Valurile de căldură record din Europa, în această vară, au provocat o secetă severă în anumite părți ale continentului, afectând căi navigabile majore precum Dunărea și Rinul, scrie Reuters.

„Pentru arheologi, aceste momente sunt extrem de valoroase, deoarece natura dezvăluie pentru scurt timp un obiect care, în mare parte a timpului, rămâne ascuns sub apele Dunării”, a declarat Pavel Popov, de la Muzeul Regional de Istorie din Plevna.  „Ne oferă o ocazie rară de a-l observa, documenta și studia în mediul său real”.

Marțea trecută, o echipă de la muzeul din Plevna a realizat fotografii aeriene și a documentat resturile vizibile ale podului, în apropierea satului Gigen, din nordul Bulgariei.

Cercetătorii au utilizat drone pentru a cartografia și fotografia vestigiile expuse, urmărind traseul fundațiilor vizibile și evaluând starea acestora. Articolul continuă după FOTO:

 

Jurnalista de origine româmă de la Radio Bulgaria Iulia Bahovski a semnalat descoperirea excepțională pe Facebook însoțind postarea sa de mai jos și cu o reconstituire vizuală:

În secolul al IV-lea, politica de întărire a graniței nord-dunărene din Imperiul roman (a Moesiei Prima și a Daciei Ripensis din sudul fluviului) și rațiunile strategice l-au determinat pe împăratul Constantin cel Mare (306-337) să inițieze construirea unui pod transdanubian de piatră și lemn care a fost inaugurat în vara anului 328, chiar în prezența la Dunăre a primului împărat creștin, scrie revista Limba română.org:

 

Odată cu construirea acestui important edificiu și din cauza atacurilor goților (presupuse de istorici a fi fost prin anul 323), a fost refăcută din temelii și cetatea Sucidava, situată la circa 130 m est de portalul nordic al podului.

Din punct de vedere strategic podul lui Constantin cel Mare avea rolul de a uni nu două orășele sau ținuturi, ci o întreagă regiune romană de la nordul Dunării cu inima Imperiului Roman. Importantul drum coborât din Balcani pe valea Iskerului (în Bulgaria) și terminat pe malul drept al Dunării, se lega la capătul său nordic cu marele drum roman ce cobora din Transilvania pe Olt, prin cetatea Romula-Malva, apoi în continuare peste Câmpia romănățeană până la Sucidava.

Podul roman de la Sucidava-Celei a fost înregistrat grafic pentru prima dată de către stolnicul Constantin Cantacuzino, pe cunoscuta hartă redactată la Padova între anii 1694-1699, fără a-i cunoaște vechimea și mărimea, menționând doar că „în acest loc a fost cândva un pod”. De la capătul nordic al podului, în celebra sa lucrare Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, marele cărturar muntean trasa drumul roman ce pornea de la Dunăre spre Valea Oltului, către legendarele curți ale lui Ler-Împărat de la cetatea Antina (Romula-Malva lângă Caracal). Cuvântul Ler este destul de cunoscut și astăzi, întâlnit în străvechile noastre colinde de Anul Nou, provenind, de la Aurelie, Aurelian, după cum presupunea și italianul Luigi Fernando de Marsigli, pasionat cercetător al acestor locuri.

Înaintând în profunzimea legendelor culese de la localnici de către istoricul Nicolae Densușanu despre legendarul drum, potrivit acestora, exista un crai sud-dunărean, Domnul de Rouă, care, trecând podul de aramă la nord de  Dunăre, pleca noaptea, călare, spre curțile lui Ler, împăratul de la cetatea Antina și mergea pe drumul de piatră până sub munte, în Țara Loviștei, la Râmnic, unde avea o ibovnică. Odată, apucându-l zorii zilei, razele soarelui l-au topit, prefăcându-l în râușorul Potopin (astăzi doar o baltă, lângă satul cu același nume care aparține de comuna Dobrosloveni, județul Olt). În alte legende, acest Domn de Rouă se identifica chiar cu un domn al Țării Românești, cu scaunul la cetatea Antina și care mergea în fiecare noapte spre Râmnic la iubita sa. În alte variante, craiul locuia la munte, iar iubita sa locuia la Celei lângă Dunăre. În toate variantele legendare, moartea i-ar fi pricinuit-o iubita, care ar fi ascuns cocoșii ce vesteau apropierea zilei și astfel, acest domn s-ar fi topit odată cu răsăritul soarelui.

