ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Deși sunt cei mai oprimați dintre românii rupți de Țara-Mamă prin invazia sovietică din Al Doilea Război Mondial, bucovinenii rămași în Ucraina, laolaltă cu basarabenii și maramureșenii din teritoriile române înglobate de Ucraina, sunt prea lesne trecuți cu vederea de Departamentul pentru Românii de Pretutindeni, condus de URS-PLUSista Oana Ursache. În chiar ziua în care se marchează o tristă aniversare, a semnării tratatului trădător cu Ucraina - țară care nici nu-l respectă, desființând școlile cu predare în limba română și supunându-i deznaționalizării pe românii bucovineni și basarabeni -, apare trista știre că Mesagerul Bucovinean, o revistă de limba română din Bucovina de Nord, nu a primit finanțare de la București. Acesta nu este singurul proiect solicitat de românii din Ucraina departamentului de la București care ar trebui să le finanțeze dăinuirea culturală într-un mediu slav, total ostil minorității române și altor minorități.

Mâhnit că Departamentul pentru Românii de Pretutindeni nu a acordat finanțare „Mesagerului Bucovinean”, un ziar românesc care apare de aproape 20 de ani în regiunea Cernăuți, fostul redactor-șef al publicației, scriitorul Ștefan Hostiuc, i-a adresat o scrisoare Oanei Ursache, pe care o preluăm integral de la Podul.ro:  
 
„Scrisoare deschisă 

Stimată doamnă Secretar de stat Oana Ursache,

Onorată Comisie DRP de evaluare a proiectelor pe anul 2021

Am aflat de curând că proiectul nostru, „Editarea revistei «Mesager bucovinean», cu public țintă Comunitatea românească din Ucraina”, care timp de 6 ani a obținut finanțare nerambursabilă de la DRP/MRP, fără observații critice, fiind considerat util comunității căreia i se adresează, acum nu mai e la nivelul exigențelor onoratei Comisii de Evaluare. Prin aceasta înțelegem că mesajul transmis de revistă în perioada recentă către cititorii săi nu mai este pe placul finanțatorului și că, deranjând Kievul prin demascarea scopului final al politicilor educaționale, lingvistice, identitare ucrainene față de comunitatea românească din Ucraina, revista deranjează, mai nou, și Bucureștiul. 

Anul trecut, prin editorialul din „Historia” al domnului Remus Georgescu, ni s-a arătat cu degetul, anul acesta, cu vărguța. Se vede că aceasta am meritat. Prin hotărârea dumneavoastră, Comunitatea românească din nordul Bucovinei rămâne fără încă o publicație periodică, unică în sensul grupării materialelor în ediții tematice pe probleme de stringentă actualitate pentru românii din Ucraina, dar și noi rămânem cu ceva mai mult timp liber pentru celelalte proiecte mereu amânate. De aceea, vă trimitem acest

CUVÂNT DE MULȚUMIRE, ÎN LOC DE CONTESTAȚIE

prin care redactorul-șef al publicației căzute în dizgrația Domniilor Voastre a răspuns la primirea Marelui Premiu Bucovina al Societății Scriitorilor Bucovineni (Suceava) pentru activitatea desfășurată în vedere promovării spiritualității bucovinene în paginile revistei „Mesager bucovinean”, eveniment care a avut loc la 27 noiembrie 2020.

Marele Premiu e, pentru mine, o mare surpriză. Sincer, nu mă așteptam să mi se facă o asemenea onoare pentru activitatea mea mai curând publicistică, decât literară. Aici, la Cernăuți, dacă faci publicistică, aproape că nu-ți rămâne timp pentru literatură. Așa mi-am întârziat toate proiectele literare. Asta îmi creează o stare de nemulțumire care a devenit cronică.

Ceea ce mă liniștește un pic, făcându-mă să nu fiu chiar atât de speriat de această înaltă prețuire, de care parcă nu am dreptul să mă bucur prea tare ca o încununare a succeselor mele literare, ci mai curând ca un avans pentru viitoarele cărți de beletristică și analiză literară, e că publicistica, ce mă ține captiv de câțiva ani buni, e un exercițiu cultural. Iar unei reviste de cultură, literatura nu-i este deloc străină. Doar având această convingere m-am decis să scot la Cernăuți, după ce „Septentrion literar”, revista pe care o scoteam împreună cu poetul Ilie T. Zegrea luase o pauză, o revistă cu profil mai larg, pentru bucovinenii de pretutindeni, cu public țintă Comunitatea românească din Ucraina, pe care am numit-o „Mesager bucovinean”. 

