România ar putea pierde controlul Gurilor Dunării și navigației fluviale. Protest la Galați față de privatizarea Administrației Dunării
Marinarii de pe navele românești acostate în Portul Galați au declanșat săptămâna aceasta un protest spontan după ce au aflat că la Ministerul Transporturilor se desfășoară o ședință la care s-ar discuta printre altele privatizarea Administrației Fluviale a Dunării de Jos (AFDJ) Galați, regia autonomă prin care statul român administrează condițiile de navigație pe Canalul Sulina și pe Dunăre, relatează Ziarul Puterea.
Sirenele navelor aflate în Portul Galați au sunat, miercuri, la fiecare sfert de oră, pe durata unei ședințe care se desfășura la Ministerului Transporturilor și pe a cărei agendă era discutarea situației mai multor regii autonome din subordinea ministerului, printre care ROMATSA și AFDJ Galați, dar și intenția de privatizare a AFDJ, regia prin care statul român administrează navigația pe Canalul Sulina și pe Dunăre.
Faptul că la Ministerul Transporturilor se încearcă despre privatizarea AFDJ Galați a fost anunțat de Ștefan Frunză, vicepreședinte al Federației Sindicale Trans-Conex, a lucrătorilor portuari și președinte al Sindicatului „Farul” de la AFDJ:
„Este o perioadă extrem de importantă, vitală, cel puțin pentru Administrația Fluvială a Dunării de Jos, dar și pentru statul român. Sunt interese ale unor oameni din afara țării, sprijiniți chiar de cei care fac parte din Guvern și din politicul României”.
Se privatizează controlul României asupra Gurilor Dunării?
Privatizarea AFDJ pare o glumă proastă, deoarece prin această privatizare România ar pierde controlul la Gurile Dunării, administrarea navigației la Bara Sulina, pe Canalul Sulina și pe Brațul Sf Gheorghe și Brațul Chilia, pe Dunărea Maritimă și pe Dunărea Fluvială, până la Baziaș.
AFDJ a fost înființată în baza „Convenției cu privire la regimul navigației pe Dunăre”, semnată în august 1948, la Belgrad și este regia prin care statul român asigură condițiile de navigație pe Dunăre și pilotajul pe Canalul Sulina, manevrele de intrare pe Canal și manevrele portuare în toate porturile de pe sectorul Dunării Maritime, de la Sulina la Brăila. Tot AFDJ asigură adâncimile de navigație și semnalizarea navigației pe Dunăre, inclusiv harta electronică a Dunării, un instrument esențial în navigația modernă. Costurile sunt asigurate prin încasarea taxelor de navigație.
Spre exemplu, Canalul Sulina, administrat de AFDJ Galați, este una din principalele căi de navigație internațională din regiune, prin Convenția Internațională fiind stabilite aceleași taxe și tarife ca în cazul Canalului Suez. Navele plătesc taxe de tranzitare a Canalului, în funcție de cantitatea de marfă aflată bord. Sunt stabilite și taxe de pilotaj pentru navigația pe Dunărea Maritimă, de la Sulina la Brăila.
Aceste activități și implicit controlul asupra zonei Gurilor Dunării și a navigației pe Dunăre au și o importanță esențială pentru siguranța națională, de aceea pare o glumă proastă chiar și discutarea eventualității privatizării AFDJ, mai ales în aceste zile, când în dezbaterile despre tratativele de încheiere a războiului din Ucraina se discută și despre intențiile Rusiei de a obține o poziție de control în zona Odesa și la Gurile Dunării.
Analiza completă poate fi citită AICI
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Șoc și groază pe scena Operei Naționale București. Reacția unui spectator care a plecat după primul act: ”Don Giovanni a fost turnat într-un bordel, nu pe o scenă culturală. Grotescul și SATANISMELE au penetrat toate instituțiile culturale românești”
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Camelia Șucu și-a adus o canapea fecală uriașă la MNAR în fața IEI ROMÂNIEI. Fotografia prezentată de criticul de artă Pavel Șușară a adunat zeci de comentarii: "Reprezentarea identitară a poporului român" e cam maro și răsucită
Călin Georgescu, mesaj exploziv în fața Tribunalului București: Nicușor Dan NU va fi primit niciodată la Casa Albă. Tot globul pământesc știe că s-au anulat alegerile în România - ACTUALIZARE: S-a decis fărădelegea!
Stéphane Luçon despre ONG-ul Cenzurii Funky Citizens, condusă de Elena Calistru, "partenera" consilierului lui Nicușor Dan, Radu Burnete – Motivul semnalării: ”Propagandă politică pentru Călin Georgescu”
Panică la München: Europa tremură în fața Americii lui Trump
Recomandările noastre
CINE SUNT OAMENII SATANEI. Se va judeca tot: și responsabilitatea Președintelui de stat și a celor din Parlament! Duminica Înfricoșătoarei Judecăți (a Lăsatului sec de carne). Predica Sf. Ioan Gură de Aur și a Arhim. Hariton de la Petru Vodă - VIDEO
Rubio, portavocea lui Trump la Munchen: Discursul care va zgudui "ordinea mondială" a globaliștilor UE și ONU. ACTUALIZARE - Concluzia lui Adrian Onciu: România trebuie să aleagă nu între SUA și UE, ci între patrioți și globaliștii fără niciun Dumnezeu
Părintele Justin, interviu cu Victor Roncea: De nu ne vom păzi Ortodoxia, ne vom pierde și Neamul. Mă simt dator să apăr sufletele românilor. Ținta este libertatea - urmează dictatura și controlul absolut. Lepădăturile comuniste sunt în continuare sus
CUM SE DISTRUG TINERII - Interviu realizat de Părintele Theologos de la Sfântul Munte Athos cu Virgiliu Gheorghe Vlăescu. Slăbiciunile tinerilor: dependența de ecrane, stimuli, anhedonie - VIDEO
Secțiuni: Dezvăluiri Economie Eveniment Politic Prima pagină Știri
Persoane: Ilie Bolojan Marcel Ciolacu
Locații: Dunăre județul Galați
Subiecte: porturi
Organizații: Guvernul României Uniunea Europeană
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)