SINUCIDEREA lui Dacian Ciolos pe treptele templului USR. Lamentabilul deces politic al unui globalist cursant al MISA. „Complicitatea” a fost, în primul rând, la tirania covidioților

Președintele USR, Dacian Cioloș, un susțintări frenetic al Dictaturii medicale, a anunțat că demisionează din USR, după ce programul propus de el a picat la votul membrilor conducerii formațiunii, potrivit EVZ.ro.
Dacian Cioloș a anunțat oficial că a demisionat din funcția de președinte al USR, pentru că nu a avut parte de „complicitatea” Biroului Național față de programul său politic. În limba română, complicitate înseamnă participarea la săvârșirea unei infracțiuni sau ascunderea unei infracțiuni, subliniază Știri pe Surse. Dacian Cioloș a spus că rămâne în USR ca simplu membru de partid și că șefia interimară va fi asigurată de Cătălin Drulă, actual vicepreședinte al formațiunii de extremă stânga.
„Am decis, deci, să demisionez din poziția de președinte. Rămân în continuare în partid, rămân un membru de partid (sic!, n.r.) și voi căuta (sic!, n.r.) în continuare cu ceilalți colegi care cred că acest partid, pentru a avea un viitor (...), are nevoie de împrospătare”, a declarat Dacian Cioloș, după ce a reiterat la conferința de presă faptul că își dă demisia.
Fostul miltar de Securitate de la poarta Doinei Cornea, Dacian Cioloș, totodată fost comisar european și fost prim-ministru al României, acum și fost președinte al formațiuni de tip bolșevic USR-PLUS dar rămas șef al grupării neo-comuniste europene Renew Europe / Reînnoiește Europa, care militează pentru transformarea Europei într-o „zonă liberă” pentru homosexuali, bisexuali, trisexuali, transexuali și alte chestii, a recunoscut oficial, pentru prima oară de la o anchetă ActiveNews, că a luat parte la celebrele spirale MISA și a urmat mai mulți ani cursurile sectei porno a lui Gregorian Bivolaru, în octombrie anul trecut.
Cioloș susține că nu știa cine e „guru-guru” deși a luat parte „mai mulți ani” (câți, mai exact?) la cursurile sectei bivolariene cu ramificații în serviciile secrete, poliție, avocatură, justiție și alte sfere. De altfel saga „guru”-ului până la închiderea lui după gratii o are între filele ei și pe Monica Macovei, o altă politiciană de aceeași marcă ca Cioloș, „creștinul” care a refuzat să jure pe Biblie la instalarea lui ca paiață prin Palatul Victoria. Surprinzătoarea recunoaștere publică a lui Cioloș despre spiralele MISA s-a realizat la Kanal D și poate să aibă în spate informația că pe fondul alegerilor din USR-PLUS urmau să iasă la iveală detalii, poate mai picante, despre integrarea lui Cioloș direct în absolut împreună cu cursantele sau cursanții lui Bivolaru. Reamintim istoria AICI:
Pe același subiect

Arestovici aruncă Bomba: Este puțin probabil ca Ucraina să câștige Războiul cu Rusia – Ucraina poate să dispară - Războiul a fost planificat – Legătura dintre Război și COVID

Cazul femeii ucise la Lacul Morii: A FOST SFÂȘIATĂ DE CÂINI DE LUPTĂ, NU DE MAIDANEZI! Actualizare

Forumul Economic Mondial a decis: Nu vom mai avea mașini și vom fi fericiți. Automobilele vor fi autonome, conduse de roboți prin cloud: vor deveni niște simple computere pe roți

SUNTEM CONDUȘI DE PSIHOPAȚI? Dr. Damian Baciu traduce poziția Prof. Psihopatologie și Psihologie, cu doctoratat la Sorbona, Dr. MILA ALECKOVIC BATAILLE

Elon Musk, reacție adversă gravă la vaccinul Covid: AM CREZUT CĂ MOR! Un văr a făcut miocardită. Recunoaștere oficială: 12.000.000 de efecte secundare majore în SUA

Se investighează un nou efect advers al vaccinurilor anti-Covid. A apărut o boală incurabilă
Recomandările noastre

Tucker Carlson: Misterul Ștreangului - Ziua în care prietenii lui Jeffrey Epstein (Bill Clinton, Prințul Andrew sau Bill Gates) au răsuflat ușurați - Marea Mușamamizare

Acad. Ilie Bădescu: Era necredinței. Amintirea ca dușmănie

Homosexuali căsătoriți, anchetați după ce ce și-au violat și sodomizat copiii adoptați, în vârstă de 9 și 11 ani, încă de când aveau 6 și 8 ani, după care i-au filmat supuși la perversiuni și i-au oferit ca produs unui cerc de pedofili homosexuali din SUA

Patrafirul României se face preș în fața lui Zelenski
Secțiuni: Politic Prima pagină Știri
Persoane: Cătălin Drulă Dacian Cioloș Gregorian Bivolaru
Locații: România
Subiecte: anunț demisie păruială USR USR
Organizații: MISA Renew Europa USR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (3)