România a mai pierdut un oraș. Populația țării a scăzut cu 125.500 de persoane, în 2018

Populația rezidentă în România a scăzut cu 125.500 de persoane, în 2018, până la 19.405.000, scăderea fiind cauzată, în principal, de declinul demografic și de emigrație,a informat, joi, Institutul Național de Statistică (INS).
Potrivit sursei citate, la începutul anului 2019, România avea o populație rezidentă de 19.405.000 persoane, cu 125.000 mai puțin față de perioada similară din 2018.INS precizează că populația rezidentă cuprinde totalitatea persoanelor (cetățenie română, străină sau fără cetățenie) care au reședința obișnuită în România, pentru o perioadă de cel puțin 12 luni,
Cauza principală a acestei scăderi, se arată în comunicatul INS, o reprezintă sporul natural negativ (numărul persoanelor decedate depășind numărul născuților-vii cu 75 .729 persoane)."Fenomenul de îmbătrânire demografică continuă să se accentueze (ridicându-se la 118,8 persoane vârstnice la 100 de tineri sub 15 ani), ecartul dintre populația vârstnică de 65 ani și peste și populația tânără de 0-14 ani ajungând la 568 mii persoane (3 598 mii față de 3.030 mii persoane), în creștere față de 498 mii persoane la 1 ianuarie 2018”, explică INS.
Potrivit institutului, România continuă să fie o țară de emigrare, fenomenul de emigrare constituind cea de a doua cauză principală a reducerii populației țării. Soldul migrației internaționale în anul 2018 a fost negativ, numărul emigranților depășind numărul imigranților cu peste 57 mii persoane. În cursul anului 2018, bărbații au emigrat într-o proporție mai mare decât femeile (59,6%)
Susține ActiveNews

Participă prin sprijinirea noastră
la lupta pentru Adevăr!
la lupta pentru Adevăr!
căci mâine nu se știe ce ne mai așteaptă.
Pe același subiect

Deranj mare la Budapesta, după ce noile manuale turcești de istorie pentru liceu conțin hărți medievale în care Ungaria nu apare deloc pe hartă

Ce conțin Documentele Pfizer? Dr. Naomi Wolf prezintă: "Cea mai mare crimă împotriva umanității din istorie: 11 dezvăluiri din documentele Pfizer despre vaccinuri" - VIDEO TRADUS ÎN ROMÂNĂ

Bill Gates s-a sucit: Apocalipsa Climatică NU mai vine!

Olivia Steer: Și eu mi-am pus problema că dîrele albe din urma avioanelor ar fi fum de motor. Dar nu era “fum de motor”, ci cu totul altceva. Ce? Nu știu

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Patrioata Simona Halep și-a schimbat țara cu Franța ca să plătească taxe mai mici
Recomandările noastre

Tandemul Poturaev - Bănescu și Hristosul de Plastic

Tucker Carlson: "Sistemul se prăbușește sub ochii noștri!"

Dracul Globalist încearcă să domolească Focul pentru ca Broscuța să ațipească la loc în Ceaun

Muzicieni și credincioși pentru Mănăstirea Turnu: Concert Caritabil TRONOS, TRONOS JUNIOR și RIBALE WEHBE pentru reconstrucția Mănăstirii Turnu, aproape distrusă după un incendiu devastator. Veniți Sâmbătă, 23 Septembrie, la Ploiești! - VIDEO
Subiecte: Criză demografică Criza demografică România Declinul populatiei emigratie Indicele de îmbătrânire demografică
Organizații: Institutul Național de Statistică (INS)
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)