ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


O nouă campanie a prins viață în România ultimelor săptămâni, fiind îmbrățișată de tot mai mulți români. Inițiată de omul de afaceri sucevean Ștefan Mandachi,  campania „România vrea autostrăzi”, care are și un clip video, în care Ștefan Mandachi apare așezat pe o bordură și întreabă „Te-ai săturat?, a culminat cu un protest simbolic, pe 15 martie, când afaceriști, dar și simpli cetățeni erau îndemnați să întrerupă activitatea timp de 15 minute. Jurnalistul Bodgdan Tiberiu Iacob scrie, într-un text publicat de inpolitcs.ro, despre mizele acestei campanii, iscate din senin, de ce la ea aderă foarte mulți români, dar, mai ales, cin pierde și cine cîștigă din poveste. „Întreaga desfășurare a operațiunii relevă profesionalism desăvîrșit: ideea în sine a turnării unui metru simbolic de autostradă, sloganul simplu, dar percutant ”România vrea autostrăzi”, filmări realizate cu drone profesionale, afișe, flyere, bannere, postări pe Youtube, Facebook, leapșa dată unor afaceriști de calibru, îndemnul la greva de 15 minute, un cîntec creat special pentru campanie, haștagul de rigoare #șîeu etc”, scrie jurnalistul, care consideră că, din nou, ”România e terenul unor experimente sociologice de anvergură”.  Potrivit lui Bogdan Tiberiu Iacob, „dacă se menține în parametrii actuali ori ia amploare, campania ”România vrea autostrăzi” poate deveni arma cea mai teribilă anti-PSD fără să uzeze de mesaje violente, de bătăi cu jdarmi, de ”Jos penalii”, de noțiuni precum pușcărie, hoții, corupție etc, fără să o preamărească pe Laura Kovesi ori pe Iohannis”.

Publicăm mai jos  textul integral:

