ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!


Nivelul pe alocuri scăzut al apelor Dunării a scos la suprafață părți din ruinele podului Sfântului Împărat Constantin cel Mare, oferind arheologilor bulgari o ocazie rară de a documenta ceea ce consideră a fi drept una dintre cele mai impresionante realizări inginerești ale Imperiului Roman. Din păcate nu am citit nimic din partea arheologilor români pe această temă, așa că suntem obligați să redăm observațiile vecinilor care nici nu existau pe vremea aceea. Articolul continuă după VIDEO:


Valurile de căldură record din Europa, în această vară, au provocat o secetă severă în anumite părți ale continentului, afectând căi navigabile majore precum Dunărea și Rinul, scrie Reuters.

„Pentru arheologi, aceste momente sunt extrem de valoroase, deoarece natura dezvăluie pentru scurt timp un obiect care, în mare parte a timpului, rămâne ascuns sub apele Dunării”, a declarat Pavel Popov, de la Muzeul Regional de Istorie din Plevna.  „Ne oferă o ocazie rară de a-l observa, documenta și studia în mediul său real”.

Podul, construit la ordinul împăratului Constantin cel Mare și inaugurat în anul 328 d.Hr., făcea legătura între orașul antic Ulpia Oescus și cetatea Sucidava din Corabia oltenească. Cu o lungime de peste 2 km, acesta este considerat unul dintre cele mai lungi poduri ale antichității, deși a avut o existență de scurtă durată. Se estimează că a fost distrus în jurul anului 367 d.Hr.

Marțea trecută, o echipă de la muzeul din Plevna a realizat fotografii aeriene și a documentat resturile vizibile ale podului, în apropierea satului Gigen, din nordul Bulgariei.

Cercetătorii au utilizat drone pentru a cartografia și fotografia vestigiile expuse, urmărind traseul fundațiilor vizibile și evaluând starea acestora. Articolul continuă după FOTO:

 
Jurnalista de origine româmă de la Radio Bulgaria Iulia Bahovski a semnalat descoperirea excepțională pe Facebook însoțind postarea sa de mai jos și cu o reconstituire vizuală:
„Te apucă tristețea, pe de o parte, când vezi imagini cu Dunărea secată. Pe de altă parte însă, te uimește ce relicve scoate la suprafață, în diferite țări, relicve pe care altfel nu le-am fi putut vedea.

Așa s-a întâmplat ieri, când echipa Muzeului Istoric Regional din Plevna Регионален исторически музей - гр. Плевен a anunțat pe 5 august 2026, printr-o postare pe Facebook, că a documentat și fotografiat fundațiile Podului lui Constantin cel Mare din vechea cetate romană Ulpia Oescus (astăzi satul Ghighen, în regiunea Plevna).

Vestea mi s-a părut extraordinară. Așa că am căutat mai multe informații despre acest pod și am descoperit că nu vorbim despre orice construcție, ci despre una dintre cele mai spectaculoase realizări inginerești ale Imperiului Roman, care, dragii mei, lega teritoriile actualei Românii și Bulgariei. 

La nord de Dunăre se afla cetatea romană Sucidava, pe teritoriul actualului oraș Corabia, iar la sud, Oescus, așa cum se menționează și în postarea muzeului din Pleven, astăzi satul Ghighen, din regiunea Pleven.

Podul a fost inaugurat la 5 iulie 328, în prezența împăratului Constantin cel Mare, și este atribuit arhitectului roman Theophilus Patricius.

Cu o lungime impresionantă de 2.437 de metri, dintre care 1.137 de metri traversau albia Dunării, o lățime de 5,7 metri și o înălțime de aproximativ 10 metri deasupra apei, era considerat cel mai lung pod antic construit peste un curs de apă și unul dintre cele mai mari proiecte inginerești ale lumii romane. 

Construcția din stâlpi de zidărie și o suprastructură din lemn, făcea parte din strategia lui Constantin cel Mare de consolidare a frontierei nord-dunărene a Imperiului Roman, podul având un rol strategic esențial pentru deplasarea trupelor, dezvoltarea comerțului și legătura dintre cele două maluri ale Dunării. 
 
A rămas în uz mai bine de 40 de ani, unele ipoteze spunând ar fi fost distrus în 355, în timpul unei invazii barbare, altele că suprastructura din lemn a fost arsă de romani pentru a împiedica folosirea ei de către barbari.
 
