S-a deschis Brânzăria, primul magazin din România din rețeaua de stat
Brânză de calitate adusă direct de la producătorii locali cu atestat și analize la zi. Este oferta primului magazin de stat al Casei de Comerț Agroalimentar Unirea. Brânzăria tradițională și-a deschis, marți, porțile la Sibiu, în prezența ministrului Petre Daea. În curând, astfel de magazine cu legume sau pește vor apărea în toată țara.
Brânză în diferite forme și gusturi, unt, smântână, lapte sau iaurt de capră, dar și nelipsita Telemea de Sibiu sunt principalele produse care vor putea fi găsite în noul magazin din Sibiu dedicat produselor locale, scrie Agrointel.
Magazinul este primul din țară pe care statul, prin intermediul Casei de Comerț Agroalimentar „Unirea”, companie cu capital integral de stat, vrea să le deschidă în fiecare municipiu reședință de județ. La Sibiu este vorba de o magazin în principal cu brânzeturi, având în vedere specificitatea zone, dar nu numai. Aici este expusă și carne de porc din rasele Bazna și Mangalița, dar și vinuri de Apold.
„Să mâncăm produse românești că știm să le facem. Beneficiați de primul magazin în țară, sunteți privilegiați că aveți un magazin la dispoziție, dar să-l aprovizionați așa cum știți mai bine. Noi ne mai întâlnim, dar să nu uitați că voi vă întâlniți cu consumatorii – porniți bine să vă mențineți la acest nivel”, le-a spus ministrul Agriculturii Petre Daea celor care vor aduce marfa în magazinul „Brânzărie”.
„În magazin sunt 30-40 de sortimente de brânzeturi de la șase producători din zonă. Avem și carne de porc Mangalița și vinuri din Sibiu. Spațiul are 55 de metri pătrați și este situat pe Strada Turnului, numărul 19, lângă Piața Cibin", potrivit reprezentanților Ministerului Agriculturii.
Adrian Izvoranu, directorul Casei Române de Comerț Agroalimentar „Unirea”, a spus că scopul acestui magazin este ca și consumatori și mai ales producătorii să fie la curent cu pretențiile consumatorilor. Acesta a spus că „Uniera” și producătorii sunt în prezent în contact direct – după aproximativ 2 săptămâni între cele două părți vor interveni furnizorii, care vor colecta produsele, iar producătorii vor trebui să asigure aceeași calitate. Întrebat cum poate ajunge un producător să vândă în acest magazin, Izvoranu a rsăpuns: „Simplu, făcând o ofertă la un preț corect. Noi cumpărăm marfa, o punem în magazin și o vindem. Orice producător care are marfă bună, marfa e de cumpărat. Pentru chestia asta avem specialiști. Un producător industrial își etalează marfa raportat la un standard industrial, altul de genul acesta, tradiționl, își raportează marfa la un standard impus de Ministerul Agriculturii: și structura, și timpul de garanție diferă (…)”.
Secțiuni: Agricultură Economie
Persoane: Petre Daea
Locații: Sibiu
Subiecte: Magazine de stat Produse românești
Tip conținut: Știri
Pe același subiect

Profesor, despre testele PISA: Nu vor măsura niciodată particularul, specificul, creativitatea sau elanul spiritual și cunoștințele despre limbă și cultură. Sunt creația unor birocrați, cu un mesaj ideologic manifest, rudimentar și fără ocolișuri
Dovezile SIE, MAE și CNSAS confirmă dezvăluirile EVZ. Mihai Șora a fost angajatul Anei Pauker la Paris și a rămas în România după arestarea soției

UPDATE Mesajul MApN după umilința la care a fost supus veteranul Emil Vețeleanu de Ziua Națională: „Un singur cuvânt pentru nea Emil: Respect!”
Unde mai poți găsi Încălțăminte confortabilă din piele produsă în România? (P)

Scandalos: Un renumit medic de urgențe din Cluj a fost condamnat la închisoare pentru că a salvat vieți

