Rusia atrage atenția că lumea se află în pragul războiului nuclear: Pierderi pentru toată lumea. Un colaps. Apocalipsa!
Dmitri Medvedev, fost președinte rus și actual vicepreședintele Consiliului de Securitate, a afirmat, într-o declarație dată publicității luni, că furnizarea în continuare de arme Kievului riscă să conducă la o catastrofă nucleară globală, reiterându-și amenințarea nuclear în contextul războiului din Ucraina, informează Reuters, citat de Cotidianul.
Iată ce a declarat Medvedev:
„Desigur, pomparea armelor poate continua… și poate împiedica orice posibilitate de relansare a negocierilor.
Inamicii noștri exact asta fac, nedorind să înțeleagă că obiectivele lor vor duce cu siguranță la un fiasco total.
Pierderi pentru toată lumea. Un colaps. Apocalipsa. Unde uiți pentru secole de viața de dinainte, până când molozul încetează să mai emită radiații”.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

Sau direct în conturile Media Root de la Banca Transilvania:
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Donald Trump Jr. aruncă BOMBA cu napalm pe Sistemul Corupt de la București: ”Tentativa Soros/marxistă de a falsifica rezultatul și de a nega voința oamenilor din România va eșua. Vor pierde și ei știu asta!”. Călin Georgescu a avut dreptate
Călin Georgescu deconspiră OLIGARHII CARE FURĂ ALEGERI și MAFIA INTERNAȚIONALĂ - “SECRETELE ONU”. Av. Reiner Fuellmich: “Curajos luptător pentru libertate, Georgescu ar trebui să fie următorul președinte al României” - VIDEO TRADUS
Colonel (r.) dr. Florin Șinca: ORDIN: NICIUN SUVERANIST PREȘEDINTE !
Recomandările noastre
A APĂRUT! Calendarul Mărturisitorilor 2025, pentru cititorii ActiveNews - Familia Ortodoxă și prietenii lor. Unde îl puteți găsi - FOTO
SOROS ATACĂ SIE. Motivul: Serviciul de Informații Externe NU SUSȚINE narativul anti-Călin Georgescu. BĂTĂLIA Soros-Trump pe pământ românesc e abia la început. Mai sunt 40 DE ZILE
Secțiuni: Externe Prima pagină Știri
Persoane: Dmitri Medvedev
Subiecte: Război nuclear SUA - Rusia
Organizații: Administrația de la Kremlin
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)