Publicația exista, dar într-o altă formulă, reflectând mai mult viața Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, sub auspiciile căreia apare și în prezent. Dacă ar fi mers proiectul „Septentrion literar” poate că „Mesagerul…” nostru ar fi rămas o pasăre de colivie. Dar de câțiva ani revista „Septentrion literar” nu mai apare. Nu apare pentru că, practic, nu mai are cine să o facă. Cernăuțiul a cam rămas fără scriitori români. Generația veche dispare ușor, ușor. Uite că ne-a părăsit de curând poetul Mircea Lutic. Generația mai nouă, care n-ar trebui să fie chiar atât de nouă, s-a lăsat absorbită de publicistică, de jurnalism, și cei câțiva reprezentanți ai ei care ar putea să producă literatură, produc știri, reportaje, relatări, necesare și ele, chiar mai necesare, pe termen scurt, decât beletristica, dar, pe termen lung, prea puțin relevante. Toate acestea sunt simple efemeride pentru care un scriitor își sacrifică activitatea literară. Cărțile lui vor rămâne nescrise, și cărțile nescrise sunt goluri în cultura unui popor, iar cum e cazul nostru, la Cernăuți, al unei comunități istorice.

Totodată, politicile educaționale și lingvistice de ultimă oră ale Kievului bat atât de departe și de desființător în identitatea națională a românilor, atât de cuminți și loiali – dintotdeauna loiali! – și statului austriac, și statului sovietic, și statului ucrainean, și dintotdeauna răsplătiți ba cu interdicții în folosirea de simboluri naționale, ba cu înlocuirea denumirii firești a limbii materne, ba cu scoaterea acesteia din sistemul de educație, ba chiar cu smulgerea literelor de aur de pe frontispiciul Catedralei din Cernăuți numai pentru că ridicau slavă Mântuitorului în limba română, limba ctitorilor acestui sfânt lăcaș, toate aceste nedreptăți ce ni se fac nu la întâmplare, ci, spre regretul nostru, al tuturor, sunt pritocite de întregi instituții, zdruncină atât de puternic stâlpii existenței noastre pe acest pământ, încât a te face a nu le observa și a-ți vedea de treabă cu scrisul, cu poezia, lăsându-le altora în seamă datoria de a le dezvălui sensul, de a le arăta scopul și dedesubturile, nu e cinstit și nici nu e cea mai fericită soluție pentru un scriitor.

Apoi, revista noastră este ereditar legată de Societatea Scriitorilor Bucovineni, pentru că e organul de presă al Societății pentru Cultura și Literatura Română în Bucovina, a cărei secție a fost, în urmă cu opt decenii, și Societatea Scriitorilor Bucovineni. Ea, de fapt, duce mesajul celor două societăți, acum oarecum distincte, către românii de dincolo care, în ciuda liberalizării trecerilor frontierei dintre cele două state, sunt parcă din ce în ce mai separați, mai înstrăinați, mai uitați.

Am primit vestea primirii premiului în momentul pregătirii pentru tipar a ediției speciale a „Mesagerului bucovinean” dedicată Centenarului Paul Celan, poetul cel mai important pe care l-a dat capitala Bucovinei în secolul XX. El este produsul multiculturalismului care încă mai exista în Cernăuți pe timpul lui Celan, pe timpul formării lui ca poet. Noi trăim acum cu nostalgia multiculturalismului de altădată, acelui multiculturalism real, nu a celui clamat retoric de propagandiștii de astăzi ori de câte ori au ocazia de a se lăuda occidentalilor, vorbind de la tribuna unor evenimente ca acela din anul acesta, circumscris împlinirii a o sută de ani de la nașterea poetului. Or, e o mare diferență între Cernăuțiul multicultural care a lansat un mare poet german de etnie evreiască într-un stat național care nu era nici german, nici evreu, și Cernăuțiul „multicultural” din zilele noastre, în care un poet aloglot de mare calibru nu se mai poate produce în niciun fel. Cealaltă epocă, apusă în urmă cu 80 de ani, înfierată mereu de istoricii ucraineni pentru „genocid lingvistic”, a produs un poet genial, de altă limbă decât cea a națiunii titulare, în timp ce astălaltă epocă, lăudată la tot pasul pentru „extraordinara” deschidere către valorile democrației europene, se mulțumește doar să celebreze centenarul unui asemenea poet de altă limbă fără să creeze premisele formării altuia de același calibru pentru viitorime. 

Cei care se mândresc de la tribună cu un asemenea înaintaș, pentru care n-au făcut practic nimic, uită să spună că, pe lângă geniul pe care i-l dă natura, un poet de talia lui Celan mai are nevoie, pentru a se realiza, și de un mediu multicultural autentic, sănătos, nu de unul perimat, fardat, viciat prin politici inadecvate și mumifiat propagandistic spre a fi scos în față de zile mari în discursuri fariseice rostite cu aplomb de inși semiculți, buricați pe podiumuri improvizate în piețe publice. Un mediu multicultural sănătos, întemeiat pe plurilingvism și multietnicitate, se formează nu prin legi orientate către îngrădirea dezvoltării culturale a minorităților, ci tocmai invers, printr-o adevărată deschidere către valorile democratice europene, deschidere care să demonstreze respect și sprijin din partea statului față de celelalte etnosuri în dezvoltarea nestingherită a culturii lor.

Faptul de a putea spune lucrul acesta într-o revistă de cultură mă face să cred că „devierea” mea dinspre literatură către publicistică nu e chiar o „dezertare” din tabăra scriitorilor și că numai în acest sens pot să-mi explic faptul că onoratul juriu s-a oprit asupra umilei mele persoane în a alege laureatul acestui prestigios premiu, nedreptățind poate alți candidați mai vrednici, premiu pentru care țin să-i mulțumesc pe această cale.