Mitul Domnului de Rouă deține și adevăruri istorice, menționate chiar în acest text, pentru că poveștile bătrânilor, devenite azi legende, ascund mici adevăruri izvorâte din străfundul istoriei. În primul rând se poate vorbi de existența podului de aramă identificat cu podul constantinian și denumit astfel după descoperirea, în apele Dunării, în anul 1860, potrivit inginerului Al. Popovici, a unor scoabe de aramă ce fuseseră folosite de fixarea blocurilor de piatră din structura construcției.

În altă ordine de idei, se poate vorbi cu certitudine de existența drumului de piatră roman amenajat odată cu edificarea podului și refacerea cetății în timpul domniei lui Constantin cel Mare, drum care lega Sucidava de cetatea Romula-Malva (Antina) și de acolo urca până în inima Transilvaniei către capitala provinciei. Acest drum pavat cu aceeași piatră din care este construită cetatea Sucidava, se poate observa ușor și astăzi pe drumul de țară care leagă Celeiul de Vârtop (astăzi cartiere ale orașului Corabia, Olt). Locuitorii din zonă îi spun Drumul lui Traian pentru faptul că tot aceeași configurație o avusese și drumul edificat de Traian, între cele două războaie de cucerire a Daciei.

Mai mult, importanța drumului care lega sudul Peninsulei Balcanice cu Dacia este reliefată de descoperirea la Sucidava, în anul 1913 și publicarea în anul 1937 de către reputatul arheolog Dumitru Tudor, a unui milliarum (o bornă antică) pe care scrie: Imp(eratori)[ D(omino)] n(ostro) [Fl(avio) Va(lerio) Con-]/ stant(ino Aug(usto) et]/  C(a)es(ari)b(us) no[stris] (duobus) M(ille) p(assume)I, adică „Stăpânului nostru Flavius Valerius Constantin Augustul și celor doi cezari. O mie de pași”. Din inscripție rezultă faptul că  că „Stăpânul”, împăratul Constantin și cu cezarii, cei doi fii ai săi Constantin al II-lea și Constanțiu al II-lea, au refăcut cale de comunicare, probabil o dată cu construirea podului. De la numele lui Va(ler)ius poate proveni și Ler- Împărat cu legendarele sale curți de la Antina.

Tot așa se face și că nașterea denumirii satului Potopin (din comuna Dobrosloveni-Olt) nu este deloc întâmplătoare, ea provenind de la „topirea” Domnului de Rouă chiar în dreptul așezării de astăzi.

Lăsând deoparte legendele, cert este că podul lui Constantin cel Mare a avut o însemnătate deosebită pentru romanitatea de la Dunărea de Jos. O asemenea construcție stabilă, costisitoare și grandioasă ca tehnică, nu se putea ridica dacă Imperiul nu stăpânea importante teritorii la nord de fluviu. Din repertoriul urmelor arheologice aparținând veacului al IV-lea, rezultă că întreaga zonă de câmpie a Olteniei și a Munteniei fusese reanexată Imperiului, având ca limită nordică și strategică, marele val Brazda lui Novac. Nu se știe exact până la ce dată a rămas în picioare podul de la Celei. În împrejurări puțin cunoscute, dar legate, se pare, de atacurile goților la sud de Dunăre, care reîncep în anul 364 d.Hr. și de răscoala lui Procopius din anii 365-366, podul dintre Sucidava și Oescus a fost distrus. După alte informații, cauza ruinării ar fi fost revărsările Dunării și împotmolirile prin bancurile de gheață. Dar, indiferent de viața lui scurtă, acest pod rămâne cel mai important după acela de la Drobeta și a îndeplinit un însemnat rol istoric în perioada constantiniană pentru romanitatea nord-dunăreană.”, conchide revista culturală.