Românii iubitori de credință au umplut până la refuz sala mare a Casei de Cultură din Constanța la Concertul de colinde al Arhiepiscopiei Tomisului, cu prezența lui Dan Puric, Adrian Naidin și a Pr. Florian Popa - VIDEO
De Ziua Cinstirii Sfântului Apostol Andrei,
Ocrotitorul României și cel dintâi chemat dintre apostoli, care a adus
cuvântul Evangheliei pe pământul Dobrogei de astăzi, după slujba impresionantă, cu ierarhi din străinătate, susținută de IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, la mănăstirea „Peștera Sfântului Apostol Andrei”, de la ora 17.00, acesta asista la Concertul tradițional de colinde
„Sunt creștin, deci sunt liber!” închinat Sfântului Andrei, Apostolul
neamului românesc.
Evenimentul cultural este organizat de către Arhiepiscopia Tomisului și are loc pe scena Casei de Cultură din Constanța, unde publicul a umplut sala până la refuz - FOTO.
Concertul este susținut de către
Corala bărbătească ortodoxă „Armonia”, iar invitați speciali sunt interpretul
Adrian Naidin, părintele Florian Popa și Dan Puric.
VIDEO ÎN DIRECT AICI:
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
Demență totală. Guvernul scoate din piață toate soiurile de legume, fructe și cereale românești
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Biserica Cultură Eveniment Prima pagină Știri
Persoane: Dan Puric IPS Teodosie Marin Naidim
Locații: Constanţa
Subiecte: Apostolul Românilor
Organizații: Arhiepiscopia Tomisului
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)