Oricum ar fi, e impresionant!”

PODUL LUI CONSTANTIN CEL MARE DE LA SUCIDAVA-CELEI ȘI LEGENDARUL DRUM DE PIATRĂ DIN SECOLUL IV

În secolul al IV-lea, politica de întărire a graniței nord-dunărene din Imperiul roman (a Moesiei Prima și a Daciei Ripensis din sudul fluviului) și rațiunile strategice l-au determinat pe împăratul Constantin cel Mare (306-337) să inițieze construirea unui pod transdanubian de piatră și lemn care a fost inaugurat în vara anului 328, chiar în prezența la Dunăre a primului împărat creștin, scrie revista Limba română.org:

„Podul, neobișnuit de lung pentru acea dată (2437,5 m),  a  fost  realizat  între  cetățile Oescus  (Ghighen,  din  Bulgaria) și  Sucidava (Corabia, județul Olt), într-o zonă care, din punct de vedere geografic, prezenta asemănări cu cea din zona Drobetei. Principala asemănare consta în faptul că, în zona Sucidavei, Dunărea curgea pe două brațe; cel principal, sudic, care este navigabil și în present și brațul secundar nordic, din care a rămas așa-zisa gârlă a  Bozahuzului; acesta poate fi admirat de pe ruinele anticei cetăți. În antichitate brațul nordic al fluviului scălda zidurile de sud ale cetății Sucidava.
 
Odată cu construirea acestui important edificiu și din cauza atacurilor goților (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii și cetatea Sucidava, situată la circa 130 m est de portalul nordic al podului.

Din punct de vedere strategic podul lui Constantin cel Mare avea rolul de a uni nu două orășele sau ținuturi, ci o întreagă regiune romană de la nordul Dunării cu inima Imperiului Roman. Importantul drum coborât din Balcani pe valea Iskerului (în Bulgaria) și terminat pe malul drept al Dunării, se lega la capătul său nordic cu marele drum roman ce cobora din Transilvania pe Olt, prin cetatea Romula-Malva, apoi în continuare peste Câmpia romănățeană până la Sucidava.

Podul roman de la Sucidava-Celei a fost înregistrat grafic pentru prima dată de către stolnicul Constantin Cantacuzino, pe cunoscuta hartă redactată la Padova între anii 1694-1699, fără a-i cunoaște vechimea și mărimea, menționând doar că „în acest loc a fost cândva un pod”. De la capătul nordic al podului, în celebra sa lucrare Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, marele cărturar muntean trasa drumul roman ce pornea de la Dunăre spre Valea Oltului, către legendarele curți ale lui Ler-Împărat de la cetatea Antina (Romula-Malva lângă Caracal). Cuvântul Ler este destul de cunoscut și astăzi, întâlnit în străvechile noastre colinde de Anul Nou, provenind, de la Aurelie, Aurelian, după cum presupunea și italianul Luigi Fernando de Marsigli, pasionat cercetător al acestor locuri.

Înaintând în profunzimea legendelor culese de la localnici de către istoricul Nicolae Densușanu despre legendarul drum, potrivit acestora, exista un crai sud-dunărean, Domnul de Rouă, care, trecând podul de aramă la nord de  Dunăre, pleca noaptea, călare, spre curțile lui Ler, împăratul de la cetatea Antina și mergea pe drumul de piatră până sub munte, în Țara Loviștei, la Râmnic, unde avea o ibovnică. Odată, apucându-l zorii zilei, razele soarelui l-au topit, prefăcându-l în râușorul Potopin (astăzi doar o baltă, lângă satul cu același nume care aparține de comuna Dobrosloveni, județul Olt). În alte legende, acest Domn de Rouă se identifica chiar cu un domn al Țării Românești, cu scaunul la cetatea Antina și care mergea în fiecare noapte spre Râmnic la iubita sa. În alte variante, craiul locuia la munte, iar iubita sa locuia la Celei lângă Dunăre. În toate variantele legendare, moartea i-ar fi pricinuit-o iubita, care ar fi ascuns cocoșii ce vesteau apropierea zilei și astfel, acest domn s-ar fi topit odată cu răsăritul soarelui.

