România, record rușinos la CEDO. Câți bani a plătit statul român în 2015 pentru abuzurile justiției

România a fost și în 2015 campioana condamnărilor la CEDO și va trebui să plătească multe milioane de euro pentru abuzurile justiției.
Iar lucrurile nu par că se vor schimba curând din moment ce țara noastră este în topul celor mai reclamate la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Și prea puține sunt cazurile în care reclamanților nu li se dă dreptate, informează antena3.ro
În total, anul trecut statul român a plătit despăgubiri de aproape 35 de milioane de lei, ca urmare a proceselor pierdute la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Suma este de peste trei ori mai mare decât cele achitate în anii anteriori.
Potrivit statisticilor CEDO, România se află pe locul al treilea într-un clasament al țărilor Uniunii Europene cu cele mai multe cazuri la Curtea de la Strasbourg. În prezent, circa 3.700 de dosare sunt în curs de soluționare.
Printre cei care au primit bani de la statul român ca urmare a plângerilor depuse la CEDO se numără senatorul Cătălin Voicu, care a reclamat condițiile de detenție dar și omul de afaceri Puiu Popoviciu, care a reclamat modul în care a fost lipsit de libertate.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Show Satanist cu Șoșoacă la Festivalul Holistic din Sibiu: Pe unde te duci, vibrația e joasă. Trebuie unificate toate spiritele indiferent de religie. Șaman Dragoman: Așa cum spunea părintele Necula sufletul e nemuritor. E compus din 7 chackre în 7 culori

Zelenski a cerut 17 milioane de Obuze și 400 de miliarde de Dolari

CATEGORIA: "AM FOST UN DOBITOC”... ASTĂZI, CRISTIAN TUDOR POPESCU

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Jurnalistul profesionist Laurențiu Dan Ionescu: M-am vaccinat și acum am o gâlmă în cap. Nimeni nu știe de unde e și ce e. În pandemie a murit mama, fară să am voie să o țin de mână. Am să vă calc pe cap! REACȚIE: Trebuie trași în țeapă!

Ion Cristoiu a descoperit în Arhiva SRI un nou document epocal privind asasinarea Căpitanului Mișcării Legionare din 29/30 noiembrie 1938, noaptea Sfântului Andrei: ”Avem ordin să-l împușcăm pe Corneliu Codreanu”. FOTO / VIDEO
Recomandările noastre

Cacapitecul CTP îl atacă analfabet pe Eminescu, de mână cu un actor grăbit și pe urmele lui Pleșu, Patapievici și Cărtărescu. Constantin Barbu despre Falsurile lui Eugen Simion, Inchizitorul Ramolit, și Cazul HISTORY, Marcel Iureș, CTP (III)

Adio, NATO! – De ce a mai fost nevoie de Război?

Interviu cu Regele Mihai: „Naționalismul și patriotismul constituie ceva foarte adânc din punct de vedere moral. Tinerii să aplice învățăturile lui Hristos”. 6 ani de la moartea ultimului Rege al României (25 octombrie 1921 - 5 decembrie 2017)

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)