurnaliști din regiune. Buc Press, 19 septembrie
Autoritățile ucrainene au comemorat diversiunea teroristă organizată împotriva României de către Internaționala a III-a Comunistă (Komintern) la Tatarbunar (județul Cetatea Albă), în 17-18 septembrie 1924, demonstrând că rămân tributare propagandei sovietice și cultivă narativele comuniste antiromânești. Buc Press, 18 septembrie
Biserica Ortodoxă Ucraineană, din care fac parte 127 de parohii românești, a fost exclusă din Consiliul Bisericilor și organizațiilor religioase din cadrul Administrației Regionale Militare Cernăuți. Buc Press, 18 septembrie
În satul Cocieri a fost instalat primul Monument al lui Ștefan cel Mare din stânga Nistrului. Opera reprezintă un omagiu adus celor 64 de eroi care, în 1992, s-au jertfit pentru libertate în fața separatiștilor transnistreni. Napoca News, 19 septembrie
DIASPORA
Pictura bisericii românești „Înălțarea Sfintei Cruci și Sfântul Macarie cel Mare” din Leeds (Marea Britanie) a fost sfințită la aniversarea a 20 de ani de la înființarea parohiei. Rgn Press, 17 septembrie
INTERNAȚIONAL
Candidatul la Președinția SUA, Donald Trump a fost ținta unei noi tentative de asasinat în timp ce se afla pe terenul său de golf din Florida. Adevărul, 16 septembrie
În locul comisarului Thierry Breton, președintele Macron îl propune pe Stéphane Séjourné, un politician declarat deschis homosexual și care a fost în parteneriat civil cu fostul prim-ministru al Franței, Gabriel Attal. Politico, 16 septembrie
Parlamentul Georgiei a votat, marți, 17 septembrie, în unanimitate, legea care interzice propaganda LGBT și schimbarea de sex. Rost Online, 17 septembrie
Procurorii italieni solicită 6 ani de închisoare pentru Mateo Salvini, deoarece în calitate de ministru de interne a oprit debarcarea bărcilor cu migranți pe teritoriul Italiei. Agenzia Nova, 13 septembrie
Președintele Rusiei, Vladimir Putin, a ordonat creșterea dimensiunii armatei ruse până la un total de 1,5 milioane de militari activi. La un asemenea efectiv, Rusia ar ajunge să aibă a doua cea mai mare din lume, după cea a Chinei. Europa Liberă, 17 septembrie
Ambasadorul SUA la Budapesta se întreabă dacă Ungaria mai e azi o democrație în adevăratul sens al cuvântului, având în considerare „măsurile represive împotriva celor ce se opun guvernului, panourile anti-europene pe care le întâlnești la tot pasul în Ungaria, retorica de „război” împotriva Occidentului, îndepărtarea Budapestei de SUA și UE și apropierea de Rusia”. Defense Romania, 19 septembrie
Guvernul libanez acuză Israelul pentru exploziile a mii de pagere ale luptătorilor mișcării șiite proiraniene, în urma cărora au murit cel puțin 9 persoane și au fost rănite peste 2800 (Libertatea, 18 septembrie). În replică, Gruparea Hezbollah a atacat pozițiile artileriei israeliene cu rachete (Libertatea, 18 septembrie), act ce a generat un nou răspuns din partea atacatorilor: în timp ce aveau loc înmormântările celor uciși în exploziile pagerelor, au fost detonate mai multe dispozitive walkie-talkie în urma cărora cel puțin 20 de libanezi au murit iar alți 450 au fost râniți. (Libertatea, 19 septembrie)
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)