SOV: Un decret de grațiere l-ar lăsa pe acest titan al democrației românești fără niciun mijloc de a se opune instaurării haosului generat în urma dispariției acestui instrument minunat – dosarul penal

Fostul patron de presă Sorin Ovidiu Vîntu, unul dintre dintre potențialii beneficiari ai unei legi a amnistiei și grațierii, lansează un atac, acid, la adresa președintelui Iohannis, în urma discursului rostit de șeful statului la CSM.
Vântu scrie, intr-o postare pe Facebook, că discursul lui Iohannis a fost " de o inestimabilă valoare politică" și, în stilu-i caracteristic, îi lansează și o ofertă imobiliară.: ar fi cumva, președintele interesat să cumpere o casă?
Dacă Iohannis s-a referit la penalii care sunt în funcții importante în stat și la amenințarea la adresa statului de drept, Vîntu sugerează că președintele folosește dosarele penale ca armă politică. În final, SOV face trimitere la problemele imobiliare ale președintelui, scrie stiripesurse.ro
"Un discurs de o inestimabilă valoare politică și juridică ținut de preaiubitul nostru presedinte Klaus Iohannis la ședința CSM de azi, 6.01.2017. Minunatul nostru președinte a sancționat cu toată duritatea înaltei funcții pe care o deține tentativa mizerabilă a Ministrului Justiției de a propune spre dezbatere publică un decret de grațiere colectivă, aceasta țintind în realitate să-i scape pe primii penali ai țării de pușcăria binemeritată.
O asemenea lege ar distruge definitiv democrația în România, lăsându-l pe mult-prea-stimatul și mult-prea-iubitul nostru președinte fără singura armă pe care o mai are la dispoziție în crâncena bătălie politică cu cei pe care (,) cretinul popor român i-a ales să-l conducă.
Mincinosul penal de Tăriceanu și tâlharul electoral de Dragnea trebuie să înfunde pușcăria, iar restul de politicieni care au sau vor avea dosare trebuie să știe cine-i jupânul. Un decret de grațiere l-ar lăsa pe acest titan al democrației românești fără niciun mijloc de a se opune instaurării haosului generat în urma dispariției acestui instrument minunat – dosarul penal.
Drag popor român, daca va fi nevoie, trebuie să ieși în stradă, să dai foc la magazine, să pui mâna pe topor și să-i crapi capul oricărui nemernic care cutează să-i anuleze acest instrument magnificului nostru președinte.
Domnule Președinte, eu, Sorin Ovidiu Vîntu, mă angajez în fața dumneavoastră să vă susțin cu toată ființa mea în această luptă sfântă cu monștrii penali care vor să vă transforme într-un președinte banal al țării, neînțelegându-vă măreția.
Închei prin a vă adresa o mica întrebare: trec printr-o ușoară jenă financiară și m-am gândit să-mi vând o casă, vă interesează?", scrie SOV pe Facebook.
Donează pentru ActiveNews!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!
ActiveNews nu a primit niciodată altă publicitate decât cea automată, de tip Google, din care o îndepărtăm pe cea imorală. Aceasta însă nu ne asigură toate costurile.
Ziarele incomode sunt sabotate de Sistem. Presa din România primeste publicitate (adică BANI) doar în măsura în care este parte a Sistemului sau/și a Rețelei Soros. Sau dacă se supune, TACE sau MINTE.
ActiveNews NU vrea să se supună. ActiveNews NU vrea să tacă. ActiveNews NU vrea să mintă. ActiveNews VREA să rămână exclusiv în slujba Adevărului și a cititorilor.
De aceea, are nevoie de cititorii săi pentru a supraviețui așa cum este acum. Dacă și tu crezi în ceea ce credem noi, te rugăm să ne sprijini să luptăm în continuare pentru Adevăr, pentru România!

RO02BTRLRONCRT0563030301 (lei) | RO49BTRLEURCRT0563030301 (euro)
Pe același subiect

Bombă de proporții: JUSTIȚIA A SUSPENDAT LOVITURA DE STAT! Curtea de Apel a anulat hotărârea abuzivă a CCR. Turul II Înapoi

După ce au ”pierdut” Coiful Dacic, olandezii vor și sculpturile lui Brâncuși

PANICĂ în Spania, Portugalia și Franța după ce țările UE au fost afectate de o pană masivă de curent electric. ACTUALIZARE: Motivul ”științific” este enunțat ca fiind un ”fenomen atmosferic rar”. Peninsula Iberică PARALIZATĂ - Noaptea aduce HAOSUL

SISTEMUL CONTRAATACĂ: Alexandru Vasile, judecătorul curajos care a suspendat anularea alegerilor, atacat de CSM! - SOLIDARITATE! Cine este eroina Gheorghița Popescu, cea care a încercat urgentarea deciziei motivând apropierea alegerilor

Bombă cu ceas pe masa CNSAS! ”Dosarul de Securitate al președintelui CCR, Marian Enache, este la DGIA, serviciul secret al Armatei”. Paralela cu cazul Traian Băsescu, alias ”Petrov”

Peninsula Iberică este noul Wuhan?
Recomandările noastre

22 aprilie 1990, startul Pieței Universității. În urmă cu 35 de ani începea cea mai amplă manifestație anticomunistă din Europa Centrală și de Est. VIDEO și GALERIE FOTO

Autentifică-te sau înregistrează-te pentru a trimite comentarii.
Comentarii (0)