S-a închis și ultimul centru de vaccinare anti-COVID din municipiul Brașov. Românii au reușit, prin boicot, să închidă toate cele patru centre de vaccinare din orașul cu o populație de 300 de mii de locuitori

În municipiul Brașov s-a închis și ultimul centru de vaccinare, cel de la Căminul pentru Persoane Vârstnice, informează Bună Ziua Brașov.
Totodată, potrivit comunicatului oficial al Primăriei, și-a încetat activitatea și punctul de vaccinare din Piața Sfatului( care funcționa în weekend-uri).
Centrul de vaccinare de la Căminul pentru Persoane Vârstince a fost cel de-al patrulea centru de vaccinare care a funcționat în Brașov, iar în total, la cele patru centre, și-au desfășurat activitatea 310 persoane- asistenți medicali, medici și registratori.
Amintim centrele de vaccinare care au funcționat în Brașov: centrul din cartierul Tractorul, care s-a închis din prima zi a lunii iulie, centrul de vaccinare de la Sala Sporturilor, închis și el la data de 1 iulie, centrul din incinta Centrului de Afaceri, la fel, închis la 1 iulie și, respectiv, ultimul centru, de la Căminul pentru Persoane Vârstine, închis oficial, la data de 15 august, potrivit primăriei Municipiului Brașov.
Pe același subiect

EXCLUSIV: LISTA CU BANII ÎNCASAȚI DE FIRMELE PRESEI MITUITE DE GUVERN PENTRU A RĂSPÂNDI TEROAREA COVID ÎN ROMÂNIA

PLANUL MERGE ÎNAINTE. Claudia Marcu: Ordin de la Comisia Europeană: Toată populația trebuie vaccinată! DOCUMENT

Tucker Carlson: COVID-ul a fost doar ÎNCEPUTUL. Dictatura Globală se va instaura în acest Weekend

A început Etapa a III-a: Variola Maimuței încununează Marea Resetare și nașterea Omului Nou

Jurnalistul medical care a recomandat acum șase luni Resveratrol, în loc de vaccinul lui Bill Gates pentru pandemia de variolă „prezisă” de miliardar, a murit acum trei luni. Belgia, prima țară care introduce carantina obligatorie pentru variola maimuței

O ARMATĂ de 5000 de militari păzește elitele globaliste ale lui Klaus Schwab, care resetează lumea la Davos. Zelenski i-a luat locul lui Putin: EL deschide reuniunea anuală a Forumului Economic Mondial
Recomandările noastre
Persoane: Alexandru Rafila Florin Cîțu Raed Arafat
Locații: Braşov
Subiecte: campania de vaccinare Covid-19
Organizații: DSP
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (2)