ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Centrul pentru Controlul Bolilor (CDC) din SUA îi îndeamnă pe americani să voteze, chiar dacă au COVID-19 sau sunt în carantină, după ce au fost infectați.

În ghidul emis la 1 noiembrie prin intermediul site-ului oficial, CDC spune că „alegătorii au dreptul la vot, indiferent dacă sunt bolnavi sau în carantină”.
 
De asemenea, CDC spune: „Alegătorii bolnavi sau aflați în carantină ar trebui să ia măsuri pentru protejarea celor care lucrează la sondaje și a altor alegători. Aceasta include purtarea unei măști, distanțarea la cel puțin 6 metri de ceilalți și spălarea mâinilor sau utilizarea dezinfectantului, înainte și după vot. De asemenea, ar trebui să anunțați lucrătorii de la echipele de sondaj că sunteți bolnav sau în carantină atunci când ajungeți la locul de votare. Consultați autoritățile locale pentru orice îndrumare suplimentară”. Această îndrumare a celor de CDC contrastează puternic cu declarațiile emise anterior privind izolarea și carantina.

La data de 28 octombrie, CDC sfătuia, în cazul celor carantinați, următorul lucru: „trebuie să rămâneți acasă timp de 14 zile după ultimul contact cu o persoană care are COVID-19”.

Ziarul The Washington Post, care a răspândit în ultimele luni panica în privința periculoiztății  coronavirusului, a comentat cu o tonă ironică schimbarea îndrumărilor  celor de la CDC, la care un utilizator a răspuns: „Ah, deci ... închideți afacerile, dar la votare virusului nu se va răspândi !!!”#supermarkettabloid. ”