ActiveNews se confruntă cu cenzura pe rețele sociale și pe internet. Intrați direct pe site pentru a ne citi și abonați-vă la buletinul nostru gratuit. Dacă doriți să ne sprijiniți, orice DONAȚIE este binevenită. Doamne, ajută!



Decizia Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor libere este considerată de 67% dintre respondenții unui sondaj IRES drept o decizie extrem de proastă în timp ce peste 63% dintre români afirmă că l-ar fi votat pe Călin Georgescu în turul al II-lea al alegerilor anulate. Anularea alegerilor prezidențiale este evenimentul absolut al anului 2024, care frământă cu „furie” și „revoltă”, între alte sentimente, românii consultați. Pe capul și umerii Curții de Apel București, care trebuie să judece pe 30 decembrie contestarea anulării alegerilor, stă acum o imensă responsabilitate, în lumina acestui sondaj.

Coaliția PSD-PNL/Ciolacu-Ciucă primește o imensă palmă peste față și un șut în dos, mai ales că acum are tupeul să se reinstaleze în poziția din care românii au dat-o jos prin alegeri crezute libere, în contextul în care „din perspectiva politicii și a guvernării țării”, un procent de 61% dintre români consideră că anul 2024 a fost mai rău ca 2023. De asemenea, 57% au aceeași opinie din punct de vedere economic.

28% dintre români consideră că evenimentul absolut al anului 2024 în România a fost anularea alegerilor. Războiul din Ucraina, criza politică și creșterea prețurilor au fost principalele îngrijorări ale românilor în anul 2024, se arată în studiul prezentat de TVR în mod manipulatoriu, fără să scoată în evidență prin prezentarea graficului procentul enorm de 67% dintre români care se ridică împotriva deciziei ilegale a CCR.

Nici autorul sondajului, Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, nu excelează în acuratețe, graficul cu românii supărați pentru încălcarea drepturilor lor fiind prezentat fragmentat:

Noi l-am reunit, pentru Dvs:

Este de subliniat și cum se evită numele Ucrainei din întrebările despre îngrijorările românilor, formularea folosită fiind „Războiul din zona României”. Cu toate acestea, majoritatea românilor sunt îngrijorați de acest război (24%), apoi de criza politică (23%) - provocată de decizia CCR și cârdășia PSD-UDMR-PNL-Iohannis (! - n.n.) - și apoi de creșterea prețurilor (20%) - din timpul Guvernării PSD-PNL (! - n.n.).

O altă manipulare a IRES este legată de marota sublinierii studiilor scăzute pe care le-ar avea electoratul lui Călin Georgescu, profesor universitar și diplomat internațional, în timp ce Elena Lăsconi, absolventă de nota 5-6 a unei controversate universități particulare, ar fi agreată de cei cu studii superioare.

„Întrebați care este evenimentul pe care îl consideră că ar fi afectat preponderent negativ România, în 2024, mai mult de patru din zece români indică tot anularea turul întâi al alegerilor prezidențiale.”, scrie TVR, fără a intra în detalii privind cele 67% dintre români care își arată revolta, furia sau dezmăgirea față de decizia CCR.

Este interesant de observat că IRES a răspândit și disipat problema anulării alegerilor de către CCR în mai multe formulări și întrebări care au rezultat mai multe grafice.

Astfel, pe lângă totalul de 67% adunat de noi mai sus, un alt grafic, prezentat la fel de manipulatoriu de TVR, prin inversarea importanței rezultatului din frazare, arată că „decizia de a anula turul întâi al alegerilor prezidentiale este considerată bună de puțin peste o treime (35%) dintre participanții la sondaj, în timp ce 62% dintre respondenți consideră că a fost o decizie proastă.”, conform TVR. Mai rămânea să se adauge un „doar” în fața procentului de 62%... FOTO-captură în deschidere, altă formulare, în continuare:

Din nou, prezentarea opțiunilor electorale ale românilor este răsturnată în prezentarea TVR, pentru diminuarea procentului devastator al lui Călin Georgescu, enunțat în scris parțial, deci cu o minciune prin omisiune:

„Întrebați care ar fi fost opțiunea lor de vot pentru turul al doilea alegerilor prezidențiale, în cazul în care turul întâi nu ar fost anulat de CCR, 7% dintre cei chestionați spun că nu s-ar fi prezentat la urne, 5% declară că ar fi anulat votul sau ar fi votat în alb, iar unul din 10 respondenți nu știu ce ar fi făcut sau nu răspund. Alți 29% ar fi votat cu Elena Laconi, candidatul USR, în timp ce 48% i-ar fi dat votul candidatului independent Călin Georgescu.”, scrie TVR, fără a mai intra în detaliul semnificativ că, potrivit IRES, dacă sunt eliminați indecișii rezultă că suveranistul ar fi fost votat de 63% dintre români, potrivit graficului. Și poate și mai mulți, adăugăm noi.

Studiul mai prezintă o realitatea tristă pentru BOR - dacă chiar așa stau lucrurile -, ai cărei slujitori sunt plasați la capitolul de încredere pe un nemeritat loc 3, de la locul 1 cât ar fi trebuit și unde au fost atâția ani după Revoluție, preoții fiind acum surclasați de... pompieri și ingineri IT (??? - n.n.).

Pe ultimul loc se află politicienii, cu un 2-8% încredere și 90% neîncredere, surclasați în topul rușinii de jurnaliști, judecători și polițiști...

IRES sintetizează:

  • Unul din patru români este nemulțumit de felul în care trăiește, în prezent.
  • Unul din patru români nu a avut, în 2024,nici măcar un singur motiv de mare bucurie.
  • Patru din zece români nu au avut, în 2024, nicio situație care să le fi produs o mare tristețe.
  • Războiul (24%), criza politică (23%) și creșterea prețurilor (20%) au fost principalele îngrijorări ale românilor în anul 2024.
  • Politicienii rămân pe ultimul loc în topul categoriilor profesionale în care românii au încredere.
  • Șase din zece români cred că 2024 a fost un an mai rău decât 2023 pentru România din perspectiva politicii și a guvernării țării.
  • Peste jumătate dintre români cred că 2024 a fost mai rău decât 2023 pentru România din punct de vedere economic.
  • Anularea turului întâi al alegerilor prezidențiale – evenimentul absolut al anului 2024.
  • Peste șase din zece români consideră că decizia CCR de anulare a turului întâi a alegerilor prezidențiale a fost o decizie proastă, iar peste o treime cred că decizia a fost bună.
  • Aproape un sfert dintre români au resimțit „ușurare” în urma deciziei CCR de anulare a turului întâi al alegerilor prezidențiale. 17% au resimțit „furie”, 16% „revoltă”,15% „regret”, 15% „teamă”, 3% dezamăgire, 1% nesiguranță/îngrijorare (TOTAL - 67% - n.n.).
În ipoteza în care nu ar fi fost anulat, Călin Georgescu ar fi câștigat turul al doilea al alegerilor prezidențiale. 

Studiul a fost realizat telefonic în perioada 17 – 20 decembrie 2024, iar volumul eșantionului a fost de 964 respondenți. Eroarea maximă tolerată este de 3,2%. Sondajul este autofinanțat și poate fi descărcat integral de AICI.