Românii au cei mai mulți copii din spațiul intra-comunitar care cresc în altă țară decât cea de origine

Aproximativ 6,9 milioane de copii din Uniunea Europeană trăiesc în altă țară decât cea a cărei cetățenie o dețin. România se află în fruntea listei țărilor de origine a persoanelor sub 20 de ani care locuiesc în alte state ale U.E., potrivit unei analize publicate de portalul Deutsche Welle, citatw de pagina G4Media.ro.
Un studiu recent al Centrului de cunoștințe pentru migrație și demografie al Comisiei Europene arată câți copii imigranți locuiesc în Uniunea Europeană și din ce țări provin aceștia. Autorii studiului estimează că în jur de 7% dintre copiii care trăiesc în statele membre U.E. au cetățenia unei alte țări. Două treimi dintre aceștia s-au mutat într-un stat membru U.E. dintr-un „stat terț”, din afara Uniunii, în timp ce o treime sunt cetățeni ai unei țări europene, trăitori în alt stat membru U.E.
Astfel, în perioada 2014-2018, numărul imigranților cu vârste sub 20 de ani a crescut (2018 fiind anul cel mai recent din care există date concrete cu privire la aceste evoluții), dar nu atât de mult cum ar fi fost de așteptat în urma crizei refugiaților din 2015. Una dintre concluziile studiului este că migrația intra-comunitară a crescut de două ori mai mult decât migrația cetățenilor din state terțe înspre Uniunea Europeană, iar asta în ciuda crizei refugiaților.
Aproximativ 600.000 de copii și tineri români sub 20 de ani trăiesc în alt stat membru U.E. – numărul cel mai ridicat din întregul spațiu comunitar, raportat la anul 2018. Pe locul doi, însă la o distanță considerabilă, se află Polonia, cu aproximativ 240.000 de tineri, urmată de Bulgaria, Italia, Franța și Germania.
Germania este și țara care găzduiește cei mai mulți imigranți sub 20 de ani din afara U.E. Cererile de azil au furnizat datele cele mai exacte care stau la baza studiului citat, deoarece țările care primesc refugiați sunt obligate să raporteze vârsta solicitanților de azil agenției U.E. de statistică Eurostat.
În contextul crizei refugiaților, cele mai multe cereri de azil au fost înregistrate în 2016, însă multe dintre acestea e posibil să fi fost înaintate de către persoane care au ajuns în U.E. în ultima parte a anului 2015. Aproximativ 400.000 de cereri de azil proveneau, în 2016, de la persoane cu vârsta sub 18 ani. Numărul a scăzut la 185.000 în 2018, iar estimările pentru 2019 confirmă tendința descendentă.
În perioada 2015 - 2017, 60% dintre cererile de azil erau înaintate de refugiați din 3 zone de conflict: Afganistan, Siria și Irak. Alte 15% dintre cereri proveneau de la cetățeni din Balcani și Europa de Est.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

SRS: Nicușor Dan turnător la Securitate cu acte! Sorin Roșca Stănescu publică documentele. NOTE INFORMATIVE de POLIȚIE POLITICĂ

AL PATRULEA DECES SUBIT LA SPITALUL SF. SPIRIDON DIN IASI. După trei medici a picat și un brancardier

Care sancțiuni? Rubla rusească a ajuns cea mai performantă monedă din lume, depășind dolarul, coroana suedeză, francul elvețian și aurul
Recomandările noastre

CNA nu a văzut INCITAREA LA CRIMĂ a candidatului PNL-UDMR-PSD Crin Antonescu de pe toate ecranele patriei iar BEC cenzurează un clip contra introducerii homosexualismului la grădiniță. ȚARA LUI FUNDU'N SUS. CÂT ÎI MAI LĂSĂM?

Senatorul Virgiliu George Vlăescu acuză: ”Ambasadorii din SUA și Israel trădează România, iar partidele de la putere sunt complice la subminarea democrației”. Antisemitimul inventat, folosit ca o ”o bâtă electorală” de aplaudacii lui Crin Antonescu

Politicieni care altădată ar fi fost jupuiți de vii în piața publică. ”Ce faci, fă, Românie? Aveai chef de niște inundații?”

ActiveNews a câștigat procesul cu MAE pentru adevărul despre Canalul Bâstroe. Ucraina a atentat la Delta Dunării și securitatea României cu sprijin de la București. Urmează să executăm MAE pentru divulgarea Notei Verbale de aprobare. SENTINȚĂ DEFINITIVĂ
Secțiuni: Români în lume Știri
Locații: Uniunea Europeană
Subiecte: Criza refugiați Imigranti Europa
Organizații: EUROSTAT
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)