Mitul Domnului de Rouă deține și adevăruri istorice, menționate chiar în acest text, pentru că poveștile bătrânilor, devenite azi legende, ascund mici adevăruri izvorâte din străfundul istoriei. În primul rând se poate vorbi de existența podului de aramă identificat cu podul constantinian și denumit astfel după descoperirea, în apele Dunării, în anul 1860, potrivit inginerului Al. Popovici, a unor scoabe de aramă ce fuseseră folosite de fixarea blocurilor de piatră din structura construcției.

În altă ordine de idei, se poate vorbi cu certitudine de existența drumului de piatră roman amenajat odată cu edificarea podului și refacerea cetății în timpul domniei lui Constantin cel Mare, drum care lega Sucidava de cetatea Romula-Malva (Antina) și de acolo urca până în inima Transilvaniei către capitala provinciei. Acest drum pavat cu aceeași piatră din care este construită cetatea Sucidava, se poate observa ușor și astăzi pe drumul de țară care leagă Celeiul de Vârtop (astăzi cartiere ale orașului Corabia, Olt). Locuitorii din zonă îi spun Drumul lui Traian pentru faptul că tot aceeași configurație o avusese și drumul edificat de Traian, între cele două războaie de cucerire a Daciei.

Mai mult, importanța drumului care lega sudul Peninsulei Balcanice cu Dacia este reliefată de descoperirea la Sucidava, în anul 1913 și publicarea în anul 1937 de către reputatul arheolog Dumitru Tudor, a unui milliarum (o bornă antică) pe care scrie: Imp(eratori)[ D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Va(lerio) Con-]/ stant(ino Aug(usto) et]/  C(a)es(ari)b(us) no[stris] (duobus) M(ille) p(assume)I, adică „Stăpânului nostru Flavius Valerius Constantin Augustul și celor doi cezari. O mie de pași”. Din inscripție rezultă faptul că  că „Stăpânul”, împăratul Constantin și cu cezarii, cei doi fii ai săi Constantin al II-lea și Constanțiu al II-lea, au refăcut cale de comunicare, probabil o dată cu construirea podului. De la numele lui Va(ler)ius poate proveni și Ler- Împărat cu legendarele sale curți de la Antina.

Tot așa se face și că nașterea denumirii satului Potopin (din comuna Dobrosloveni-Olt) nu este deloc întâmplătoare, ea provenind de la „topirea” Domnului de Rouă chiar în dreptul așezării de astăzi.

Lăsând deoparte legendele, cert este că podul lui Constantin cel Mare a avut o însemnătate deosebită pentru romanitatea de la Dunărea de Jos. O asemenea construcție stabilă, costisitoare și grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparținând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei și a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică și strategică, marele val Brazda lui Novac. Nu se știe exact până la ce dată a rămas în picioare podul de la Celei. În împrejurări puțin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goților la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. și de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava și Oescus a fost distrus. După alte informații, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării și împotmolirile prin bancurile de gheață. Dar, indiferent de viața lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important după acela de la Drobeta și a îndeplinit un însemnat rol istoric în perioada constantiniană pentru romanitatea nord-dunăreană.”, conchide revista culturală.
 
Motocicletă militară germană din al Doilea Război Mondial, descoperită chiar în fața Parlamentului Ungariei
 
Seceta severă și valurile de căldură extremă au împins debitul Dunării la niveluri minime istorice, unde la Budapesta s-a înregistrat o cotă de doar 23 de centimetri. Această scădere dramatică a nivelului apei a scos la iveală o motocicletă militară germană din al Doilea Război Mondial, perfect conservată în mâl, descoperită chiar în fața Parlamentului Ungariei, relatează Magyar Nemzet.

Personalul Institutului și Muzeului de Istorie Militară a constatat că este vorba despre o motocicletă germană DKW NZ 350-1 conservată în stare perfectă. Datorită straturilor groase de mâl și a lipsei de oxigen, metalul și structura
 motocicletei au fost conservate neobișnuit de bine de-a lungul celor peste 80 de ani petrecuți sub apă.


De asemenea, la Budapesta, părți din fostul pod Franz Joseph au putut fi văzute după mult timp. În aval, la granița dintre Serbia și România, scăderea nivelului apei a scos din nou la lumină zeci de epave ale flotei germane de la Marea Neagră, scufundate intenționat în septembrie 1944. Unele dintre aceste nave blochează și acum canalele navigabile și conțin tone de muniție activă.
 

De asemenea, au ieșit la iveală și resturile unui... mamut! VIDEO: