S-a stins din viață Dan Andrei Aldea, fostul lider al trupei Sfinx

Muzicianul Dan Andrei Aldea a murit, a anunțat, pe pagina sa de Facebook, cantautorul Nicu Alifantis, transmite Agerpres.
„Ne-a părăsit marele muzician Dan Andrei Aldea! Drum lin către stele, Om Bun!”, a scris, duminică, Nicu Alifantis.
Născut la 9 martie 1950, la București, Dan Andrei Aldea a fost solist, compozitor, aranjor și poliinstrumentist, cântând la chitară, vioară, claviaturi, blockflöte, muzicuță, chitară bas.
Lider al formației Sfinx în anii '70, Aldea s-a stabilit din 1981 în străinătate, mai întâi în Belgia, apoi în Germania, unde a activat ca muzician în studiou de înregistrări.
A scris muzică pentru scenă - spectacolele „Suferințele tânărului W” de Goethe, „Elisabeta I”, „A douăsprezecea noapte” de Shakespeare, dar și coloana sonoră pentru filmul „Nunta de piatră”.
Printre creațiile sale se numără piese precum: „Șir de cocori”, „Om bun”, „Din nou acasă”, „Fetele albine„.
Ca instrumentist și compozitor a participat la înregistrarea unor discuri semnate de Mircea Vintilă, Vali Sterian, Anda Călugăreanu, Dida Drăgan.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Peninsula Iberică este noul Wuhan?

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)