S-a aflat de ce a decedat subit doctorița Gabriela Ștefănescu, de 56 de ani, găsită moartă într-o cameră de hotel din București
Presa de sistem din România s-a dat de ceasul morții titrând cu o extraordinare mirare despre „misterul” morții subite a doctoriței Gabriela Ștefănescu din Iași, în vârstă de 56 de ani, găsită decedată
într-o cameră a hotelului Crowne Plaza din București. Cel puțin 10 publicații au titrat despre „moartea misterioasă” din hotel, fără să pară să ghicească marele mister.
Conform informațiilor presei citate, doctorița a fost descoperită de un coleg care a solicitat recepției să deschidă ușa camerei în care era cazată, după ce nu a mai avut nicio comunicare cu ea. Medicul Gabriela Ștefănescu participa la Simpozionul Național de Boli Intestinale și Inflamatorii desfășurat la același hotel.
Pe 13 septembrie, între orele 18:30 și 18:45, doctorița a susținut o prezentare în cadrul congresului de gastroenterologie, însă ulterior nu a mai răspuns apelurilor colegilor și apropiaților ei. Colegul care a descoperit-o a intrat în cameră pe 14 septembrie și a găsit-o fără semne de violență.
Ziarul de Iași scrie că apropiații doctoriței afirmă că nu suferea de nici o afecțiune cronică și nu știau să fi suferit de vreo boală:
„Și eu mă întreb lucrul ăsta. Însă trebuie să așteptăm raportul celor de la medicină legală. Până una alta, este o moarte subită care urmează să fie investigată de cei de la medicină legală. Cu siguranță, certificatul constatator al decesului și cauzele morții vor fi aflate de la cei de la Medicină Legală și se vor comunica familiei. E prea devreme să vorbim despre asta. E greu de spus, nu avea nicio boală, nu se știa cu nimic, probabil va rămâne o moarte subită. Nu cred că am putea avea surpriza să fi suferit de ceva, era un doctor în plină sănătate. Abia astăzi o eliberează de la Institutul de Medicină Legală și o aduc la Iași. E prea devreme să discutăm”, a declarat a declarat medicul, care a solicitat să rămână anonim..
Trupul Gabrielei Ștefănescu a fost transportat la Institutul de Medicină Legală din București pentru a fi supus unei cercetări amănunțite, iar autoritățile au deschis un dosar pentru a stabili cauzele exacte ale decesului, anunța presa citată.
Surse de la IML au indicat însă faptul că cel mai probabil a fost o tulburare paroxistică de ritm cu stop cardiac. Aceasta se referă la o problemă de ritm cardiac care apare brusc și poate duce la oprirea temporară a bătăilor inimii.
Mister rezolvat. Dumnezeu să o ierte!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect
Niște psihopați degenerați posedați au tăiat cu drujba Troița de pe locul asasinatului lui Corneliu Codreanu și a altor 13 români. Autorii faptei penale s-au ales cu un blestem pe viață care se va transmite din neam în neam - FOTO
Claudia Marcu de la Național a publicat ce se va întâmpla cu barajele încă din luna ianuarie: Guvernul execută, din nou, ordinele Comisiei Europene. Se pregătește demolarea barajelor de pe râuri
VIDEO: Iată Colindele lui Radu Gyr pe care le vrea Fritz interzise! Aparțin chiar părintelui spiritual al Filarmonicii Banatul, Remus Georgescu, Cetățean de Onoare al Timișoarei. Managerul și Directorul artistic al Filarmonicii au băgat capul în pământ
Soluția Casei Regale pentru unirea imediată a Basarabiei cu România
ARAFAT, CAPO DI TUTTI CAPI ÎN STATUL ROMÂN - Prin noua Lege a Apărării Naționale, Poliția se militarizează sub comanda unui civil controversat, fără experiență militară. În caz de asediu, mobilizare sau război, polițiștii vor fi coordonați de șeful DSU
Lovitură de teatru la Vatican: Papa recunoaște Crezul fără Filioque
Recomandările noastre
Nicușor Dan retrimite în Parlament legea pentru "combaterea extremismului" - "Unele articole pot fi interpretate abuziv"
Cum le-a furat Dominic Grinch Crăciunul timișorenilor. Institutul Elie Wiesel decretează: Colindele lui Radu Gyr și Remus Georgescu sunt ”FASCISTE”!
DECLARAȚIA PARLAMENTULUI ROMÂNIEI CĂTRE UCRAINA: Actul final al Conferinței CSCE de la Helsinki prevede posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice. Statul Român către KIEV, 28 noiembrie 1991 - DOCUMENT
O zi mare pentru toți românii - VIDEO ÎN DIRECT: Proclamarea canonizării Sfântului Cuvios Mărturisitor Arsenie Boca de la Prislop la 11 ani de la prima petiție online în acest sens adresată Patriarhiei. Slavă lui Dumnezeu pentru toate!
Secțiuni: Prima pagină Sănătate Știri
Persoane: Dr. Gabriela Ștefănescu
Subiecte: decese vaccinati moarte subită
Organizații: CNCAV Spitalul Clinic Județean de Urgențe „Sf. Spiridon” Spitalul Sfântul Spiridon Iași UMF Iaşi
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (7)