Îl mai știți pe chimistul care spunea că gazele lacrimogene modifică ADN-ul uman? PNL l-a numit Director al Spitalului Județean Timișoara, cel mai mare din vestul țării. Angajații au protestat în favoarea managerului demis
Comentarii de pe facebook
Recomandările noastre
Irlandezul Peter Hurley, la Vaslui: Pentru mine, a fi român înseamnă o construcție spirituală, o combinație între limbă, credință, locul (pământul), tradițiile vii și această cămașă albă a jertfei pe care ați purtat-o pe parcursul a sute de ani

Portretul real al lui Iuliu „Tom” Maniu, „spionul patriotic”. Caracterizarea necruțătoare pe care i-a făcut-o Patriarhul Miron Cristea

Istoricul Marius Oprea: De ce mă aflu la Periprava. În chilia părintelui Iustin Pîrvu am învățat că nu trebuie să renunț, pentru că morții așteaptă o cruce la căpătîi și o lumînare aprinsă, pentru a urca în lumea sfinților, oriunde îi găsim

Jurnalistul Silviu Andrei Vlădăreanu, interviu despre situația bisericească din Ucraina: Istoria Bisericii ne învață că tot ce a fost de la oameni și nu de la Dumnezeu s-a risipit

Un studiu teribil despre sexualizarea copiilor din lumea de azi. Esența răului: sexul cu copii a devenit big bussines în America

De Ziua Independenței României, Alianța USR/PLUS și-a lansat „Manifestul pentru Europa”. Documentul susține crearea unei identități europene, migrația controlată și noi instituții suprastatale. Copiii ar urma să învețe despre „Istoria Europei”

To be or not to be

1 Decembrie: Nouă personalități ne oferă 100 de motive pentru care să credem în România!

Generația Unirii, secerată în închisorile comuniste

Prof. Dan Dungaciu: „Identitatea va reconfigura spațiul politic din zona euro-atlantică și nu numai. Să ignori chestiunea identitară în România, în acest moment, mi se pare o iresponsabilitate”

De ce se împușcă adolescenții americani? Răspunsul părintelui Gheorghe Calciu-Dumitreasa
Karl Marx nu s-a născut în Orientul European

Prima oră de război cu Rusia și zilele numărate ale dolarului ca monedă-cheie. ULTIMA PARTE. România și posibilul viitor război: premise, mize și o singură soluție. Pacea

Un moment istoric: trecerea protestelor #rezist de la raportul de drept la raportul de forță

Gregorian Bivolaru confirmă: ”Dacian Cioloș a PRACTICAT yoga în cadrul școlii MISA” (VIDEO)

Roșu și negru

Roșu și alb

Declarația de la Paris.Apel împotriva TIRANIEI birocrate, corecte politic și multicultural imperiale: Europa în care putem crede. Sever Voinescu: Un document ce spune adevăruri mari și periculoase pentru aceste timpuri
Vrei să crești un copil ascultător? Un psiholog american reputat explică: Secretul e în ATITUDINE. Fii concis, expune CLAR și calm ce așteptări ai de la copil și mai ales nu te coborî la nivelul lui

Analiza discursului șefului SRI, Eduard Hellvig, de la Universitatea de Vest din Timișoara. Patria a priori, dar patria cui?

A murit ultimul supraviețuitor al Bătăliei de la Oarba de Mureș. Avea 103 ani și o pensie de 252 de lei. Aureliu Surulescu: Moșu Șomlea a plecat lăsând România pustiită de eroi, pustiită de oameni. A fost îngropat FĂRĂ onoruri militare

Biofizicianul Virgiliu Gheorghe, despre legea vaccinării obligatorii: Dacă va trece, atunci orice altă lege care include ideea de consimțământ prezumat va deveni posibilă: de la eutanasiere la prelevare de organe (VIDEO)

Colțul Anacronic: Wall Street și Revoluția bolșevică. Demonstrația impecabilă a faptului că bancherii internaționali au finanțat Revoluția bolșevică
Ce sunt „fake news”? Despre ce e vorba în scandalul „știrilor false”
Ministrul de Externe se adaugă personalităților care citesc și distribuie știrile ActiveNews. Mulțumim!

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (4)
De ce raportați acest conținut?