ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Pentru prima dată de la evenimentul istoric al sfințirii veșmântului său iconografic, Catedrala Națională și‑a sărbătorit patronul spiritual, pe Sfântul Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României, scrie diac. Emilian Apostolescu în ziarul Lumina:
 
Sfânta Liturghie de hram a fost săvârșită de trei ierarhi, membri ai Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, înconjurați de un sobor impresionant de preoți și diaconi. La finalul slujbei, Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit un bogat cuvânt de învățătură.

În ziua sărbătorii ocrotitorului spiritual al românilor și al lăcașului‑simbol al Ortodoxiei românești, duminică, 30 noiembrie 2025, credincioși din Capitală și din alte zone ale țării și‑au îndreptat pașii spre Catedrala Națională pentru a se ruga împreună și a‑I mulțumi lui Dumnezeu pentru lumina Evangheliei pe care Sfântul Apostol Andrei a adus‑o pe teritoriul țării noastre. Lăcașul de închinare de pe Dealul Arsenalului a devenit rapid neîncăpător, în pofida dimensiunilor sale extraordinare, pentru miile de oameni reuniți în rugăciune. Atmosfera duhovnicească a primului hram sărbătorit în Catedrala înveșmântată în pictura în mozaic, recent sfințită de Patriarhul Ecumenic Bartolomeu și de Părintele Patriarh Daniel, a fost una deosebită.

Programul liturgic al hramului Catedralei Naționale a debutat în dimineața zilei de 30 noiembrie cu slujba Miezonopticii și cea a Utreniei, săvârșite după ce racla ce adăpostește două fragmente din cinstitele moaște ale Sfântului Apostol Andrei a fost scoasă și așezată, pentru închinarea credincioșilor, în pridvorul deschis al Catedralei Naționale, unde se află icoana în mozaic a sfântului său ocrotitor. Cinstitul odor a rămas spre închinare până în seara zilei sale de prăznuire.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită de Preasfințitul Părinte Varlaam Ploieșteanul, Episcop‑vicar patriarhal, împreună cu Preasfințitul Părinte Paisie Sinaitul, Episcop‑vicar patriarhal, și cu Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, alături de care s‑a rugat un sobor numeros de preoți și diaconi format preponderent din ostenitori ai Administrației Patriarhale și ai Administrației eparhiale a Arhiepiscopiei Bucureștilor. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Corala „Nicolae Lungu” a Patriarhiei Române.

După încheierea Dumnezeieștii Liturghii, cuvântul de învățătură intitulat „Sărbătoarea Sfântului Apostol Andrei, cel întâi chemat, Ocrotitorul României și al Catedralei Naționale, este confirmarea credinței apostolice a poporului român”, a fost rostit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, conchide ziarul Lumina, care publică și o Galerie Foto impresionantă
Titlu: Eduard Dumitrache