ȘOȘOACA și videochatistele ei, POCNITORILE MOSCOVEI! Auto-demascare scabroasă. Șoșoacă și-a cerut iertare Rusiei pentru că grupul Starea de Libertate condus de Pompiliu Diplan a comemorat 80 de ani de la Masacrul de la Fântâna Albă

Deși se declară o adversară înverșunată a vaccinarii împotriva
Covid-19, Diana Șosoacă a promovat vaccinul rusesc Sputnik V în timpul
mitingului de acum două săptămâni din Piața Victoriei, potrivit sursei citate și filmărilor existente pe internet.
„De ce nu au negociat cu rușii pentru vaccinul Sputnik-ul V? Ce au cu rușii, noi nu trebuie să ne întelegem bine cu toți vecinii?!”, a urlat Șosoaca în Piața Victoriei.
Faptul că astfel de personaje se manifestă guraliv pe anumite posturi TV, totodată clonând toate manifestațiile societății civile românești pentru a le aduce în derizoriu, denotă că Moscova are un interes clar în deturnarea protestelor celor care demonstrează sincer împotriva restricțiilor abuzive din România și a puterii politice de la București. Implicit, prin circul ordinar pe care îl provoacă, nu fac decât să susțină, practic, manevrele puterii, demonstrând încă o dată că de la nivelul cel mai „înalt” până la cel mai de jos, Germania rămâne în același pact murdar, josnic și ticălos cu Rusia.
După cum a relatat ActiveNews de la fața locului pe 1 aprilie 2021, după încheierea manifestației anti-restricții, așa cum a anunțat Pompiliu Diplan chiar în Piața Victoriei, o parte dintre membrii organizației Starea de Libertate prezenți s-au deplasat în marș către sediul Ambasadei Federației Ruse, unde au aprins candele dispuse în forma Sfintei Cruci și au întins mesajul „1 Aprilie 1941: 80 de ani de la masacrul comis împotriva românilor care se întorceau ACASĂ” (de ACASĂ - n.r.). Pe un al doilea banner, afișat de grupurile naționaliste NOI și HONOR et PATRIA, se putea citi mesajul „În umbra marelui URSS. 80 de ani de tăcere vinovată. Să vă cereți iertare ar fi un bun răspuns!”. Acțiunea a fost anunțată încă din dimineața zilei de 1 aprilie și susținută și de Asociația Calea Neamului, prin dr. Mihai Tîrnoveanu. Manifestări similare s-au organizat în mai multe locuri din țară și inclusiv pe granița abuzivă care desparte Bucovina, răspunzându-se astfel unui apel național inițiat de Centrul Arboroasa din Vicovu de Jos.
Personajul Șoșoacă și pocnitorile ei moscovite nu au dreptul să se pronunțe asupra unei comemorări care nu le privește, maculând-o cu gurile lor murdare. Aceasta e o remarcă de suprafață, fără a intra pe fondul problemei: comemorarea a 80 de ani de la împușcarea de către sovietici a peste 3.000 de români care încercau să treacă granița artificial trasată de Stalin pentru a împărți în două provincia Bucovina, unită la 28 noiembrie 1918 cu Regatul României după ce înainte fusese subjugată de Austro-Ungaria.
Masacrul săvârșit de grănicerii NKVD împotriva câtorva mii de țărani români neînarmați se încadrează la definiția de dicționar a Holocaustului: „ucidere în masă din cauza unor motive politice sau religioase”.
1 Aprilie este cu adevărat una dintre cele mai negre zile din istoria poporului român. Prin legea nr. 68/10 mai 2011, această zi a fost declarată oficial prin Lege "Zi Națională de cinstire a memoriei românilor - victime ale masacrelor de la Fântana Albă și alte zone, ale deportărilor, Foametei și a altor forme de represiune organizate de regimul totalitar sovietic în Ținutul Herța, nordul Bucovinei și întreaga Basarabie".
Din punctul nostru de vedere oricine se mai asociază de acum înainte cu această arătare gonflată este doar o altă vuvuzea a Moscovei.
Practic, Șoșoaca nu numai că a batjocorit prin bălăcăreala ei de mahala memoria victimelor românești ucise de ruși ci a încălcat și o Lege a statului român. Iată de ce trebuie sancționată oficial.
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Viganò: Conclavul este falsificat – De aceea, viitorul Papă nu va avea autoritate
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Alex Jones și Tucker Carlson despre Lupta pentru Adevăr: Globalism, Trump, Israel, Planuri Secrete pentru Al Treilea Război Mondial, WEF, CIA, 9/11 - O EMISIUNE-BOMBĂ tradusă în română - VIDEO
Persoane: Codruța Cerva Diana Iovanovici Șoșoacă Eugen Chiracu Iosefina Pascal Luis Lazarus Oana Lovin Pompiliu Diplan
Locații: București Fântâna Albă
Subiecte: Masacrul de la Fântâna Albă
Organizații: Ambasada Rusiei la București FSB KGB NKVD OCHR Starea de Libertate SVR
Tip conținut: Știri
Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (13)