Cu acest cuvânt de mulțumire, îmi închei activitatea mea de redactor-șef al „Mesagerului bucovinean”, revistă cu public țintă Comunitatea istorică românească din Ucraina. Dacă aceasta a fost răsplata pentru că n-am fost cuminți, noi nu ne supărăm și cu plecăciune sărutăm mâna Patriei-mame, care știe să miluiască, dar și să arate vărguța celor neascultători.

Cu deosebit respect,

al Dumneavoastră

ȘTEFAN HOSTIUC,

membru al Uniunii Scriitorilor din România,

fost redactor-șef al fostei reviste „Mesager bucovinean”,

cu public țintă Comunitatea istorică românească din Ucraina”.

Acesta nu este singurul proiect al românilor din Ucraina căruia i s-a respins finanțarea de către departamentul special creat la București ca să le apere interesele. Dacă intrați pe pagina web a Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, veți găsi o listă cu proiectele aprobate, dar și cu cele care nu au primit nici un ban de la statul român. Iată ce alte proiecte culturale românești din Ucraina au mai fost respinse:
 
  1. Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Restaurare anexă gospodărească - patrimoniu maramureșan în comunitățile românești din dreapta Tisei valorificat în „Muzeul de Istorie și Etnografie al Românilor din Transcarpatia” - Apșa de Jos, Ucraina” și nici pentru proiectul „Amprente ale statelor vecine la noi acasă”.

  1. Uniunea Regională din Transcarpatia „Dacia” NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Uniunea Regională din Transcarpatia „Dacia” - 20 de ani de activitate în comunitățile românești din Transcarpatia, Ucraina”.

  1. Asociația Tinerilor Români din Transcarpatia NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Dotarea unui cabinet de limba și literatura română” și nici pentru proiectul „Școala pentru toți: Predarea limbii și literaturii române printr-un program interactiv”.

  1. Societatea pentru cultura română „Grigore Nandriș” NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Construcția unui monument istoric ce se va ridica în memoria românilor uciși sau deportați în perioada ocupației sovietice”.

  1. Comunitatea religioasă a parohiei „Înălțarea Domnului” din Cernăuți NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Pictura interioară a Bisericii „Înălțarea Domnului” din Cernăuți”.

  1. Societatea muzicienilor români din Ucraina „Armonia” NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Dotarea Societății „Armonia” și Palatului Național al Românilor cu echipament audio pentru concerte, manifestări, repetiții”.

  1. Organizația nonguvernamentală Centrul Cultural Român „Eudoxiu Hurmuzachi” din Cernăuți, Ucraina NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Inaugurarea colecției „Scriitori bucovineni”: editarea și tipărirea volumului de memorialistică „Sfârșit și început de lume într-un Ducat habsburgic. Bucovina. Amintiri, locuri, oameni, întâmplări” de Ovid Țopa și a volumului de interviuri „Dialoguri septentrionale” de Ștefan Hostiuc.

  1. Alianța societăților național-culturale ale românilor din Ucraina NU A PRIMIT fonduri pentru proiectul „Dotarea cu echipament de birou și video membrii Alianței societăților național-culturale a românilor din Ucraina”.

  1. Centrul Bucovinean Independent de Cercetări Actuale nu a fost considerat eligibil cu proiectul „Sprijin pentru învățământul în limba română în școlile din Ucraina”.

Pe lista de proiecte respinse sau neeligibile se mai află și instituții culturale sau de cult din Republica Moldova, Polonia, Serbia, Albania, Grecia - deci din toate statele dimprejurul României în care există comunități puternice de români, precum și din țări din vestul Europei, unde românii au ajuns prin emigrare. Există și un proiect respins dn Kazahstan, țară în care românii au fost deportați de sovietici (proiectul Cursuri de limbă, istorie, cultură și civilizație română, propus de Societatea Culturală Română „Dacia” din Kazakhstan). Din păcate, nu am văzut nici un proiect depus de românii din Ungaria sau Bulgaria. Putem înțelege lesne de ce.

Pe de altă parte, printre proiectele aprobate se regăsesc 10 inițiative ale românilor din Ucraina, printre care se numără și cea a Trustului Media BucPress, pentru care nu putem decât să ne bucurăm. Lista cu proiecte respinse cuprinde 138 de inițiative ale românilor din afara granițelor țării, în timp ce lista cu proiecte care au primit o cât de mică finanțare de la statul român abia numără 89 de inițiative. Ne putem gândi că, la felul cum guvernarea USR-PLUS-PNL a aruncat cu bani pentru „donații de vaccinuri” și echipamente sanitare pentru statele din jur sau chiar pentru finanțarea „societății civile” și „libertății presei” din Belarus (?), se puteau direcționa fonduri mai ales pentru comunitățile de români de lângă noi care riscă să-și piardă identitatea culturală. Dar unde nu-i voință, nu-i nici putință!