Rusia, dată afară din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului. Putin i s-a alăturat lui Muammar al-Gaddafi

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis, joi după-amiază, suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, din cauza actelor de agresiune comise în cursul invaziei militare în Ucraina, transmite CNBC.
Proiectul de rezoluție privind suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului a fost adoptat cu 93 de voturi pentru, 24 împotrivă și 58 de abțineri, conform CNN citat de Cotidianul.
Cel puțin într-un fel, până acum, Rusia lui Vladimir Putin s-a alăturat Libiei lui Muammar al-Gaddafi, comentează revista Foreign Policy.
Proiectul de rezoluție a fost inițiat în contextul acuzațiilor privind încălcări ale drepturilor omului de către Rusia. Consiliul Drepturilor Omului a exprimat „preocupări grave” referitoare la informațiile despre „încălcări grave și sistematice”, despre „abuzuri asupra drepturilor omului” și „încălcări ale dreptului umanitar internațional” comise de Rusia prin invazia militară în Ucraina.
Reprezentantul permanent al Rusiei la ONU, Ghenadi Kuzmin (nu știm ce relație are cu ambasadorul rus de la noi Valeri Kuzmin), le ceruse statelor membre ONU să respingă proiectul de rezoluție. „Nu este nici momentul, nu este nici locul pentru teatru. Acest proiect de rezoluție nu are nicio legătură cu situația reală a drepturilor omului pe teren. Este vorba de o tentativă a Statelor Unite de menținere a poziției dominante și de control total”, a afirmat Ghenadi Kuzmin, citat de CNN.
China a votat împotriva suspendării Rusiei din Consiliul Drepturilor Omului. „O astfel de abordare în Consiliul Drepturilor Omului va crea un precedent periculos, cu efecte grave”, afirmat ambasadorul chinez la ONU, Zhang Jun.
Reacția Kremlinului
Ministerul rus de Externe a calificat drept ”ilegală” suspendarea Rusiei din Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, într-un comunicat difuzat joi – transmite France Presse.
Rusia consideră că această suspendare este „ilegală și motivată politic, cu scopul de a pedepsi în mod ostentativ un stat membru suveran al ONU care duce o politică internă și externă independentă”, citează Cotidianul.
”Din păcate, în condițiile actuale, Consiliul este practic monopolizat de un grup de state care îl folosesc în scopuri oportuniste”, a adăugat ministerul.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Eveniment Externe Prima pagină Știri Ucraina
Persoane: Muammar Gaddafi Vladimir Putin
Subiecte: Război Ucraina
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)