România ar putea fi obligată să recunoscă filiația ”părinților” homosexuali. Decizie în Parlamentul European
Joi, 14 decembrie, Parlamentul European a votat susținerea „Propunerii de REGULAMENT AL CONSILIULUI privind competența, legea aplicabilă, recunoașterea hotărârilor judecătorești și acceptarea actelor autentice în materie de filiație și privind crearea unui certificat de filiație european.”
Acest Regulament, parte din Strategia UE privind egalitatea pentru persoanele LGBTQ+, prevede, printre altele, ca toate statele membre ale Uniunii Europene să recunoască filiația (relația de rudenie între copii și părinți) stabilită într-un stat membru UE, chiar dacă legea celorlalte state membre interzice acele practici specifice ce țin de materia filiației.
Altfel spus, România ar trebui să recunoscută filiația stabilită de un stat membru UE între părintele nebiologic și un copil adoptat ori născut prin tehnici de reproducere asistată sau surogat, indiferent de faptul că vorbim de cupluri heterosexuale ori LGBTQ+.
În baza Regulamentului, „părinții” vor avea dreptul de a acționa în calitate de reprezentanți legali ai copilului (în chestiuni legate de școlarizare, sănătate sau în alte chestiuni prevăzute de dreptul intern).
În cele ce urmează, ca urmare a votului exprimat astăzi de Parlamentul European, guvernele UE se vor pune de acord (în unanimitate) asupra versiunii finale a normelor din Regulament.
Impactul și consecințele semnificative pe care o astfel de reglementare la nivel european o poate aduce asupra societății românești (având în vedere inclusiv faptul că se încearcă o redefinire a noțiunilor de „familie”, „părinte” și „filiație”) reprezintă o preocupare reală atât pentru OCDL (care a comunicat deja autorităților statului opoziția scrisă față de acest Regulament), cât și pentru comunitățile sociale ale căror interese le reprezentăm.
Vom monitoriza demersurile publice ce se vor efectua cu privire la Propunerea de Regulament, urmând să revenim cu noi informații.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Actorul Ioan Isaiu, mort subit la 56 de ani: ”Am fost bou că m-am vaccinat și v-am blocat pe cei care îmi erați prieteni"
EXCLUSIVITATE ActiveNews: Anna Paulina Luna - tânăra republicană care a schimbat cursul României după ce a dezvăluit ”arta” satanistă cu capete de bebeluși de la reședința fostei ambasadoare SUA la București. AVEM IMAGINILE HORROR - FOTO/VIDEO
A CĂZUT Bolojan! VOT ISTORIC! 281 de aleși l-au trimis la Oradea pe ”Ilie Sărăcie” - FILMUL EVENIMENTULUI MEMORABIL
Aventurierul român Cristian Lică a murit în somn într-o cameră de hotel din New York după ce și-a publicat ultima postare din Times Square. Se vaccinase ca să călătorească. Avea 50 de ani și făcea turul lumii - VIDEO
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
”Nu cred că este alt premier mai bun decât Călin Georgescu” - Interviu-bombă cu Virgiliu Gheorghe de după victoria istorică din Parlament: ”Dumnezeu le poate încurca socotelile tuturor societăților și serviciilor secrete din lume”. EXCLUSIV ActiveNews
Recomandările noastre

Lumea Justiției de Ziua Libertății Presei: SFÂRȘITUL UNEI BĂTĂLII JUDICIARE DE 7 ANI – Jurnalistul Victor Roncea a câștigat definitiv procesul cu Gabriel Liiceanu în care omul de afaceri de la Humanitas cerea 50.000 euro. DOCUMENTELE PROCESULUI
DA, CIREȘUL A ÎNFLORIT, așa cum a zis Călin Georgescu - la finalul lui aprilie. Nu vă fie frică, șleahta lui Bolojan-Exterminatorul pică! Moțiunea de cenzură este citită azi, 29 aprilie 2026, în Parlamentul României. Amin!
REȚEAUA care încearcă și azi să sugrume România a fost creată de SOROS și BRUCAN, tăticii lui LIICEANU. Articolele pentru care am fost dat în judecată de lăudătorul lui BOLOJAN. Colegul lui de fondare a GDS a cerut și moartea lui MANIU și a lui CEAUȘESCU
Secțiuni: Eveniment Prima pagină Social Știri
Organizații: Parlamentul European
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)