Există cîteva întrebări esențiale în munca de jurnalist: cine, cînd, cum, unde. Cea mai importantă dintre toate, însă, se spune, este ”de ce?”. De ce se apucă un june afacerist anonim să facă valuri imense cu o campanie pro-autostrăzi, deși riscurile personale sunt imense? De ce se alipesc atît de mulți demersului, aproape pe negîndite? Dar, mai ales, cine pierde și cine cîștigă din poveste? Cel puțin deocamdată, marele perdant se anunță a fi PSD, fapt dovedit și de reacțiile cam nervoase ale liderilor. Iar situația s-ar putea agrava vertiginos pentru social-democrați.
Cine este Ștefan Mandachi, cel cu ideea metrului simbolic de autostradă care a pus pe jar sute de mii de români?
Conform relatărilor recente ale presei, e un tînăr întreprinzător care a reușit la o vîrstă fragedă, 33 de ani, să ridice prin muncă proprie un imperiu de afaceri întins în toată țara (restaurante, hoteluri șamd) și care vrea să se extindă pînă în SUA.
Nasc și-n Moldova antreprenori de geniu, cum ar fi scris cronicarul.
Scotocind nițel prin relatările vechi ale presei sucevene, se conturează un portret diferit nițel.
Nițel mai mult, am spune.
La revoluție, mama afaceristului, Jeni Mandachi era șefa Casei de Modă Suceava, versiunea moldavă a Zinei Dumitrescu. Nu vom insista asupra subiectului, cine știe cum stăteau lucrurile cu respectivele case înțelege unde batem.
Din textilistă-modistă, Mandachi intră peste noapte, cînd românii abia se dezmeticeanu după marea schimbare, în afaceri cu haine, produse de patiserie dar, foarte interesant, cu benzină. Un business foarte bănos, dar nu chiar pe puterile oricui.
Nu după mult timp, trece la hoteluri și restaurante. Întrel ele, un hotel mare, spre exemplu, a cărui construcție demarează în Suceava fără niciun fel de autorizații, încălcînd inclusiv normele care interziceau un anumit număr de etaje în zonă. Ulterior, autorizațiile se obțin de la consiliul local unde era membru chiar Jeni Mandachi, aleasă la pachet cu primarul PSD Marian Ionescu. Cel condamnat după respectivul mandat la închisoare, pentru corupție.
Cei doi fii ai familiei pesediste Mandachi, Ștefan și Andrei, au studiat avocatura, ultimul devenind celebru în regiune după salvarea de la închisoare a unora dintre cei mai sîngeroși interlopi suceveni. Apetența pentru mediul respectiv pare a fi dovedit și de lansarea lui Andrei, cu ani în urmă, în domeniul manelelor, înregistrînd duete cu Liviu Guță generos difuzate de Taraf TV și alte canale de profil.
Ștefan a abandonat avocatura, preluînd imperiul familiei, mai ales că mama sa a decedat anul trecut.
Cam atît despre afacerile lui Mandachi, puse pe roate de părinți.
Tocmai intențiile sale de dezvoltare a businessului face mai interesant demersul cu autostrada, pentru că e foarte riscant să sfidezi un regim care îți poate trimite pe cap controale la greu și-ți poate închide restaurante pentru un amărît de gîndac găsit în bucătărie.
Mult mai probabil e că tînărul Mandachi nu e chiar singur, mai ales că profilul lui seamnă teribil cu al altor lideri politico-civici lansați în ultima vreme, de la Sebastian Burduja la Andrei Caramitru. Odrasla talentată dar, mai ales, tare-n tată! Și împinsă din spate de rețele întregi, cel mai adesea nevăzute.
În plus, întreaga desfășurare a operațiunii relevă profesionalism desăvîrșit: ideea în sine a turnării unui metru simbolic de autostradă, sloganul simplu, dar percutant ”România vrea autostrăzi”, filmări realizate cu drone profesionale, afișe, flyere, bannere, postări pe Youtube, Facebook, leapșa dată unor afaceriști de calibru, îndemnul la greva de 15 minute, un cîntec creat special pentru campanie, haștagul de rigoare #șîeu etc.
Nicio legătură cu România, garantat, cum nu a avut legătură, aproape cert, nici ideea imensului steag românesc din Piața Victoriei format din luminițele telefoanelor. De altfel, povestea seamănă izbitor cu scenariile devoalate de celebrul film Wag the dog, (vezi fabricarea mitului soldatului Shoe) de acum niște ani, care ne arăta cum se lucrează campanii de imagine ca la carte.
Din nou, România e terenul unor experimente sociologice de anvergură.
Dincolo de asta, un alt punct forte al inițiativei e că nu e îndreptată aparent împotriva unui partid anume, ori a unui lider politic. De lipsa autostrăzilor se fac vinovate toate regimurile politice post-decembriste, de la dreapta la stînga. În consecință, ei i s-ar putea ralia politicieni și alegători de toate culorile, chiar și nostalgici ceaușiști deranjați că în capitalism am făcut mai puțini kilometri decît în comunism.
Nu arătăm cu degetul pe nimeni, doar cerem să se facă ceva, pare a fi mesajul subliminal.
Pentru că așa nu se mai poate.
Nu e de mirare că acțiunii i s-au alipit prompt și din mers nu doar cetățeni de rînd și companii mici și mari, primari, sindicate, patronate, spitale, companii aeriene, ambasade străine, bănci, posturi TV, ziare și reviste de orientări antagoniste, camere de comerț, partide și lideri din opoziție, dar și ALDE, care e la putere, plus afaceriști precum Dan Voiculescu, ori președintele Klaus Iohannis. O polarizare mai rar întîlnită.
Un singur partid pare îngîndurat, totuși. PSD. Și asta pentru că, deși nu e harponat în mod direct pînă acum, a început să înțeleagă că asta urmează.
Poate o fi România în criză de autostrăzi peste tot, dar subiectul momentului e autostrada Moldova.
Ceea ce se înfierează acum la modul general poate deveni punctual în perioada rămasă pînă la europarlamentare. Iar PSD e deja supus unui tir vehement de acuzații, inclusiv din partea comisarului european Corina Crețu, că nu face de vreo trei ani nici măcar efortul de a pune mîna pe banii dedicați de UE construirii autostrăzii din Moldova.
Că partidul simte pericolul o dovedește atît precipitarea anunțului ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, privind lansarea lucrărilor la respectiva autostradă fix în ziua protestului de un sfert de oră, în realitate fiind vorba doar de varianta ocolitoare a Bacăului.
Și o dovedește reacția ironic-nervoasă a lui Liviu Dragnea la adresa campaniei lui Mandachi.
De ce se tem PSD și Dragnea?
De singurul element care le poate afecta o victorie zdrobitoare la alegerile europene, așa cum se conturează ea din sondajele de sertar și din analizele sociologice interne ale partidelor.
Anume de creșterea prezenței la vot.
La 27-30%, cît se estimează în acest moment, va conta mobilizarea activelor de partid, iar aici PSD e maestru. La o prezență slabă, PSD – și doar PSD – cîștigă fără drept de apel.
Pînă acum, electoratul liberal, începînd cu aleșii locali, nu ar avea motive de mobilizare, ba dimpotrivă, mai ales ținînd cont de cum s-a făcut lista de candidați.
USR, PLUS, PMP, Pro România sau chiar ALDE nu au structuri teritoriale suficient de numeroase și de solide pentru a reuși mobilizarea electoratului să iasă la vot.
Un eveniment precum campania ”România vrea autostrăzi” ar avea, însă, această oportunitate.
Mai ales că – foarte important – deși după autostrăzi tînjește toată lumea, în principiu, nu toată lumea o face în același grad, totuși.
Pensionarii votanți ai PSD ori electoratul rural e ceva mai puțin interesat decît segmentul dinamic din zona businessului, mare sau mic, decît segmentul tînăr și mobil al populației, adică exact acele categorii care nu prea mai ies la vot din dezamăgire.
Dacă se menține în parametrii actuali ori ia amploare, campania ”România vrea autostrăzi” poate deveni arma cea mai teribilă anti-PSD fără să uzeze de mesaje violente, de bătăi cu jdarmi, de ”Jos penalii”, de noțiuni precum pușcărie, hoții, corupție etc, fără să o preamărească pe Laura Kovesi ori pe Iohannis. Fără mesaje naționaliste, extremiste, xenofobe, iredentiste, eurosceptice, ba nici chiar Soros nu are cum să intre în malaxor pe asemenea temă.
O campanie pro și nu o campanie contra, exact ce lipsește de prea multă vreme la noi!
Deci cu atît mai eficientă.
Nici nu e de mirare că presa străină se grăbește să o salute cu entuziasm. Slaba prezență la euroalegeri se preconizează la nivelul întregii UE, nu doar al României, deci șansa unei mobilizări electorale trebuie neapărat susținută și popularizată ca exemplu.
Pînă la această oră, PSD nu dă semne că ar avea un antidot. Dacă nu-l găsește, lucrurile se complică pentru Dragnea & comp. (Bogdan Tiberiu Iacob)