S.R. Stănescu: Klaus Iohannis, cu peșcheșul la Casa Albă. În numele României, președintele se pregătește să plătească la greu gestul partenerului strategic. Cu gaz românesc

„Dacă va lua ceva de la Washington, va lua pentru el însuși. Pentru a încerca să-și asigure cu susținere de la Casa Albă, în schimbul gazelor naturale, aruncate în aer pentru următorii 50 de ani, un mandat prezidențial de zece ori mai scurt”, scrie jurnalistul Sorin Roșca Stănescu într-un editorial publicat pe corectnews.com., în care comentează mizele vizitei lui Iohannis la Casa Albă. O vizită în timpul căreia, așa cum anunța Administrația Prezidențială, se va discuta „parteneriatul energetic” dintre cele două state. Pe scurt: gazele de la Marea Neagră. SRS susține însă că este vorba, de fapt, de o „scamatorie maximă” la care recurge președintele Iohannis, aflat în plină campanie electorală, și la care pune umărul Guvernul Dăncilă prin Ministerul Energiei. Concluzia jurnalistului vine după ce Iohannis a declarat, într-o discuție cu jurnaliștii pe tema vizitei sale în USA că România vrea ca Exxon să nu se retragă din Marea Neagră.
„Am trăit s-o văd și pe asta. Guvernul României îi livrează lui Klaus Iohannis muniția necesară, pentru ca uriașul peșcheș pe care a decis să îl ofere în plină campanie prezidențială aliatului nostru strategic, prin intermediul lui Exxon Mobil, să fie perceput de opinia publică nici mai mult nici mai puțin decât drept un ajutor pe care Statele Unite ni-l oferă cu generozitate, fix atunci când avem mai multă nevoie de el. Iar nebunia este că argumentul i-a fost dat pe tavă chiar de Executiv. Și, mai concret, de Ministerul Energiei. Asumat de ALDE”, scrie jurnalistul.
Sorin Roșca Stănescu susține că, inevitabil, Iohannis „va fi credibilizat de către Casa Albă, personal de către președintele Dnald Trump și consolidat în calitatea sa de candidat la cea mai înaltă funcție în stat. Ar fi naiv să ne imaginăm că această neașteptată generozitate a Casei Albe este gratuită”.
”În numele României, Klaus Iohannis se pregătește să plătească la greu gestul partenerului strategic. Cu gaz românesc. Exxon Mobil a fost una dintre societățile specializate care a preluat un perimetru din subsolul Mării Negre, a făcut explorările și a ajuns la concluzlia că acolo există mari rezerve de gaze naturale. În consecință se pregătește să înceapă exploatarea zăcământului. Exploatare care se face pe baza unei legi. Faimoasa Lege offshore”, explică SRS. Amintind că „în toate statele cu capul pe umeri, care dispun de bogății naturale, atunci când un investitor străin face exploatarea acestora, își asumă trei obligații: să ofere gratuit cota parte din produsul extras – în materie de gaze naturale aceasta poate ajunge până la 40%; să plătească redevențe – care, conform practicii internaționale, ajung până la 28%; să ofere garanții vizând protecția și reabilitarea mediului”.
Citiți textul integral AICI.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Secțiuni: Știri
Persoane: Donald Trump Klaus Iohannis Sorin Roşca Stănescu
Subiecte: Exploatarea gazelor naturale Legea Offshore Resurse naturale Resurse naturale Marea Neagra
Organizații: Exxon
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (1)